G4Media.ro

Război total între ministrul Justiției și președinta CSM. Răspunsul dur al Anei…

Război total între ministrul Justiției și președinta CSM. Răspunsul dur al Anei Birchall către Savonea, după ce Consiliul a pus în discuție solicitarea unui ONG privind oportunitatea foii de parcurs inițiată de SUA

Ministrul Justiției, Ana Birchall, acuză CSM, într-o adresă trimisă miercuri președintei Consiliului, Lia Savonea și obținută de G4Media.ro, că și-a extins arbitrar competențele, că încalcă principiul separației și echilibrul puterilor în stat, precum și principiul colaborării loiale între instituții.

Birchall lansează aceste acuzații după ce CSM a suplimentat ordinea de zi a ședinței plenului din 17 septembrie cu solicitarea Centrului de Resurse Juridice.

ONG-ul condus de Georgiana Iorgulescu a solicitat CSM să se pronunțe asupra oportunității ”foii de parcurs” cu privire la întărirea statului de drept din România, la care lucrează, la inițiativa părții americane, Procurorul General al SUA împreună cu ministrul justiției din România.

În scrisoarea de răspuns trimisă de Birchall către Savonea se arată următoarele:

„Deși este de domeniul evidenței că în competențele constituționale și legale ale CSM nu intră și supervizarea modului în care reprezentanții autorității executive înțeleg să își îndeplinească rolul constituțional, inclusiv în asigurarea funcției de reprezentare externă, în ședința sus menționată ministrul Justiției a răspuns preliminar și a solicitat să i se transmită în scris solicitarea Centrului de Resurse Juridice, pentru a răspunde instituțional.

Extinderea arbitrară a competențelor CSM încalcă principiul seprației și echilibrului puterilor în stat, definite de art. 1 alin. 4 din Constituția României, precum și principiul cooperării loiale între autoritățile statului. (…) Încercarea unor membri ai CSM de a-și aroga un veritabil drept de veto cu privire la acțiunile externe ale ministrului Justiției este o imixtiune gravă și inacceptabilă în activitatea puterii executive.

Atitudinea acelor membri este de neînțeles, cu atât mai mult cu cât aceștia pun în discuție relația cu unul dintre partenerii strategici ai României și o propunere vizând consolidarea statului de drept. (…) Folosesc acest prilej să invit pe toți membrii CSM să-și desfășoare activitatea în limitele misiunii esențiale pe care acest for o are în arhitectura constituțională a României. De asemenea, îmi exprim speranța că astfel de conduite nu vor fi perpetuate sau tolerate la nivelul membrilor CSM.”

Birchall îi atrage atenția Liei Savonea că nici până în prezent, în calitate de președinte CSM, nu a dat curs cererii ministrului Justiției de a transmite solicitarea ONG-ului în scris, cu atât mai mult cu cât a existat și o discuție în acest sens în plenul CSM.

„Nu pot să nu mă întreb de ce, deși s-a suplimentat ordinea de zi a ședinței plenului CSM din 17 septembrie, nu am primit nici până azi solicitarea în scris a organizației în cauză. Să înțeleg că totul a fost doar un demers menit să pună într-o poziție delicată Ministerul Justiției și ministrul Justiției, că CSM dorește să se implice în organizarea vizitelor ministrului, excedând competențele legale?”, se arată în scrisoare.

Birchall mai arată în scrisoarea de răspuns către Savonea că la nivelul Ministerului Justiției nu există niciun document de tip „to do list” sau „foaie de parcurs” convenit cu partenerii externi.

În ce privește colaborarea cu Departamentul de Justiție al SUA, ministrul Justiției precizează că aceasta este una „legală și instituțională, având în vedere și faptul că în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite lupta împotriva corupției și criminalității organizate, inclusiv cooperarea judiciară internațională ocupă un loc central”.

Context

Pe data de 5 septembrie, Gordon Sondland, ambasadorul SUA la UE, a declarat, la București, că Procurorul general american a contribuit la o foaie de parcurs (”roadmap”) cu rol consultativ privind un stat de drept puternic în România, transmite euractiv.ro.

Întrebat, în cadrul unei conferințe de presă la Ambasada SUA la București, ce le-ar spune celor care susțin că Statele Unite sub Administrația Trump sunt mai puțin preocupate de problema statului de drept în țări ca Polonia, Ungaria și România, Gordon Sondland a declarat că ”dimpotrivă, în realitate, SUA sunt foarte preocupate de statul de drept”.

”Nu doar din motive evidente, nu poate exista o societate civilă fără stat de drept, e foarte dificil să creezi un climat investițional favorabil în orice țară unde cei care își riscă banii nu știu care sunt regulile sau – și mai important – dacă regulile se schimbă de la o zi la alta. Statul de drept e esențial”, a explicat Sondland.

El a adăugat că un exemplu al îngrijorărilor americane privind statul de drept e faptul că Procurorul General al SUA l-a invitat recent pe ministrul român al Justiției în SUA pentru ”a continua să lucreze în mod direct cu el și cu echipa sa asupra foii de parcurs cu rol consultativ la care el (William Barr – n.r.) a contribuit”.

Potrivit diplomatului american, această foaie de parcurs cuprinde prevederi și măsuri adecvate – în opinia SUA – care să fie introduse în legislație și în ordonanțe ”pentru a asigura un stat de drept puternic și consistent”.

Ambasadorul american nu a dorit să ofere detalii despre această foaie de parcurs.

Procurorul general al Statelor Unite, William Barr, a anunțat, pe 26 august, că a invitat-o pe ministrul justiției, Ana Birchall la Washington în luna septembrie și că ”Departamentul de Justiție a lucrat îndeaproape cu Ana Birchall și o consideră un partener vital și de încredere în lupta împotriva corupției”.

Anunțul procurorului general al SUA abunda în aprecieri elogioase, un lucru mai puțin obișnuit în comunicarile oficiale.

”Ea se află la conducerea ministerului într-un moment crucial pentru România, când controversele au ridicat semne de întrebare în ce privește angajamentul României în respectarea valorilor statului de drept și au diminuat încrederea publică provocând îngrijorare în comunitatea internațională.

Sub lidership-ul lui Birchall, România poate fi încă o dată un model în regiune pentru progres în ce privește problema anti-corupției”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Intr-o bataie unu la unu, castiga Birchall din prima runda.

  2. Pai daca e o comunista proasta, cum sa stie?!

  3. Cat fight! Io țin cu Birchall. 😉 :))

  4. Raspuns dur?
    Sa fim seriosi.
    Can-can mediatic, de ochii lumii, intre doua PSD- iste.
    Referitor la obraznicia, impertinenta si subiectivitatea sefei CSM, singurul raspuns adecvat din partea ministrului justitiei ar fi fost sa trimita presedintelui statului propunerea demiterii de urgenta a ticaloasei Savonea.
    Orice alte scrisorele si declaratii sunt irelevante.

    • Procedura de revocare a unui membru CSM e mult mai complicata si MJ nu are niciun rol in asta.

    • Doamne fereste de propunerea aia! Doar nu voiai s-ajunga Iohanis din nou intr-o pozitie delicata!

    • Pardon! Situatie nu pozitie.

  5. Presupun ca noroiul a fost incalzit in prealabil…!? Stau cu grija sa nu le inghete doamnelor, Doamne fereste!, ceva pe frigului asta de octombrie…

  6. Sunt doua slugi politice intr-o incaierare de tip mafiot.

    Numai interesul national nu e prezent in aceasta bataie intre bande.

  7. Pentru usr-stul(pmp-stul)Marcel,lasă că „vine”Barna,și după ce rezolva cu problemele fiscale pentru diaspora,se va „ocupa”și de CSM.

  8. i-auzi soro, consortul savonarei este biznismen. cica imobiliare.
    nu-i merg afacerile se pare. savonara si-a luat diurna uriasha. ca se deplaseaza din dormitor la locul de munca.

  9. Felicitari si succes Dna. Birchall