Răspunsul Europei la strategia lui Donald Trump: liderii UE sunt divizați cu privire la trimiterea de trupe în Ucraina. Ce efecte ar putea avea asupra securității României

Emmanuel Macron a reunit luni opt lideri europeni și șefii organismelor NATO și UE, la mai puțin de o săptămână după ce Washingtonul și Moscova au convenit să lanseze negocieri „imediate” pentru a pune capăt conflictului. Le Monde scrie că, la finalul summitului la care România nu a participat, liderii europeni nu s-au putut pune de acord cu privire la eventuala trimitere de trupe de menținere a păcii în Ucraina. O astfel de decizie ar putea avea efecte și asupra României, care e protejată acum de forțe NATO ce ar putea fi trimise însă în Ucraina.

În timp ce miniștrii de externe american și rus, Marco Rubio și Serghei Lavrov, urmează să se întâlnească marți în Arabia Saudită pentru a începe „normalizarea” relațiilor lor, liderii europeni prezenți luni la Paris nu au reușit să își demonstreze unitatea, deoarece speră în continuare să joace un rol în viitoarele negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina, în ciuda semnalelor contrare din partea Washingtonului și Moscovei.

La capătul a peste trei ore de discuții, Emmanuel Macron, gazda acestui mini-summit la care au participat opt lideri europeni și șefii NATO și ai organismelor UE, s-a abținut să ia cuvântul pentru a încerca să rezume conținutul dezbaterilor. Seara târziu, șeful statului francez a anunțat pur și simplu pe X că a discutat cu Donald Trump și Volodimir Zelenski, solicitând „garanții puternice și credibile” pentru Kiev.

Președinția franceză avertizase că nu este prevăzută nicio declarație comună și că reuniunea reprezintă doar un prim pas informal înainte de luarea oricărei alte decizii, fie în cadrul Uniunii Europene (UE), fie în cadrul NATO. Situația este extrem de gravă, la mai puțin de o săptămână după ce Donald Trump și Vladimir Putin au convenit miercuri, 12 februarie, pe la spatele Kievului și al capitalelor europene, să lanseze negocieri „imediate” pentru a pune capăt războiului, la aproape trei ani de la invazia la scară largă a Ucrainei.

Giorgia Meloni a sosit la întâlnire cu trei sferturi de oră întârziere. Ea și-a exprimat „perplexitatea față de un format care exclude multe națiuni, începând cu cele mai expuse riscului de extindere a conflictului”, potrivit unei surse apropiate premierului italian și citate de Le Monde. Aceasta este o referire la rezervele exprimate de anumiți lideri care nu au fost invitați. „Acesta nu este un format anti-Trump, departe de asta. Statele Unite lucrează pentru pace în Ucraina și noi trebuie să ne facem partea noastră”, a adăugat Meloni.

Potrivit diplomaților francezi, trimiterea de trupe europene în Ucraina pentru a asigura respectarea unui eventual acord de pace ar fi una dintre modalitățile prin care continentul ar putea încerca să influențeze viitoarele negocieri.

Deși Moscova refuză orice prezență occidentală atât de aproape de frontierele sale, Washingtonul îi îndeamnă pe europeni să ia un astfel de angajament, în special într-un chestionar trimis de administrația Trump în weekend. „Ar dori țara dumneavoastră să își desfășoare trupele în Ucraina ca parte a unui acord de pace?”, întreabă documentul, care se referă și la soldații din statele non-europene. „Unde ar trebui să fie desfășurate forțele sale și pentru cât timp? „ De asemenea, documentul întreabă „Ce acțiuni ar trebui să fie pregătite să întreprindă Statele Unite, aliații și partenerii lor dacă Rusia atacă aceste forțe?

Până în prezent, participanții la reuniunea de la Palatul Elysée s-au străduit să răspundă la aceste întrebări. ”Sunt pregătit să iau în considerare implicarea forțelor britanice pe teren, alături de altele, dacă se ajunge la un acord de pace durabil”, a declarat Keir Starmer după reuniune. ”Dar trebuie să existe sprijinul SUA, deoarece o garanție de securitate americană este singura modalitate de a descuraja în mod eficient Rusia să atace din nou Ucraina”.

La sfârșitul săptămânii, guvernul olandez a indicat, de asemenea, că ar putea contribui la efort dacă există un mandat clar și sprijin din partea Statelor Unite în caz de escaladare.

Pe de altă parte, Olaf Scholz (Germania) și Pedro Sanchez (Spania) au declarat că dezbaterea este „prematură”. Danemarca consideră, de asemenea, că este prea devreme să se vorbească despre desfășurarea de trupe, când nu s-a ajuns la un acord de pace. „Sunt foarte, foarte multe lucruri care trebuie clarificate înainte de a ajunge în această situație, pentru că vorbim despre siguranța bărbaților și femeilor noastre”, a declarat Mette Frederiksen, premierul danez, care s-a aflat la Paris în numele statelor baltice și scandinave.

Giorgia Meloni și-a exprimat, de asemenea, „perplexitatea”, potrivit Le Monde. „Desfășurarea de soldați europeni în Ucraina mi se pare a fi opțiunea cea mai complexă și poate cea mai puțin eficientă”, a spus ea. În opinia sa, ar trebui explorate căi alternative, implicând Statele Unite, „deoarece securitatea europeană și americană se bazează pe contextul euro-atlantic”.

De fapt, mulți europeni consideră că o astfel de desfășurare nu poate fi avută în vedere decât cu un sprijin substanțial din partea Statelor Unite, însă conferința de la Munchen din 14-16 februarie și comentariile făcute de diverși membri ai noii administrații le-au diminuat speranțele. „Toți europenii se tem că acest sprijin va fi în cele din urmă foarte slab sau chiar inexistent”, explică Elie Tenenbaum, director al Centrului de Studii de Securitate al Institutului Francez de Relații Internaționale.

Până acum, majoritatea europenilor sperau să se poată baza cel puțin pe sprijinul american pentru comanda și controlul operațiunilor, aprovizionare și, mai ales, sprijin în cazul unei lovituri majore. Semnalele trimise de Washington în ultimele zile nu merg însă în această direcție.

Luni, Germania s-a disociat imediat de discuțiile în curs. Cu puțin timp înainte de reuniunea de la Paris, o sursă guvernamentală germană a declarat: „Nu vom lua parte la scenarii în care securitatea europeană și securitatea americană sunt disociate, de exemplu dacă soldații europeni sunt desfășurați fără angajamentul deplin al Statelor Unite”. Nerăbdător să evite orice escaladare, Olaf Scholz este cu atât mai prudent cu cât intenționează să își marcheze diferența față de Friedrich Merz, candidatul CDU-CSU la cancelarie și favorit în sondaje, care este mai deschis pe această temă.

Unul dintre scenariile avute în vedere în ultimele săptămâni a fost formarea unei coaliții în jurul unui nucleu de țări doritoare, printre cele mai puternice din punct de vedere militar din Europa, și anume Franța, Marea Britanie și Polonia. Cu toate acestea, premierul polonez, Donald Tusk, a repetat luni, ca și în timpul vizitei lui Macron la Varșovia în decembrie 2024, că „nu ia în considerare trimiterea de soldați polonezi în Ucraina” și că se va limita la un rol de sprijin logistic.

Această prudență este legată de lipsa de experiență militară a forțelor poloneze în afara propriului teritoriu, dar și de disputa istorică dintre Varșovia și Kiev cu privire la masacrele care au avut loc între cei doi vecini în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Această reținere poate fi explicată și prin apropiatele alegeri prezidențiale poloneze, al căror prim tur va avea loc la 18 mai. „Există un consens transpartinic în Polonia că trimiterea de trupe nu ar trebui să fie o problemă până atunci”, subliniază dl Tenenbaum, coautor al unui articol publicat în revista Foreign Affairs în decembrie 2024, care detaliază opțiunile posibile pentru europeni.

Britanicii, la rândul lor, nu au dat niciun semn de slăbiciune de la conferința de la München, în conformitate cu sprijinul lor foarte puternic pentru Ucraina de la începutul războiului. Totuși, ei trebuie să depășească două provocări majore înainte de a se aventura într-o coaliție militară în Ucraina. În primul rând, Londra trebuie să obțină aprobarea Washingtonului, având în vedere că aparatul său militar este, din punct de vedere tehnic, foarte strâns legat de cel al Statelor Unite, fie prin descurajarea nucleară, asupra căreia Pentagonul păstrează controlul, fie prin mecanismele de schimb de informații prin intermediul grupului „Five Eyes” (Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă, Regatul Unit, Canada). În al doilea rând, armata britanică, cu puțin sub 70.000 de soldați, a suferit, de asemenea, reduceri majore de buget și de personal în ultimii ani.

Franța este țara care insistă cel mai mult pentru a trimite trupe în Ucraina. Statutul său de a doua armată ca mărime din Europa (204.000 de soldați, imediat după Polonia, cu 216.000 de soldați), capacitatea sa de descurajare și experiența sa operațională sunt toate factori în favoarea sa. Conform unor scenarii schițate la Paris, doar 25 000 de oameni – față de cei 200.000 ceruți de Volodimir Zelensky – ar fi necesari pentru a menține linia frontului între Rusia și Ucraina.

Din acest total, unii consideră fezabil ca Franța să contribuie cu cel puțin o brigadă (între 5.000 și 8.000 de oameni). Cu alte cuvinte, mai mult sau mai puțin dimensiunea operațiunii Barkhane în Sahel între 2014 și 2022.

Desfășurarea unor astfel de efective riscă însă să perturbe planurile militare ale NATO, adoptate în iulie 2024 la summitul anual al alianței de la Washington, sub conducerea Statelor Unite. Aceste planuri definesc, printre altele, nivelul forțelor angajate în prezent pe flancul estic, de la statele baltice la România, via Polonia.

Desfășurarea de trupe britanice în Ucraina, de exemplu, ar putea însemna reducerea numărului de forțe din Estonia sau Polonia, în apropierea coridorului Suwalki, la frontiera dintre Rusia și Belarus.

„Există scenarii alternative, cum ar fi trimiterea a două coaliții militare separate. Una în formatul unei forțe de menținere a păcii neeuropene sau formată din trupe din țări mai favorabile Rusiei, cealaltă nelegată de o încetare a focului”, a comentat Tenenbaum.

Dar riscul este că, cu cât forța de menținere a păcii este mai slabă, cu atât este mai probabil să fie ținta provocărilor rusești. Și cu cât forța este mai puternică, cu atât rușii vor fi mai tentați să o respingă și să o facă o condiție a eșecului negocierilor. Aceasta este o cvadratură a cercului pe care europenii vor trebui să o rezolve cât mai rapid dacă vor să aibă un loc în negocierile promise de Donald Trump și Vladimir Putin.