G4Media.ro

Rareş Bogdan: La Congresul PNL vor fi două staţii de testare rapidă…

Sursa foto: Pixabay

Rareş Bogdan: La Congresul PNL vor fi două staţii de testare rapidă pentru COVID pentru toţi cei care intră în sală

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că la Congresul liberalilor din 25 septembrie vor fi două staţii de testare rapidă anti-COVID la faţa locului pentru toţi cei care intră în sala reuniunii, relatează Agerpres.

Într-o intervenţie telefonică la Digi 24, Rareş Bogdan a precizat că deocamdată, pentru că nu sunt restricţii suplimentare, Congresul PNL se va desfăşura în sala de la Romexpo.

„Noi, la Congresul PNL, după cum ştiţi, suntem 5.000 de oameni, nu renunţăm la această cifră. În cazul în care nu vom putea organiza în sală, în Romexpo, vom merge afară pe stadion, la Arcul de Triumf, sau la Romaero Băneasa, dar deocamdată stăm în sală şi vom folosi la congres pe de o parte vaccinul – cred că dintre delegaţi 75 – 80% sunt vaccinaţi – dar pentru cei care, din diverse motive, nu s-au vaccinat vom folosi certificatul verde digital, plus vom avea două staţii de testare rapidă la faţa locului pentru toţi delegaţii, inclusiv cei vaccinaţi. (…) Noi mergem şi pe testarea cu test rapid pentru toţi cei care intră în sala congresului”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL.

Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie.

Sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Am o curiozitate, știți pe cineva care a ieșit pozitiv la vreun test rapid? La PCR, da, dar la rapide nu cunosc personal pe nimeni. Încep să cred că sunt toate făcute în China.

    • Da. Destul de multi chiar, ba chiar teste facute acasa. Bine, din toti pe care ii stiu, macar un membru al familiei avea simptome.

  2. Votantanții ce nu țin de echipa câștigătoare sunt pozitivi. Să nu se mai deranjeze.

    • nu le da idei, ca ma astept la orice.🤣🤣🤣

    • Corect.indiferent dacă sunt vaccinați sau nu.Important este sa participe festivalierul Boc ,cel care s-a frecat de mii de oamen la Untold fara sa poarte masca ,și să le transmită tuturor virusul.Mai bine vedeți dacă sunt atât de multe locuri la ATI ,medicii va așteaptă cu nerabdare.

    • @Ion: De ce te ingrijorezi? Boc este vaccinat.
      Sau transmite si el virusul vaccinat fiind? Hopa, atunci rolul vaccinului care mai e? Te apara de forme grave? Posibil. Atunci certificatul verde e inutil si testarea celor care il detin este o necesitate daca se doreste stoparea pandemiei. Din pacate NU se doreste.

  3. Da prezervative nu o sa fie?

  4. Și un test pentru mâncătorii de căcat, să ramai si tu afară.

  5. Teste pentru droguri,nu?

  6. Exact ca si in scoli!

  7. Si control corporal pt purtatori de pistoale si arme albe.

  8. Sper ca si vor plati testele!

  9. Da’ de prostie si aroganta nu sunt montate statii? Ca daca ar fi asa, tu ai fi out!

  10. Votanții Ca.Câțu sunt negativi. Se știe.
    Votanții Orban sunt pozitivi. Se știe.