G4Media.ro

Războiul din Ucraina: Armata rusă se află într-o poziție de forță în…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Războiul din Ucraina: Armata rusă se află într-o poziție de forță în apropiere de Kupiansk, potrivit armatei ucrainene

Armata rusă deține superioritatea din punct de vedere numeric și material în nord-est, a declarat Oleksandr Sirski, comandantul armatei ucrainene. El a descris luptele ca fiind „complicate”, transmite Le Figaro.

Ucraina a afirmat marți că armata rusă deține „superioritatea” în materie de armament și de efective în jurul orașului Kupiansk, în nord-estul țării, calificând situația de acolo drept „complicată”. Orașul a fost ocupat în primele zile ale invaziei rusești din 24 februarie 2022. În luna septembrie a aceluiași an, orașul și regiunea sa Harkov au fost eliberate în urma unei ofensive ucrainene surpriză.

De atunci, luptele au rămas aprige, iar forțele rusești, întărite de eșecul contraofensivei ucrainene din vară, au trecut la ofensivă în jurul orașului Kupiansk din vară. „Situația este complicată”, a declarat marți Oleksandr Sirski, comandantul armatei ucrainene.

„Trebuie să luptăm în timp ce inamicul se află în superioritate, atât la nivel de armament cât și ca efective”, a explicat el pe Telegram, asigurând însă că oamenii săi rezistă. Ucraina le cere aliaților săi mai multe arme și muniții, dar sprijinul occidental dă semne de încetinire din cauza tensiunilor interne din Statele Unite și Uniunea Europeană.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a declarat că a respins opt atacuri ucrainene în jurul orașului Kupiansk. De asemenea, acesta a declarat că soldații săi intensifică presiunea în jurul orașului Bahmut, capturat de Moscova într-o bătălie sângeroasă în vară.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), un think-tank cu sediul în SUA, forțele ucrainene sunt nevoite să raționalizeze muniția. Între timp, Kievul a declarat că a doborât două drone rusești într-o regiune din vestul țării, în timp ce Moscova a declarat că a distrus patru drone deasupra regiunilor rusești Briansk și Kaluga.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...