G4Media.ro

Războiul rus din Ucraina nu se va termina ”cu uşurinţă”, transmite ministrul…

Sursa foto: Twitter / Presidency of the Republic of Türkiye

Războiul rus din Ucraina nu se va termina ”cu uşurinţă”, transmite ministrul turc al Apărării/ Hulusi Akar: ”Îndemnăm cel puţin la un armistiţiu umanitar”

Ministrul turc al Apărării Hulusi Akar estimează sâmbătă, în Ajunul Crăciunului, că Războiul rus din Ucraina ”nu pare să fie gata să se termine cu uşurinţă”, relatează AFP, transmite News.ro.

”Nu ar fi fals să spunem că, în pofida întregii noastre bunăvoinţe şi îndemnului la un armistiţiu, războiul riscă să continue în 2023”, declară ministrul turc, a cărui ţară, un stat membru NATO, s-a poziţionat ca un actor neutru în conflictul armat dintre cei doi vecini de la Marea Neagră.

”Acest război nu pare să fie pregătit să se termine cu uşurinţă”, recunoaşte el, în această conferinţă de presă, la Ankara, referindu-se la ajutorul pe care Occidentul îl acordă Kievului şi la hotărârea afişată de către Moscova.

Turcia a ajutat, împreună cu ONU, la încheierea unui acord privind exportul de cereale ucrainene din porturi ucrainene, a găzduit o întâlnire între şefii diplomaţiilor rusă şi ucraineană la începutul războiului, în martie, şi negocieri între cei doi beligeranţi, la Istanbul.

”Îndemnăm la un armistiţiu, cel puţin un armistiţiu umanitar. Apoi, la un armistiţiu permanent şi după aceea la negocieri de pace”, îndeamnă Hulusi Akar.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...