G4Media.ro

Razie printre taximetriștii din Galați: 160 de amenzi în numai două zile…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Razie printre taximetriștii din Galați: 160 de amenzi în numai două zile / Au fost reținute 5 permise

Un număr de 160 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii rutieri în numai două zile, în urma unei acţiuni având ca scop verificarea legalităţii transportului rutier în regim de taxi, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, pe raza municipiilor Galaţi şi Tecuci s-a desfăşurat o acţiune preventiv-reactivă, cu participarea efectivelor de poliţie rutieră din cadrul IPJ Galaţi având ca scop verificarea legalităţii transportului rutier în regim de taxi.

În cadrul acţiunii, au fost constatate 160 de contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, în valoare de 71.000 lei.

Din totalul sancţiunilor, 105 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind transportul în regim de taxi şi transportul alternativ.

Totodată, au fost reţinute cinci permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au fost retrase şase certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost retrase nouă autorizaţii taxi.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...