Războiul din PSD: Amnistia și grațierea, plus codurile penale, susținute de grupul revoltaților condus de Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu. Ei vor consultare largă
Grupul revoltaților din PSD, reprezentat de Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu, anunță – în scrisoarea în care îi cer demisia lui Liviu Dragnea – că susțin o inițiativă legislativă pentru amnistie și grațiere, dar doar după ”o largă consultare și dezbatere cu Ministerul Justiției, CSM, ICCJ, asociațiile magistraților, UNBR și societatea civilă”.
Grupul de inițiativă în numele căruia au semnat cei trei își exprimă în scrisoare și susținerea pentru ”adoptarea în această sesiune parlamentară a pachetului de legi privind Justiția, legile de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă; legile privind securitatea națională, Codul administrativ”.
Ce susțin semnatarii scrisorii:
– Adoptarea unei inițiative legislative privind amnistia și grațierea, după o largă consultare și dezbatere cu: Ministerul Justiției, CSM, ICCJ, asociațiile magistraților, UNBR și societatea civilă. Reforma justiției și a politicii penale pot reuși, fiind acceptate de societate numai în măsura în care convingem că acestea se fac în interesul protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
– Creșterea coeziunii grupurilor parlamentare și adoptarea în această sesiune parlamentară a pachetului de legi privind Justiția, legile de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă; legile privind securitatea națională, Codul administrativ, dar și inițiativele legislative necesare punerii în aplicare a măsurilor adoptate de Comitetul Executiv Național al PSD, din 1 septembrie 2018; legea off-shore; legislația privind regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese.
– Grupurile parlamentare vor susține necondiționat guvernul PSD-ALDE și vor respinge orice moțiune de cenzură promovată de opoziția parlamentară.
– Adoptarea unei legi a Lobby-ului în concordanță cu principiile de transparență și bune practici din statele cu tradiție în acest domeniu.
– Ajustarea cadrului legislativ și normativ privind exploatarea resurselor naturale în baza principiului maximizării beneficiilor pentru români în condițiile asigurării unui cadru atractiv pentru investitori
Citește aici întreaga scrisoare
Foto colaj: InquamPhotos
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii