Razie a polițiștilor din Suceava la familiile copiilor cu absențe masive de la școală / Au fost verificate 24 de familii, unde copiii au cel puțin 100 de absențe, fiecare / Codul Penal pedepsește „împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu”
Poliția municipiului Suceava a pus în aplicare, la sfârșitul săptămânii trecute, o razie cu efective mărite în comuna Șcheia, acțiunea având o mulțime de direcții de acțiune, de la filtre în trafic la prevenirea delicvenței juvenile și a absenteismului școlar, anunță Monitorul de Suceava.
La acțiune au participat 43 de polițiști, o grupă de jandarmi dar și doi angajați ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și 2 specialiști din cadrul Gărzii de Mediu Suceava.
Împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, polițiștii au efectuat verificări la 24 familii, vizați fiind 36 minori din aceste familii care au fiecare peste 100 absențe nemotivate de la orele de curs.
Polițiștii le-au explicat părinților că există un articol în Codul Penal care pedepsește „împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu