G4Media.ro

Război dur la Iași pe ultima sută înainte de vot. PNL: Aproape…

sursa foto: Facebook/ Dan Barna

Război dur la Iași pe ultima sută înainte de vot. PNL: Aproape 60 de traseişti USR sunt împrăştiaţi în comune şi oraşe / Barna: Un partid care a luat 6.000 de pesedişti nu are justificarea morală să ridice un astfel de aspect

Filiala ieşeană a PNL acuză USR PLUS că are la Iaşi aproape 60 de candidaţi „traseişti” proveniţi de la PSD, PC, UNPR, PMP, PP-DD, ALDE, PNL, de partea cealaltă, copreşedintele Alianţei Dan Barna afirmând că liberalii nu au justificarea morală să ridice un astfel de aspect, transmite Agerpres.

Prin intermediul unui comunicat de presă, PNL solicită USR PLUS să denunţe public înţelegerea cu PSD privind refuzul alianţei de a impune candidaţi în 40 de comune cu primari social-democraţi.

„Alianţa USR-PLUS, care a făcut un titlu de glorie din condamnarea traseismului, are zeci de candidaţi care au făcut parte din alte partide în judeţul Iaşi, ba chiar unii schimbând şi câte 3-4 formaţiuni. Aproape 60 de traseişti USR sunt împrăştiaţi în comune şi oraşe, iar în aproape jumătate din localităţi, USR nu are candidaţi. Este o dovadă că, deşi cei de la USR-PLUS, clamau că vor avea candidaţi în toate localităţile, lipsa acestora mai ales în comune cu primar PSD demonstrează o lipsă de combativitate la adresa PSD. PNL solicită ruperea acestei înţelegeri. (…) Sunt nu mai puţin de 56 de localităţi din judeţul Iaşi în care USR-PLUS are candidaţi proveniţi din alte partide, unii dintre ei aflaţi la a treia sau a patra aventură politică. Paradoxal, USR-PLUS, care spune că principalul său adversar este PSD, deşi la Iaşi a atacat mai degrabă PNL, nu are candidaţi în jumătate din comunele din judeţ, aproape toate conduse de PSD. Iar acolo unde are, mulţi dintre ei provenind chiar din PSD sau din partide aflate în sfera PSD, aliate cu PSD, precum UNPR şi PP-DD. Acest lucru avantajează în mod clar PSD-ul însuşi”, sunt de părere liberalii ieşeni.

În opinia liberalilor, „această înţelegere este menită să nu încurce în aceste comunităţi lupta electorală, deschizând astfel drumul pentru un nou mandat primarilor PSD, edili care au ţinut localităţile în subdezvoltare, au blocat crearea de locuri de muncă, au neglijat educaţia şi sănătatea şi au determinat tinerii să migreze din aceste comunităţi”.

PNL solicită Alianţei USR PLUS să denunţe public înţelegerea cu PSD privind refuzul de a impune candidaţi în 40 de comune cu primari PSD.

„Chiar şi candidatul USR-PLUS la Consiliul Judeţean Iaşi, Marius Bodea, a fost până în primăvară în PNL, de unde a plecat pentru că nu a fost pus candidat la Primăria Municipiului Iaşi. El a adus cu el o întreagă echipă de foşti membri PNL, în frunte cu colaboratorul său, Etienne Ignat. USR-PLUS a demarat în urmă cu câţiva ani campania ‘Oameni noi în politică”, pentru care a strâns 100.000 de semnături, dar şi faimoasa ‘Fără penali în funcţii publice’, iniţiativă vădit anti-PSD şi anti-Dragnea, pentru care a strâns 1 milion de semnături. Traseismul la care au recurs în judeţul Iaşi liderii USR-PLUS, prin care au adus oameni din partide susţinătoare deschise ale „penalilor”, e o încălcare a acestor principii. În alte judeţe, aşa cum sunt Gorj şi Timiş, liderii USR-PLUS au început să-i excludă pe cei care proveneau de la alte partide. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în judeţul Iaşi, acolo unde, dacă ar face acest lucru, ar rămâne fără mulţi dintre candidaţii la primării, consilii locale şi chiar fără candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean, Marius Bodea”, mai spun cei de la PNL.

Aflat la Iaşi pentru a susţine candidaţii USR PLUS la alegerile locale, copreşedintele Alianţei Dan Barna a declarat: „Un partid care a luat 6.000, dacă nu mă înşel, de pesedişti, dintre care majoritatea primari în funcţie, nu are justificarea morală să ridice un astfel de aspect”.

„USR PLUS nu a luat nici măcar un singur primar PSD sau al unui alt partid în funcţie pe care să îl prezinte ca şi candidat USR. Faptul că avem relativ câţiva, relativ mic, la nivel naţional, e sub un procent, de oameni care îndeplinesc criteriile de integritate şi pentru care filialele locale şi-au asumat eventualele derogări de la componenta de termene. Componenta de termen ţine de o experienţă politică avută anterior, dar în niciunul din cazuri nu are probleme de integritate. Ceea ce prezintă USR PLUS României sunt candidaţi integri şi competenţi. Mesajul USR PLUS e unul foarte simplu: fără hoţie la Primărie. Ne-am săturat de corupţie, ne-am săturat de nepotisme. (…) Experienţa politică la un număr redus de candidaţi în general din zona rurală nu schimbă cu nimic această abordare”, a afirmat Dan Barna.

Acesta a spus că liberalii nu ar fi criticat Alianţa dacă nu ar fi luat „un candidat integru şi valoros care candidează la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi”, deputatul Marius Bodea.

Copreşedintele USR PLUS Iaşi, deputatul Cosette Chichirău, a ţinut să precizeze că niciunul dintre candidaţii filialei de la Iaşi nu este acuzat de fapte ilegale sau imorale.

„Vreau să insist pe acest punct, nu există nicio persoană care candidează din partea USR PLUS acuzată de fapte ilegale sau imorale. Nu există aşa ceva. În schimb, Costel Alexe este acuzat de plagiat dovedit. Asta înseamnă furt intelectual. PNL trebuia să îl retragă în secunda doi, or, el încă este candidat. Vorbim de furt intelectual iar noi nu avem nici în cea mai importantă comună o persoană cu probleme. Nu avem. Dacă am descoperi, bineînţeles că am lua măsurile de rigoare imediat”, a declarat Chichirău, candidatul Alianţei la Primăria Iaşi.

Fostul liberal Marius Bodea, candidatul USR PLUS la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, a criticat la rândul său candidaţii PNL la alegerile locale din judeţul Iaşi, unul dintre aceştia fiind contracandidatul său ministrul Mediului, Costel Alexe.

„Sunteţi mândri că în PNL au intrat primari care până acum o lună îl elogiau pe Ceauşescu şi astăzi sunt candidaţi PNL? Primari liberali care sunt condamnaţi pentru fraudă cu fonduri europene şi azi sunt candidaţi PNL. Vă reprezintă acest lucru? Vă reprezintă ruşinea pe care am trăit-o iarăşi când am aflat că preşedintele PNL Iaşi este plagiator de marcă şi iarăşi Iaşiul a apărut în vârtejul nenorocirilor din România pe lângă abuzuri, corupţie? (…) Nu mai staţi pe gânduri, veniţi la vot, votaţi”, a spus Bodea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Dar… dar valorile usrplus, stindardul neatarnarii și flamura demnității…

  2. Pana la urma cine este imaculatul?- rasa pura de comunisti, utecisti, pioneri sau descendentii lor???????

    • Păi, nu Nicușor este imaculatul?!

    • Iaaa, Lucovid e revoltat de traseistii care nu au ales pnl…adica traseistii de la usr sunt imorali, iar treseistii de la pnl sunt exemple de etica?
      Bai, nu ne mai lua de prosti ca nu te mai voteaza nimeni! Ce clovn!

  3. Exact asta spuneam și noi, ageamii!!

  4. Mi se pare că ne aflăm în fața unei manifestări neinlantuite de inteligență din partea acestor băieți.
    Să ne minunam că ăștia nu uita să respire.

  5. Incet, USR-ul se adapteaza jocurilor practicate de ceilalti politicieni mioritici si sacali seniori, pentru ca stiu ca altfel nu au nicio sansa de a castiga. In curand nu va mai exista nicio diferenta intre ei. Ce incepe ca un compromis trecator va deveni o adictie si o preferinta de gust si de modus operandi de lunga durata.

    • Ce spui tu se numeste prostitutie!

    • @Seb, prea dur termenul. Chiar daca se vor distanta de comportamentul ideal, nu se vor apuca chiar de prostitutie politica. Sa asteptam sa vedem cum va evolua USR+ in urmatorii 4 ani.

    • 60 de traseisti nu e nimic pe langa marea c**** PNL

  6. Deci PNL e de 100 de ori mai rau ca USR, un motiv in plus sa votez USR.

    • Mai sunt si variantele PSD sau PNL daca iti place ca tara asta este la coada lumii civilizate unde au dus-o in 30 de ani

  7. Trebuie să stai bine cu nervii să auzi usr+ timp de 4 ani!!!!Au cam spus tot ce aveau de spus:vor să schimbe câinii cu catelusii!!!Dar,le taie coada pentru că , așa au auzit ei,ca vor fi catelusii RĂI!!!!

  8. Trebuie să stai bine cu nervii să auzi usr+ timp de 4 ani!!!!Au cam spus tot ce aveau de spus:vor să schimbe câinii cu catelusii!!!Dar,le taie coada pentru că , așa au auzit ei,ca vor fi catelusii RĂI!!!!