G4Media.ro

Rareş Bogdan: Nu cred că ar fi oportun pentru România să trecem…

Rareş Bogdan: Nu cred că ar fi oportun pentru România să trecem la o negociere de săptămâni sau luni / Miniştrii PNL pot fi Motreanu, Falcă,  Sighiartău, Nazare, Bolojan, Bogdan, Buşoi, Turcan

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat duminică, la Antena 3, despre momentul rotaţiei premierilor în coaliţie, că nu crede că ar fi oportun pentru România să treacă la o negociere de săptămâni sau luni, el menţionând că majoritatea liderilor PNL şi preşedintele Klaus Iohannis dar şi mulţi din PSD doresc păstrarea protocolului iniţial.

Despre liderii PNL care ar putea să facă parte din viitorul Guvern, Rareş Bogdan i-a nominalizat pe Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Robert Sighiartău, Alexandru Nazare, Ilie Bolojan, Rareş Bogdan, Cristian Buşoi, sau Raluca Turcan.

”Vreau ca PNL să aibă o prestaţie bună, vreau ca PNL să vină cu o garnitură care să poată să îşi pună pecetea liberală având în vedere că PSD vine cu lideri de frunte, de la Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea, Alexandru Rafila.

E normal ca şi PNL să vină cu ce are mai bun ca leadership atât la nivel guvernamental cât şi comunicaţional, pentru a nu mai avea problema pe care domnul Blaga, fostul preşedinte al PNL, a semnalat-o, de a nu mai avea persoane pe care să le punem lângă stâlp şi să nu le recunoască lumea”, a spus Rareş Bogdan, citat de News.ro.

El a precizat că este important ca PNL să vină cu ce e mai bun”.

Despre prezenţa sa în viitorul guvern, Rareş Bogdan a spus: ”Acum, nu prezenţa mea e cea mai importantă, că nu sunt eu nici cel mai deştept, nici cel mai frumos şi priceput de acolo. Dacă e nevoie de mine, voi veni, deşi am proiecte importante la Bruxelles.

Dacă nu, sunt convins că putem să mergem cu nume foarte importante, de la Dan Motreanu, la Gheorghe Falcă, de la Robert Sighiartău, la Alexandru Nazare, de la Ilie Bolojan, la Rareş Bogdan, Cristian Buşoi, Raluca Turcan, oameni care sunt recunoscuţi ca lideri, Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu. Miniştrii vor avea şi un rol important în campania electorală din 2024 şi de asemenea în prestaţia guvernamentală”, a precizat eurodeputatul PNL.

Potrivit lui Rareş Bogdan, ”Guvernul va conta foarte mult prin ceea ce va face în anul electoral, pentru că ceea ce va face în următoarele şapte, opt luni de zile va fi determinant pentru anul electoral 2024”.

Despre Raluca Turcan, el a arătat că ”ar fi mai bună decât Marius Budăi, dar Ministerul Muncii nu e la ei şi nu intră la rotativă, poate fi un alt portofoliu”.

”Noi ne dorim păstrarea protocolului, protocolul înseamnă că poziţia de premier va fi ocupată de către liderul PSD, iar noi ocupăm poziţia de vicepremier, respectiv cea de ministru al Transporturilor, al Finanţelor respectiv cea de Secretar General al Guvernului, urmând să cedăm poziţiile de prim-ministru şi poziţiile de ministru al Fondurilor Europene şi Justiţie Aşa arată protocolul semnat în urmă cu un an şi jumătate”, a afirmat Bogdan.

Europarlamentarul a mai spus că ”a văzut că majoritatea liderilor PNL îşi doresc acelaşi lucru, preşedintele României, de asemenea, dar şi mulţi social-democraţi”,

”Pentru a evita negocieri care nu cred că ar fi pe placul cetăţenilor României şi nici în folosul politicilor in interiorul României, cred că ar fi mult mai simplu să aplicăm întocmai protocolul şi lucrurile se pot regla în trei zile. În cazul în care trecem la negocieri şi PSD doreşte să păstreze o poziţie sau alta, PNL îşi doreşte ceva, deja lucrurile pot deveni complicate şi pot să treneze iar noi avem în momentul acesta cu totul şi cu totul alte preocupări legate de absorbţie, de PNRR, de condiţionalităţi. Nu cred că ar fi oportun pentru România să trecem la o negociere de săptămâni sau luni de zile”, a arătat Rareş Bogdan.

Context

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților au semnat, la data de 22 noiembrie 2021, un Acord politic ce stă la baza coaliției de guvernare. Acordul, prezentat integral de G4Media mai jos, prevede că Nicolae Ciucă va fi premier până pe 25 mai 2023, iar la rotație se vor schimba atât premierul, cât și miniștrii Justiției, Finanțelor, Transporturilor și Fondurilor Europene.
Documentul mai prevede că revocarea miniștrilor poate avea loc doar după consultarea partidului l-a propus în funcție.

De asemenea, acordul detaliază modul de funcționare a coaliției și procesul de luare a deciziilor.

Formațiunile semnatare convin asupra formării Coaliției Naționale pentru România – coaliție de guvernare pentru perioada 2021-2024.
Primul candidat la funcția de Prim-Ministru, din partea PNL, susținut de cele 4 formațiuni parlamentare semnatare, este domnul Nicolae Ionel Ciucă. Acesta va avea mandat până pe data de 25 mai 2023, iar cel de al doilea candidat, din partea PSD, până la alegerile generale din 2024.

La schimbarea premierului, conform rotației politice convenite, se vor înlocui și următorii reprezentanți în guvern : vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; ministrul Finanțelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei Prim-ministrului.

În cazul desemnării sale, conform prevederilor constituționale, acesta va prezenta Parlamentului spre aprobare un guvern format din 20 de ministere, nominalizările fiind făcute astfel: 9 ministere PSD, 8 ministere PNL, 3 ministere UDMR. Din structura executivului vor face parte și 2 viceprim-miniștri, care vor reprezenta formațiunile coaliției care nu au propus candidatul de prim-ministru, dar au membri în Guvern.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Oh, daaa…nu frumos doar spilcuit, nici destept(înțelept) doar duplicitar si carierist dar modeeeest fara seamăn.

  2. Să pozezi in apărătorul Democrației lovind în Daddy și in Irinuca, iar apoi să-ți curgă balele la ciolanul ministerial și să nu te ștergi măcar la gură cu batistuța din dotare…!
    Așa ceva.. !

  3. da,da mai ales Buşoi, Turcan….. , va astepta PNTCD in istorie 🙂

  4. Marioneta lui Hell. Wig își face treaba

  5. „…sunt convins că putem să mergem cu nume foarte importante….., de la Ilie Bolojan, la Rareş Bogdan,……., care sunt recunoscuţi ca lideri….”. Excelenta Sa Dl Europarlamentar si viitor si asteptat ministru la Ministerul Misculatiei si Deplasarii Starostambulice si Cefereice a uitat-o în panegiricul prezentat pe Alinuta noastra cea apeciata la cel mai superior nivel, competenta si priceputa, ce va sta la MAE spre deliciul natiunii, nume foarte important si recunoscut ca lider (nu-i o eroare: numele e recunoscut ca lider).

  6. Iar TURCAN ? Nu mai scăpăm de cei care și-au făcut ”studiile” la Moscova ?

  7. Dar de ce să nu negocieze pân’ la toamnă, ce, au altceva de făcut?!