G4Media.ro

Rareș Bogdan, reacție la afirmațiile ministrului Aurescu: ”Nu vă lăsați manipulați de…

Foto: Colaj InquamPhotos / G4Media

Rareș Bogdan, reacție la afirmațiile ministrului Aurescu: ”Nu vă lăsați manipulați de agenți putiniști” / Ministrul de Externe a amintit despre europarlamentar că ”în plin război cerea să blocăm la graniță cerealele ucrainene”

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține că România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia vor primi compensații pentru pierderile suferite de fermieri în urma războiului din Ucraina, în replică la afirmațiile ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, care îl acuza de discurs anti-Ucraina.

”Avem speranțe pentru fermierii romani! Pe 20 martie, la Bruxelles are loc Consiliul AGRIFISH (Agricultură și Pescuit) și s-ar putea să avem o propunere de răspuns la scrisoarea prin care România și alte 5 state (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia) cer compensații pentru pierderile suferite de fermieri în urma războiului din Ucraina. În aceste zile se lucrează exact la prelucrarea cifrelor furnizate de semnatari, pentru a se propune un sistem compensatoriu. Deci la nivel tehnic se lucrează. Însă decizia este la nivel politic. Pe 23-24 martie are loc chiar un Consiliu European. Pe ordinea de zi provizorie figurează Ucraina, „Competitivitate și piață unică” și „Alte subiecte”.

Precizare: ajutorul dat Ucrainei trebuie să continue fără echivoc, pe toate planurile! La această oră, ucrainenii lupta să-și recupereze țara, dar și pentru a apăra UE! Nu vă lăsați manipulați de agenții dezinformării putiniste!”, a transmis Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook.

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu i-a răspuns luni prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan, care spusese cu o zi înainte că acesta ar trebui remaniat.

„Nu mă intereseaza părerile lui Rareș Bogdan – vă aduc aminte cum, în plin război al Rusiei contra Ucrainei, cerea să blocăm la graniță cerealele ucrainene. Practic, astfel de atacuri de la asemenea personaje sunt de fapt o confirmare că fac bine ce fac – e exact ca atunci când sunt atacat de Sputnik. Probabil are destul de multe neîmpliniri și frustrări personale”, a declarat Bogdan Aurescu pentru Digi24.ro.

Rareș Bogdan îl criticase duminică pe Bogdan Aurescu într-o emisiune la Prima TV.

Liderul PNL spusese că Aurescu ar trebui remaniat, adăugând însă că acesta va rămâne în guvern pentru că ”este mai puternic decât PNL”.

„E un post al PNL, dar nu noi l-am numit acolo, ci statul”, a spus Rareș Bogdan. Reamintim că în mod tradițional președintele României are un rol crucial la numirea ministrului de Externe, dar fiind că acest domeniu este, prin Constituției, apanajul șefului statului.

Citește și:

Rareș Bogdan l-ar remania pe Bogdan Aurescu, alături de alți miniștri: ”Nu vreau scandal, nici cu Aurescu, nici cu alţii” / Despre Petre Daea: ”Mi-e simpatic, ca un bunicuţ, dar nu rezolvă problema”

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. 2 personaje au dezamagit cel mai mult în ultimii 4 ani: cel care ocupă functia de Președinte al României și acest personaj infect numit Rareș Bogdan.
    Am văzut emisiunea…
    Impostorul RB, prin aprecierea negativă a lui Aurescu, nu a făcut altceva decât să-i dea o mare limbă lui Bode pe care l-a și lăudat în mod explicit pentru prestația fabuloasă la Consiliul JAI când am fost umiliți pe față.
    Disonanta cognitivă funcționează din plin la „elita” românească.

  2. RB, MITOMANIA întruchipată… PeNaLii știu FOARTE bine cat POATE să mintă…
    Din păcate, mai sunt oameni duși de nas de RB.