G4Media.ro

Reacția asociației ACCEPT: Ura față de persoane gay, ridicată de Senat la…

Reacția asociației ACCEPT: Ura față de persoane gay, ridicată de Senat la nivel de Constituție. Referendumul distrage atenția cetățenilor României de la dezastrul iminent din economie, justiție și agricultură

”Astăzi Senatul României ridică homofobia la valoare de stat și sacrifică protecția constituțională pentru numeroase familii din România, prin votul majorității parlamentare și al reprezentanților unor partide politice din opoziție în favoarea organizării unui referendum pentru redefinirea familiei în Constituție”, arată asociația ACCEPT într-un comunicat de presă după ce Senatul a aprobat organizarea unui referendum pentru modificarea Constituției.

”Votul de astăzi reprezintă o încălcare a dreptului la viață privată și de familie, protejat atât de articolul 26, cât și de articolul 48 din Constituție. Dreptul la viață de familie este inalienabil și aparține tuturor persoanelor, indiferent de gen și orientare sexuală, conform Convenției Europene a Drepturilor Omului”, mai arată asociația care apără drepturile homosexualilor și lesbienelor.

„Propunerea de redefinire a familiei în Constituție, aflată pe agenda Parlamentului de 2 ani, este scoasă de la naftalină într-un moment convenabil pentru a distrage atenția cetățenilor României de la dezastrul iminent din economie, justiție și agricultură. Chiar dacă legislația din România este clară și interzice deja căsătoriile între persoane de același sex prin Codul Civil, clasa politică transformă familiile noastre în țapii ispășitori ai incompetenței lor,” a declarat Florin Buhuceanu, Președinte Executiv al Asociației ACCEPT.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. Asociatia useristo satanista Accept nu isi poate justifica fondurile primite de la soros si debiteaza numai tampeni,i care n-au legatura cu realitatea! La munca bah!

  2. La munca bah si platiti va taxele nu faceti ca johanes…ca nu e frumos!

  3. Poate aflam si despre astia ca au trăit din ajutoare sociale ca Sandi. Cred ca liniile telefonice antisuicid sunt înfierbântate zilele astea.

  4. Taranoii, mitocanii si alte specimene din astea isi bat nevestele, isi beau mintile, isi spurca copii, dar au o problema cu homosexualii: cum aud de ei sau ii vad simt pericolul aproape, vad familia lor traditionala cum se dezghioaca si atunci un NUUUU se aude din giturile lor sustinatoare de capete pe post de umbrela!

    • De acord, orientarea sexuală nu te definește ca om. Ne definesc acțiunile, comportamentul, gândirea. Daddy și-a dat seama că pierde teren și a început spălarea creierelor oamenilor subjugați mentalității bisericii ortodoxe .

    • Gresiți. Dacă oamenii, in marea lor majoritatea, nu sunt de acord cu homosexualitatea asta nu înseamnă că sunt PSD-iști. Dragnea e un dezastru pentru țară dpdv economic si moral. Homosexualitatea doar la adresa moralității.

    • @Iuliana
      „a început spălarea creierelor oamenilor subjugați mentalității bisericii ortodoxe ”
      Nu cred ca mai are ce incepe, operatiunea asta de spalare s-a terminat de mult.
      Individu’, infractor periculos, da teme de discutii pentru alegatorii lui, idiotii …

  5. Dezastrul economiei si al tarii este in desfasurare, nu iminent.

  6. Evident, referendumul asta e praf in ochi, dar tot trebuie sa mergeti!

    Mergeti la urne si dati-i lui Dragnea peste nas! E distractiv sa votezi!

  7. Stimata asociatie Accept – daca nici in al 12 lea ceas nu intelegeti cum stau lucrurile, veti avea o mare problema in viitor! Ce nu intelegeti dvs, este ca acest referendum (constitutional – deci nu incalca drepturile nimanui) este de fapt o reactie la agenda lgbt de peste tot din lume. Eu personal (si multi ca mine) nu vrem sa ne trezim ca se invata in scoala teoriile sociale ale lgbt, ca o sa fim dati in judecata ca in SUA sau alte tari pentru ca refuzam sa facem un „weeding cake” pentru o „altfel” de familie, ca ne vor fi luati copii pentru ca am indraznit sa le spunem ca „gender identity” e o prostie si ca nu e ok sa-si faca operatie de schimbare de sex la 10 si astfel sa fie dati spre adoptie unei familii lgbt, mai putin „retrograde”. Daca va „uram”, atunci militam ca homosexualitatea sa fie incriminata de legile penale! Insa nu am facut asa, dimpotriva, nu ne intereseaza ce faceti dvs in dormitor atata timp cat nu afectati libertatea noastra.
    Ce nu intelegeti dvs, este ca daca continuati cu politica aceasta agresiva de impunere a agendei lgbt, la un moment dat, lumea se va scarbi asa de tare incat se va ajunge din nou la „incriminare”. Cand cineva iti ofera un deget si tu ii iei toata mana, acolo se ajunge pana la urma.
    De fapt, m-ati prins – urasc!!! Urasc faptul ca draknea/psd foloseste politicianist acest demers!!! E bine sau e rau????

  8. Cum e PSD pentru România asa sunt aceste asociații satanice și Lgbt-istii pentru români și pentru moralitatea poporului român. Mergeți în tarile nordice și de unde ați venit dar lăsați-ne liniștiți pe noi. Eu m-am născut din mamă și din tata și vreau ca prietenii și colegii copiilor mei sa aibe o mama și un tată.

  9. Dragnea face ce ar face orice politician, adică să le facă pe plac alegătorilor, întrebarea este de ce Johannis, PNL si USR nu fac același lucru, având în vedere că până și 70% din electoratul USR este în favoarea familiei tradiționale? Nu-mi dau seama cum ca alegător de dreapta pot accepta acest scuipat în față din partea propriilor reprezentanti. Adică dacă eu cred ca numai o femeie poate fi mama si un doar un bărbat tată, asta ma face pesedist, încuiat…etc.!? Dacă nu doriți votul meu, am să-l dau altcuiva si gata, ca la referendum sigur ma duc sa votez DA.

    • Nu esti, ba, pesedist, esti un homofob nenorocit, pe care psd o sa-l foloseasca, cind va instiga la linsarea alora pe strada, constitutional. N-ai iesit din evul mediu, pupi, inca oase de morti dezgropate de BORporatia SRL si imbalosezi poze declarate sfinte de fostul securist Daniel. Nici mai mult, nici mai putin. Sunteti atat de imbecili, ca trebuie sa vedeti scris, ca aveti voie la linsaj, altfel nu va simtiti cocosi, care-si calca, bat si umilesc gainile la fel de imbecile.

  10. Oare cum votează admiratorii lui Mercury, Ricky Martin, Angelina Jolie, Shakespeare, Da Vinci?
    Dar care merg sau au mers la Pomohaci sau la ăl de Huşi, sau la alţii câţi or mai fi, oare cum?
    Dar cei care tocmai şi-au descoperit odraslele „altfel” deşi-s făcuţi de un bărbat şi o femeie?
    Oare cum votează „unii” oameni politici?
    Oare cum votează cei cu copii multicolori?
    Oare cum votează cei care ştiu că in Franţa, pe certificatul de naştere nu mai apare mama şi tata?
    Oare cum votează mamele care şi-au asumat inseminarea, şi în dreptul tatălui, pe certificat este trasă o linie?
    Oare cum votează cei divorţaţi şi cu sufletul ferfeniţă. I-a întrebat cineva vreodată?
    Oare cum votează cele bătute şi maltratate fizic sau psihic în mod sistematic?
    Oare cum să voteze una ca mine, pe care n-o dă open mind-ul afară din casă la acest subiect, cu prieteni din rândul gay, casătoriţi de ani de zile, foarte discreţi, cu o cultură şocantă, şi care nu adoră paradele, oare?
    Vă amintiţi de Zager and Evans cu al lor „in the year 2525”?
    Copiii în eprubetă erau prevăzuţi în 6565. Cum stăm?
    De ce unii nu-i lasă pe alţii să trăiască şi ei puţin mai bine?
    De ce nu luptăm pentru împăcarea cu natura şi cu noi înşine?
    N-am uitat dle profesor „adevărul politic nu este acelaşi cu adevărul stiinţific, sau în politcă nu există un adevăr ca-n stiinţă”.
    🙂 Surâd amar. Peste 5 ani vom merge cu măşti de gaze pe stradă, şi bogaţii şi amărâţii, alimentandu-ne cu oxigen de la rezervorul din colţul străzii. Ăsta e adevărul care vine peste noi.
    O fi politic? O fi stiinţific? O fi relevant?
    Bine ai venit Bishop Briggs cu al tău „river”.
    P.S.Îmi cer scuze dle profesor Pârvulescu, dar propoziţia dumneavoastră este, pentru moment, ca un Rubik pentru mine, şi caut faţete. Asta după ce tocmai îmi spunea cineva săptăminile trecut că Benson (sau cum l-o fi chemând pe dnul, o să întreb) afirmă că există un adevăr al artei, un adevăr…

  11. Ba, da’ sinteti si fraieri!…
    Textul o sa fie „un bărbat si o femeie”, dar nu scrie nicăieri ca trebuie sa fie biologici! Ionel se poate declara la un moment dat femeie, isi schimba sexul in acte si gata, se mărită cu Vasile.
    Eu zic sa trageti tare pe chestia asta cu posibilitatea de schimbare a sexului dupa dorinta. Bine, noi o sa fim aici si o sa stringem iar semnături sa oprim astfel de aberatii, dar o sa fie fun iar voi veti avea un scop in viată.