Rareş Bogdan, ales vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European. Daniel Buda a fost ales prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură, iar Dan Motreanu vice-coordonator al Grupului PPE în Comisia pentru dezvoltare regională
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan afirmă, marţi, după ce a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European, că este un succes major pentru România, mai ales în actualul context geopolitic, el amintind de Ucraina, care duce un război de apărare a cetăţenilor săi, sau de procesul de extindere, unde îi vrem alături, în Casa Comună Europeană, atât pe ucraineni şi georgieni, dar mai ales pe fraţii noştri români din Republica Moldova. po, transmite News.ro.
”Am fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European, mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată! Cea mai prestigioasă comisie a Parlamentului European reuneşte foşti şefi de stat şi de guvern, foşti miniştri de externe, comisari europeni, foşti jurnalişti de top şi personalităţi ale vieţii academice şi culturale din ţări UE”, a scris europarlamentarul pe Facebook.
Rareş Bogdan arată că ”prezenţa în AFET la nivel de reprezentare şi coordonare este un succes major pentru România, mai ales în actualul context geopolitic”.
”Să ne gândim la Ucraina, care duce un război de apărare a cetăţenilor săi, dar şi a întregii Uniuni Europene, să ne gândim la procesul de extindere, unde îi vrem alături, în Casa Comună Europeană, atât pe ucraineni şi georgieni, dar mai ales pe fraţii noştri români din Republica Moldova, să ne gândim la conflictul din Orientul Mijlociu şi situaţia tot mai complicata din Balcani”, subliniază Rareş Bogdan.
Eurparlamentarul a subliniat că Dan Motreanu a fost ales vice-coordonatorul Grupului PPE în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI), iar Daniel Buda a fost ales prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură în Parlamentul European, iar Siegfried Mureşan a fost ales vicelider al Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank