Războiul civil din Sudan: un conflict ignorat, alimentat de actori cinici, care a provocat suferințe umane inimaginabile, distrugeri masive și care riscă să aibă efecte grave departe de frontierele sale (The Economist)

Războiul din Sudan a primit o fracțiune din atenția acordată Gazei și Ucrainei. Cu toate acestea, el amenință să fie mai mortal decât oricare dintre cele două conflicte. A treia țară ca mărime din Africa este în flăcări. Capitala sa a fost devastată, aproximativ 150.000 de oameni au fost măcelăriți, iar cadavrele se adună în cimitire improvizate, vizibile din spațiu. Mai mult de 10 milioane de oameni, o cincime din populație, au fost forțați să își părăsească casele. Se prefigurează o foamete care ar putea fi mai devastatoare decât cea din Etiopia din anii 1980: unii estimează că 2,5 milioane de civili ar putea muri până la sfârșitul anului, arată o analiză The Economist.

După cum explică relatarea din interiorul țării, aceasta este cea mai gravă criză umanitară din lume și, de asemenea, o bombă cu ceas geopolitică. Dimensiunea și localizarea Sudanului îl fac un motor al haosului dincolo de granițele sale. Statele din Orientul Mijlociu și Rusia sponsorizează beligeranții cu impunitate. Occidentul este dezangajat; ONU este paralizată. Violența va destabiliza vecinii și va declanșa fluxuri de refugiați către Europa. Sudanul are aproximativ 800 km de coastă la Marea Roșie, astfel încât implozia sa amenință Canalul Suez, o arteră cheie a comerțului mondial.

Principalii beligeranți sunt armata convențională, Forțele armate sudaneze (SAF), și o miliție numită Forțele de sprijin rapid (RSF). Niciuna nu are un obiectiv ideologic sau o identitate etnică monolitică. Ambele sunt comandate de șefi de război fără scrupule, care își dispută controlul asupra statului și a prăzii acestuia.

Sudanul a trecut prin războaie civile, cu intermitențe, de la obținerea independenței în 1956. Un conflict sângeros s-a încheiat cu secesiunea Sudanului de Sud în 2011. Acum 20 de ani, un genocid în Darfur a atras atenția lumii. Cu toate acestea, chiar și după acele standarde oribile, conflictul actual este șocant. Khartoum, un oraș odinioară înfloritor, este în ruine. Ambele părți bombardează civilii, recrutează copii și provoacă foamete. RSF este acuzat în mod credibil de violuri în masă și genocid.

Puterile externe alimentează luptele. Emiratele Arabe Unite (EAU), un loc de joacă pentru hedoniști, furnizează gloanțe și drone ucigașilor FSR. Iranul și Egiptul înarmează SAF. Rusia a jucat de ambele părți și a desfășurat mercenari Wagner. Arabia Saudită, Turcia și Qatar concurează, de asemenea, pentru influență. Fiecare dintre acești actori are obiective limitate, de la asigurarea aprovizionării cu alimente la capturarea aurului. Colectiv, ei contribuie la transformarea unei țări uriașe într-un bazar criminal.

Carnagiul se va înrăutăți. Analiza The Economist a datelor din satelit și a imaginilor termice arată o țară acoperită de incendii. Fermele și culturile au fost arse. Oamenii sunt nevoiți să mănânce iarbă și frunze. Dacă penuria de alimente continuă, 6-10 milioane de oameni ar putea muri de foame până în 2027, potrivit unui think-tank neerlandez care modelează criza.

În ultimii 25 de ani, Africa a mai avut un singur război de o oroare comparabilă, în Congo. Ceea ce face Sudanul diferit este măsura în care haosul se va răspândi dincolo de teritoriul său. Sudanul are granițe poroase cu șapte state fragile, care reprezintă 21% din suprafața Africii și adăpostesc 280 de milioane de oameni, inclusiv Ciad, Egipt, Etiopia și Libia. Aceste țări se confruntă cu fluxuri destabilizatoare de refugiați, arme și mercenari.

Dincolo de Africa, ne așteptăm la un nou șoc al refugiaților în Europa, ca urmare a războaielor din Siria și Libia, într-un moment în care migrația este o problemă incendiară în Franța, Germania și în alte părți. Deja 60% dintre persoanele din taberele din Calais, pe partea de sud a Canalului Mânecii, sunt sudanezi.

Țara ar putea deveni un refugiu pentru teroriști sau un punct de sprijin pentru alte regimuri dornice să semene dezordine: Rusia și Iranul cer o bază navală la Marea Roșie în schimbul înarmării SAF. Dacă Sudanul ar cădea într-o anarhie permanentă sau ar deveni un stat rebel ostil Occidentului, ar putea periclita și mai mult funcționarea Canalului Suez, care transportă în mod normal o șeptime din comerțul mondial, în principal între Europa și Asia. Acesta este deja perturbat de atacurile rebelilor houthi din Yemen, care forțează navele de marfă să facă ocoluri lungi și costisitoare prin Africa.

În ciuda mizei uriașe, lumea a reacționat la războiul din Sudan cu neglijență și fatalism, arătând cum dezordinea devine normalizată. În timp ce Occidentul a încercat să pună capăt crizei din Darfur în anii 2000, în prezent oficialii americani ridică din umeri spunând că sunt prea ocupați cu China, Gaza și Ucraina. Opinia publică occidentală este liniștită: anul acesta nu au fost multe steaguri sudaneze fluturând din taberele Ivy League. Consiliul de Securitate al ONU este divizat, iar birocrația sa este greoaie. China are puțin interes în rezolvarea războaielor îndepărtate. Alte țări africane și-au pierdut apetitul de a semnala atrocitățile. Discuțiile de încetare a focului de la Geneva nu au dus nicăieri.

Cu toate acestea, este o greșeală gravă ca lumea exterioară să ignore Sudanul, atât din motive de moralitate, cât și de interes personal. Și este greșit să ne imaginăm că nu se poate face nimic. Indignarea publică poate exercita presiuni asupra guvernelor democratice cărora le pasă de viețile oamenilor, pentru a face mai mult. Și o mulțime de țări au un stimulent pentru a detensiona și limita luptele. Europa este dornică să limiteze fluxurile de migranți; Asia are nevoie de o Mare Roșie stabilă.

O abordare mai constructivă ar avea două priorități. Prima este să se trimită rapid mai mult ajutor, pentru a reduce numărul morților din cauza foametei și a bolilor. Camioanele încărcate cu alimente trebuie să treacă toate frontierele posibile. Fondurile publice și private trebuie să ajungă la ONG-urile sudaneze care administrează clinici și cantine ad-hoc. Banii lichizi pot fi trimiși direct celor înfometați, prin intermediul mobile-money, astfel încât aceștia să poată cumpăra alimente acolo unde există piețe funcționale.

Cealaltă prioritate este de a pune presiune pe actorii cinici din exterior care alimentează conflictul. Dacă războinicii din Sudan ar avea mai puține arme și mai puțini bani pentru a le cumpăra, ar fi mai puține crime și mai puțină foamete provocată de război. America, Europa și alte puteri responsabile ar trebui să impună sancțiuni oricărei companii sau oricărui oficial de stat care exploatează sau facilitează războiul din Sudan – inclusiv celor din aliați precum EAU.

Nimeni nu poate reface Sudanul cu ușurință. După mai mult de 500 de zile de lupte fără milă, repararea pagubelor va dura zeci de ani. Dar este posibil să se salveze milioane de vieți și să se reducă șansele unor replici geopolitice dezastruoase, dacă lumea acționează acum. Pentru prea mult timp, Sudanul a fost războiul pe care aproape toată lumea a ales să îl ignore. Este timpul să acordăm atenție, semnalează The Economist.