G4Media.ro

Rata inflației din Rusia a accelerat în septembrie/ A înregistrat cel mai…

Sursă foto: Pexels

Rata inflației din Rusia a accelerat în septembrie/ A înregistrat cel mai rapid ritm lunar de creştere din aprilie 2022

Rata inflaţiei în Rusia a accelerat în septembrie, înregistrând cel mai rapid ritm lunar de creştere din aprilie 2022, arată datele publicate de Oficiul de Statistică Rosstat, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Banca Centrală a Rusiei a majorat succesiv rata dobânzii, până la 13%, în timp ce deprecierea rublei s-a adăugat presiunilor inflaţioniste provocate de înăsprirea pieţei muncii şi cererea mai ridicată din partea consumatorilor.

Analiştii se aşteaptă ca luna aceasta Banca Centrală a Rusiei să crească din nou dobânda.

În septembrie, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 6%, de la 5,15% luna precedentă, şi uşor peste nivelul de 5,8% previzionat de analiştii intervievaţi de Reuters.

Banca Centrală a Rusiei estimează anul acesta o scădere a inflaţiei până la 5% – 6,5%, în condiţiile în care ţinta sa pe termen mediu este de 4%.

În ritm lunar, inflaţia a urcat la 0,87%, de la 0,28% luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la 0,7%. Este cea mai rapidă creştere lunară din ultimele 17 luni.

Una din temerile cheie ale gospodăriilor din Rusia o reprezintă inflaţia, după un deceniu de crize economice în care nu au reuşit să facă economii, iar creşterea preţurilor a afectat standardele de trai în întreaga ţară.

„Împreună cu Banca Centrală a Rusiei, vom lua toate măsurile necesare pentru a readuce inflaţia spre ţinta noastră”, a dat asigurări ministrul Finanţelor, Anton Siluanov.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. aurarii sa fuga repede in RuZia unde curge numai lapte si miere cum ne spun apostolii apocalipsei aurolace.