Războiul din Siria împlineşte 9 ani: cum l-au ajutat brutalitatea, confuzia şi indiferenţa pe Bashar Assad să prospere

Are studii de medic oftalmolog. Îi plac gadget-urile high-tech şi muzica country. Şi s-ar putea dovedi a fi unul din cei mai barbari lideri politici ai secolului 21.

Regimul îmbibat de sânge al preşedintelui sirian Bashar Assad – înalt, timid şi potrivit tuturor mărturiilor moştenitor improbabil şi conservator al naţiunii siriene – a surpavieţuit rebeliunii politice, insurgenţei virulente şi condamnării internaţionale care durează de aproape un deceniu.

(analiză preluată din USA Today, via Rador)

Assad a rezistat la putere în vreme ce alţi despoţi din Orientul Mijlociu au căzut, în timp ce liderii lumii au lansat demersuri agresive de a-l înlătura şi poporul sirian implora pacea.

Pe 15 martie s-au împlinit nouă ani de la protestele din Siria care făceau apel la reforme democratice şi extinderea libertăţilor şi care au declanşat un război civil cu efecte care au depăşit mult frontierele ţării.

Ceea ce a început ca o revoltă plină de speranţe a luat proporţiile unui conflict devastator şi greu de soluţionat, care a contribuit la cea mai gravă criză a refugiaţilor de la al doilea război mondial. Războiul din Siria a dus la moarte sute de mii de oameni, a dislocat milioane şi a ajutat la ascensiunea – şi apoi consolidarea – organizaţiei teroriste Stat Islamic.

De asemenea, a atras SUA, Iranul, Israelul, Rusia şi Turcia într-o confruntare complicată şi potenţial periculoasă care scapă observării occidentale.

Povestea supravieţuirii lui Assad – şi a dezintegrării Siriei – ţine parţial de neomenia personală şi parţial de indiferenţa internaţională. Cu cinci ani în urmă, Assad a recunoscut într-un discurs televizat că armata sa este obosită şi că militarii lui pierd teren.

Acum, majoritatea Siriei a revenit sub controlul lui Assad, în timp ce armata lui şi aliaţii ei ruşi bombardează ultimele petice de teritoriu aflat în posesia rebelilor pentru a-i supune, deşi unii sirieni influenţi care locuiesc în exil cred că regimul lui Assad se destramă.

„El este un supravieţuitor. Este foarte, foarte dur”, spune Robert Ford, care a fost ambasador al SUA în Siria în perioada 2011-2014 şi a avut legături cu Assad în acest rol. Ford îl descrie pe Assad ca pe o persoană care „a crescut în rolul” de măcelar al propriului popor.

Conform ONU, grupurilor umanitare şi agenţiilor de monitorizare din Siria, violenţa lui Assad a îmbrăcat numeroase forme: impunerea unor asedii de înfometare asupra zonelor deţinute de rebeli, bombardamente repetate, cu ajutor rusesc, asupra unor spitale şi infrastructuri civile şi apoi încarcerarea (rebelilor) în închisori subterane secrete unde zac în aşteptarea procesului. Se mai spune că a folosit bombe cu cloruri şi gaz sarin – arme chimice – împotriva luptătorilor opoziţiei, ucigând copii şi civili.

„Toţi cei care îl ştiu pe Assad ştiu două lucruri despre el”, a spus Ayman Abdel Nour, fost prieten al liderului Siriei din zilele de colegiu când studiau medicina la Damasc. „Primul: el minte – despre totul. Al doilea: este extrem de invidios. Dacă ai un ceas sau un aparat foto frumos, cu siguranţă se va duce să-şi ia unul mai bun a doua zi”, a spus el.

Guvernul sirian a negat persistent toate acuzaţiile aduse lui Assad de Occident, de grupurile de opoziţie şi de foşti apropiaţi ai regimului, precum Nour care a fugit din Siria în 2007 după ce Assad a ameninţat să-l încarcereze din cauza revistei online „all4syria” pe care o coordona şi care avea un ton critic la adresa regimului. Aliaţii lui Assad spun că alegaţiile reflectă eforturile îndelungate de destabilizare a Siriei şi a regiunii mai largi a Orientului Mijlociu.

„Conspiraţiile, precum germenii, se înmulţesc pretutindeni, în fiecare clipă şi nu pot fi eradicate”, a spus Assad în 2011. El pretinde că se bucură de un sprijin larg în rândul sirienilor din ţară şi din afară, chiar în timp ce ia măsuri de zdrobire a ultimei enclave de rezistenţă.

Nod încâlcit de interese

Ultimele redute ale rebelilor sirieni se află în regiunea rurală Alep şi în unele părţi din provincia învecinată Idlib, din nord-vestul Siriei. În timp ce rebelii rezistă cu încrâncenare, forţele lui Assad susţinute de lovituri aeriene puternice ruseşti au trimis aproape un milion de civili sirieni în refugiu spre graniţa închisă cu Turcia, ONU temându-se că aceasta ar putea fi cea mai gravă dislocare de oameni din războiul care durează de nouă ani.

Multe familii puse pe fugă nu au adăpost, nici hrană sau rezerve şi mor în tabere de refugiaţi din cauza frigului, spune Huzayfa al-Khateeb, reporter de radio sirian care locuieşte în Idlib. „Nu există nici o singură localitate, nici o zonă în care să poţi trăi. Iar la graniţă, ne bombardează. Situaţia este atât de rea, depăşind explicaţiile pe care vi le pot eu da”, a spus el.

„Situaţia se transformă rapid în cea mai mare poveste horror umanitară a secolului 21”, a spus Hardin Lang, vicepreşedinte pentru programe şi politici la organizaţia umanitară militantă Refugees International cu sediul în Washington D.C.

De asemenea, a adus Turcia şi Siria în pragul unui război total şi a încâlcit puterile regionale şi străine într-o reţea decizională complexă care riscă să ducă la extinderea ostilităţilor.

Turcia a primit deja 3,6 milioane de refugiaţi sirieni, iar preşedintele Recep Tayyip Erdogan spune că ţara lui nu poate face faţă unui număr mai mare. Turcia a intervenit în Siria parţial din cauză că vrea ca rebelii sirieni să ajute la menţinerea unei zone tampon în nordul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia. Erdogan consideră că acest lucru este esenţial pentru a se păzi de atacurile lansate de separatiştii kurzi pe care Turcia îi consideră terorişti.

În 27 februarie, cel puţin 33 de soldaţi turci au fost ucişi într-un atac aerian militar sirian din provincia Idlib, escaladând situaţia deja tensionată şi volatilă.

Rusia inflamează de multă vreme conflictul, făcând tot ce îi stă în puteri pentru a-l sprijini pe Assad. Rusia vede războiul sirian ca pe o modalitate de a se reafirma ca broker de putere internaţional, pe fondul retragerii administraţiei Trump de pe scena globală, spun experţii.

„Moscova consideră războiul civil sirian ca pe o criză influenţată de străini care ameninţă regiunea mai largă a Orientului Mijlociu şi interesele sale acolo şi pe plan intern”, a spus Osamah Khalil, profesor de istorie a Orientului Mijlociu la Universitatea Syracuse din New York.

Şi Iranul a fost atras în această luptă, susţinând regimul Assad cu informaţii şi antrenamente militare. Prezenţa Iranului în Siria şi susţinerea de acolo pentru militanţii Hezbollah au alarmat SUA şi cel mai important aliat regional al său, Israelul.

„Hezbollahul are o miliţie bine antrenată şi întărită în bătălii, precum şi rezerve mari de rachete pe care Israelul le vede ca pe o ameninţare directă”, a spus Khalil.

La sfârşitul săptămânii trecute, cerul din Idlib a fost complet liber de avioane de luptă ruseşti şi ale guvernului sirian, pentru prima dată după multe săptămâni, pe fondul unei acalmii tensionate prilejuite de armistiţiul mediat de Turcia şi Rusia pentru provincia din nord-vestul Siriei.

Dar apar şi alte complicaţii la orizont

La începutul lunii acesteia, Turcia şi-a deschis frontierele cu Grecia şi Bulgaria pentru a le permite refugiaţilor sirieni şi altor migranţi să pătrundă în UE – demers menit a exercita presiuni asupra liderilor UE pentru a interveni în Siria în contextul crizei refugiaţilor. Acţiunea Turciei a reamintit de anul 2015, când peste un milion de azilanţi au fugit din Siria, Irak, Afganistan şi alte zone de conflict, spre Europa. A fost un convoi umanitar de oameni, cum nu mai văzuse continentul de la ravagiile făcute de Holocaust.

Între timp, politica SUA faţă de Assad s-a schimbat radical, de la intervenţie şi lovituri aeriene la resemnare, indiferenţă până la o adevărată confuzie. Fostul preşedinte Barack Obama nu a reuşit să-şi impună propria „linie roşie”, în momentul în care s-a spus că Assad ar fi folosit arme chimice în 2013, ucigând nu mai puţin de 1.400 de sirieni între care şi 400 de copii.

Anterior preluării mandatului, preşedintele Donald Trump a spus că SUA ar trebui „să se ţină naibii departe de Siria” şi a avertizat – fără dovezi – că Hillary Clinton, candidatul democrat la prezidenţialele din 2016, voia „să inunde ţara noastră cu imigranţi”.

Totuşi, după preluarea funcţiei de către Trump, el s-a pomenit curând că ordonă lansarea unor lovituri aeriene americane împotriva unor ţinte siriene, după un nou presupus atac cu arme chimice al lui Assad, din aprilie 2017. (Liderul sirian a negat că ar fi folosit astfel de arme.) Între timp, Trump l-a etichetat pe Assad ca fiind un „animal” şi l-a învinuit pe Obama că nu a acţionat mai agresiv.

Apoi, anul trecut, Trump a declarat victoria împotriva grupării Stat Islamic din Siria şi a trecut la retragerea trupelor americane din ţara sfâşiată de război, iniţiativă pe care parţial a reconsiderat-o.

Vrea Trump să se retragă din Siria? Aparent, nu prea tare

„Deci, ideea că America trebuie să facă ceva, o găsesc a fi – nici măcar nu consider că asta ar fi un argument real”, a spus consilierul lui Trump pentru securitate naţională, Robert O’Brien, în cadrul unui eveniment din Washington D.C., la mijlocul lunii februarie, rezumând o versiune a poziţiei SUA în Siria. „Avem trupe ruseşti şi iraniene şi siriene care îi atacă pe turci şi aliaţii lor. Şi apropo, mai sunt şi terorişti în Idlib… Se presupune că noi ar trebui să ne paraşutăm in calitate de poliţist global şi să ridicăm un indicator stop şi să spunem ‘Încetaţi asta, Turcia, încetaţi asta, Rusia, încetaţi asta Iran, încetaţi asta Siria’?”, a întrebat O’Brien.

„O epocă a impunităţii”

Efectiv nu există „nicio unitate sau măcar claritate în privinţa rolului politic occidental” faţă de Siria, spune David Miliband, fost secretar de externe britanic şi actualmente şeful International Rescue Committee, organizaţie mondială de asistenţă umanitară cu sediul central în New York.

Miliband a spus că nu există niciun plan „pe termen scurt, mediu sau lung” referitor la ceea ce vrea comunitatea internaţională să realizeze, dincolo de oprirea dezastrului umanitar.

„Aceasta înseamnă că nu există calcule costuri/beneficii făcute de Rusia sau Siria sau Iran privitor la ceea ce fac ei în Siria”, a adăugat el. „Ceea ce vedem în Siria acum este realmente o epocă a impunităţii facilitate de divizarea şi blocajul occidental.

Şi cu toate astea, există o constantă: Assad.

Firas Tlass, care la un moment dat a fost cel mai bogat om din Siria şi fost apropiat al familiei Assad, a spus într-un interviu telefonic din Dubai, unde trăieşte în exil, că „astăzi în Siria există o impresie care sugerează că regimul s-ar putea prăbuşi în curând, că nu mai poate continua (din punct de vedere) economic, că în definitiv este pierdut fără sprijin internaţional real”. El a spus că deşi s-ar putea ca Assad să aibă supremaţia teritorială şi militară, acest lucru se schimbă o dată la câteva luni, iar viaţa de zi cu zi, chiar şi pentru adepţii loiali regimului din Siria este grea: cu pene de curent, cu acces limitat la îngrijirea sănătăţii, puţine mărfuri la piaţă.

„Ei au sperat că regimul va garanta banii pentru salarii şi bunuri şi electricitate. S-a întâmplat contrariul”, a spus Nour, prietenul lui Assad din vremea studenţiei, care acum trăieşte în SUA unde a înfiinţat organizaţia umanitară pro-opoziţie Syrian Christians for Peace, care distribuie ajutoare în Siria. Nour spune că cuceririle militare ale lui Assad maschează un regim aflat în zilele agoniei sale. „Este realmente dureros. Regimul suferă”, a spus Haid Haid, expert în Siria de la Chatham House în timpul unui panel de discuţii desfăşurat în 11 martie în cadrul unei conferinţe despre Siria găzduite de un think tank de afaceri internaţionale cu sediul central la Londra.

Zaki Lababidi, preşedinte bazat în Washington D.C. al Syrian American Council care militează pentru o democraţie laică în Siria, a reiterat acea estimare, afirmând că Assad „clar nu (este) un învingător”. În schimb: „El este o marionetă a Rusiei şi conduce o ţară distrusă, o economie distrusă”, a spus el.

„Pentru poporul sirian, revoluţia voastră a reuşit. Regimul Assad este terminat.”

Dar Tlass a avertizat că nu se pot face prea multe pentru accelerarea izgonirii lui Assad, cu excepţia cazului în care Rusia sau Iranul decid că a venit momentul ca el să plece. Şi a remarcat că chiar dacă Assad va fi silit să renunţe la putere, orice nou guvern sirian aproape sigur va fi înţesat cu oficialităţi şi membri ai aparatului militar implicaţi în crimele comise de Assad.

Frică la vederea sângelui

Assad a fost încurajat să devină medic de tatăl său defunct care a condus Siria timp de trei decenii practic ca pe un stat poliţienesc. Hafez Assad a fost brutal în reprimarea disidenţilor, în permanenţă paranoic, corupt şi dispus să-şi ucidă prieteni pentru a-şi menţine controlul asupra puterii.

Hafez Assad considera că al doilea fiu al său are un temperament nepotrivit pentru a fi preşedintele Siriei – cu un anturaj mai selectiv, fiind un orator nepriceput şi nesuportând vederea sângelui, după cum spune Sam Dagher, autor al volumului „Assad or We Burn the Country: How One Family’s Lust for Power Destroyed Syria”. Dar la moartea fiului său cel mare, Bassel, într-un accident rutier, liderul Siriei care supravieţuise mai multor tentative de asasinat şi căruia i se atribuia meritul de a fi transformat ţara într-o putere regională, a recurs la Bashar pentru a-i urma.

Pe atunci, fiul său distant şi timid studia la prestigiosul spital Western Eye din Londra, pentru a deveni medic oftalmolog. Era un domeniu ales de el pentru că oftalomologia nu prea are legătură cu sângele, după cum va spune deseori Assad, după aceea, potrivit lui Dagher. Însă după ce a fost ales de tatăl său pentru a deveni preşedinte, „s-a regăsit în încercarea de a-şi măcelări demonii interni”, scrie Dagher în cartea lui. „Bashar şi-a pus în gând să demonstreze că putea fi la fel de ucigaş şi nemilos ca şi tatăl său, dacă nu chiar mai mult”.

Autori: Kim Hjelmgaard şi Deirdre Shesgreen / Traducerea: Adriana Buzoianu