Rareş Bogdan: E o rușine că Marcel Boloș nu e în Guvern. Am fi semnat PNRR-ul şi încasam până la sfârşitul lui august banii / Ghinea: Sunt siderat de inocenţa mimată a lui Rareş Bogdan. Boloş a făcut un PNRR care nu ar fi fost luat niciodată în serios de CE
Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a criticat, sâmbătă, în conferinţa de alegeri a PNL Bihor, faptul că PNL nu deţine portofoliul Fondurilor Europene, el arătând că cel mai bun titular pentru funcţia de ministru ar fi fost Marcel Boloş. „Dacă Marcel Boloş era ministrul Fondurilor Europene, sau Investiţiilor, sau cum Dumnezeu, că îi tot schimbă numele, vă asigur că eram în cele 14 state care semnau PNRR-ul şi încasam până la sfârşitul lui august banii! Aşa, îl semnăm prin septembrie”; a afirmat Bogdan. În replică, ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, spune că Marcel Boloş a făcut un PNRR care nu ar fi fost luat niciodată în serios de Comisia Europeană, iar ideea că PNL a făcut vreo favoare lăsând nişte ministere la USR PLUS este „o fudulie profund jignitoare”, relatează News.ro.
Eurodeputatul Rareş Bogdan şi-a început discursul la conferinţa de alegeri a PNL Bihor adresându-se premierului Florin Cîţu cu formula „domnule prim ministru şi viitor preşedinte al Partidului Naţional Liberal”, iar lui Ludovic Orban i s-a adresat cu „domnule actual preşedinte al PNL şi preşedinte al Camerei Deputaţilor”.
„O să nasc un breaking news, dar nu am cum să nu-l nasc. M-aş fi bucurat să fie aici, alături de Lucian Bode care observ că vorbeşte mai multe de Transporturi decât de Interne (…) alături de Raluca Turcan aş şi vrut să fie aici şi trebuia să fie aici, oameni buni! Dacă stăteam drepţi şi negociam drepţi, aici trebuia să fie Marcel Boloş care ar fi fost cel mai bun ministru al Fondurilor Europene. E o ruşine că nu este în Guvernul Cîţu! Este o ruşine pentru liberali şi pentru România! Şi vă mai spun ceva: dacă Marcel Boloş era ministrul Fondurilor Europene, sau Investiţiilor, sau cu Dumnezeu, că îi tot schimbă numele, vă asigur că eram în cele 14 state care semnau PNRR-ul şi încasam până la sfârşitul lui august banii! Aşa, îl semnăm prin septembrie. Dar nu e Marcel Boloş. Din ce cauză? Poate vă răspunde unul dintre cei care vin după mine să vorbească aici”, a afirmat Rareş Bogdan în faţa delegaţilor la conferinţa de alegeri a conducerii PNL Bihor.
Acesta le-a transmis liberalilor din judeţul Bihor că la alegerile din 2024 „nu mai merge cu ciuma roşie”, ci cu realizări şi le-a transmis acestora că „viitorul pentru PNL este preşedintele Florin Cîţu, în parteneriat cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban”.
Ministrul Cristian Ghinea i-a dat replica pe Facebook lui Rareș Bogdan.
„Sunt siderat de inocenţa mimată a lui Rareş Bogdan. Marcel Boloş a făcut un PNRR care nu ar fi fost luat niciodată în serios de CE: cu 9% verde şi 4% digital (faţă de 37% şi 20% cât prevede regulamentul). În general vorbind, te poţi pretinde profesionist dacă citeşti regulamentele pe care trebuie să le aplici. Faptul că sunt elegant cu partenerii de coaliţie şi mă abţin să comentez ce am preluat, văd că nu e nici înţeles, nici apreciat. Şi încă ceva: campania interna din PNL e una, dar ideea asta că PNL ne-a făcut vreo favoare lăsând nişte ministere la USR PLUS e o fudulie profund jignitoare. Domnule Rareş Bogdan: USR PLUS conduce ministere importante pentru că avem voturi reale în spate. Şi o facem bine. Să te tot plângi pe subiect e ca în bancul cu impotentul care spune că măcar atârnă frumos”, afirmă Cristian Ghinea într-o postare pe Facebook.
El precizează că a muncit cu toţi colegii din guvern, inclusiv din PNL, cu prim- ministrul, enorm în aceste luni.
„Avem un PNRR echilibrat între priorităţile tuturor partenerilor, acceptat de Comisie. Mai e puţin. Avem de condus o ţară. Cer responsabilitate în declaraţii – sunt multe voci care vor să nu reuşim, dar adulţii din cameră reuşesc să livreze”, conchide ministrul Investiţiilor europene.
Sursa foto colaj: Inquam Photos
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
47 comentarii