Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: Nu voi susține niciodată ca în țara noastră să se instaleze tehnologii nucleare ce se află încă în fază de testare, în cazul în care se va pune vreodată o astfel de problemă
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și președinte al CA al Agenţiei Europene pentru Autorităţile de Reglementare, susține că România nu trebuie să meargă spre instalarea de tehnologii nucleare ce se află încă în fază de testare/dezvoltare, pentru că nu există nimic mai important decât securitatea copiilor noștri, el subliniind că, dacă Bucureștiul vrea să întărească parteneriatul strategic cu SUA, ar trebui să-și propună să reia investițiile amânate la Marea Neagră și să respecte statul de drept.
Compania Nuclearelectrica a încheiat marți un memorandum de înțelegere cu compania americană NuSclae pentru schimb de informații legat de tehnologia inovatoare a NuScale, potrivit unui comunicat publicat pe BusinessWire. Acordul a fost semnat în prezența Secretarului american pentru Energie, Rick Perry. Scopul înțelegerii este pentru a evalua posibila dezvoltare, licențiere și construcție în România a unui mini-reactor modular realizat cu tehnologia americană (detalii aici).
„Am susținut și voi susține mereu cooperarea româno-americană în domeniul energetic. Această cooperare poate da multă substanță parteneriatului nostru strategic. Cred că prezența și preocuparea companiilor românești pentru a fi la curent cu ultimele dezvoltări tehnologice trebuie încurajată și salutată atunci când ea există”, a scris Răzvan Nicolescu pe pagina sa de Facebook.
Fostul ministru al Energiei spune că poate înțelege și anumite formule de imagine de a ieși elegant din greutățile cu retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă sau continuarea Unităților 3 și 4.
„Nu voi susține însă niciodată ca în țara noastră să se instaleze tehnologii nucleare ce se află încă în fază de testare/dezvoltare în cazul în care se va pune vreodată o astfel de problemă. Nu există nimic mai important decât securitatea copiilor noștri. Cred că după ce se construiesc câteva reactoare de acest fel în țara producătoare și funcționează o perioadă, ne putem gândi și noi, serios, la așa ceva. Până atunci, dacă vrem să întărim parteneriatul strategic cu SUA, ar trebui să ne propunem să reluăm investițiile amânate la Marea Neagră și să respectăm statul de drept“, încheie Nicolescu.
Foto: Răzvan Nicolescu / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu