Răzgândirea ministrului Educației: Uniformele se transformă într-o “eşarfă, o pălărie, ceva, un semn distinctiv”, în recomandările către școli / Ce a decis instanța, cu privire la obligativitatea uniformei
“Nu ştiu dacă uniforma este neapărat necesară; o eşarfă, o pălărie, ceva, un semn distinctiv i-ar fi ajutat pe paznici, poate şi pe profesorul de serviciu să îl detecteze pe acel intrus în şcoală”, a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, făcând referire la cazul profesoarei atacate în școală la Ploiești.
Nuanțarea vine după ce, weekendul trecut, Ecaterina Andronescu a declarat într-o intervenție pentru Radio România Iași: “Eu văd că acel… acea uniformă școlară – poate că nu este cea mai potrivită sintagmă și de aceea lumea o refuză, dar școala găsește o formulă pentru ca toți copiii să se îmbrace la fel și în felul acesta să fie ușor de distins un copil al școlii de cineva care e un intrus, din afara școlii. Adică mai trebuie să luăm asemenea măsuri, care nu sunt exagerate”.
Ministrul Educației a revenit joi asupra declarațiilor sale și a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistrița, că a vorbit despre uniforme școlare în contextul incidentului de la Ploieşti, pentru a le recomanda școlilor să adopte semne distinctive care să ajute la identificarea intruşilor, relatează Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii