G4Media.ro

UPDATE Reacția lui Ciolacu la PRO TV, după ce G4Media a publicat…

sursa foto: Captură PRO Tv

UPDATE Reacția lui Ciolacu la PRO TV, după ce G4Media a publicat dovada zborurilor private cu avioane închiriate de Nordis: ”Dacă am fost într-un jet privat, am fost pe banii mei”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat pentru Știrile PRO TV, după ce G4Media a publicat în exclusivitate dovada că liderii PSD au zburat cu jeturi private închiriate de Nordis, că și dacă a călătorit cu jet privat ”a fost pe banii lui”. De precizat că Marcel Ciolacu a declarat anterior pentru G4Media că a călătorit la Nisa împreună cu fiul său, dar cu avion de linie. Întrebat dacă a revenit de la Nisa cu jetul privat Țiriac Air, Ciolacu a negat din nou. Înainte de acest episod, Ciolacu a negat vehement că ar fi fost la Nisa.

  • „În primul rând, nu este un jet privat al lui Nordis, închiriat. Nu este închiriat de către Nordis, fiindcă eu nu am văzut până acum un astfel de document. Dacă am fost într-un jet privat, am fost pe banii mei, personal, am fost cu fiul meu și-n călătorii cu WizzAir, am avut și cadourile mele făcute fiului. Nu am mers niciodată, dar niciodată, în viața mea privată cu vreun avion sau într-o călătorie sau într-un concediu plătit de către altcineva. Am toate documentele care vor atesta acest lucru. În al doilea rând în acea perioadă nu eram prim-ministru. Și eu, ca și toată lumea avem și o viață privată (…) nu suntem o familie care face excese. Vorbim de context de campanie electorală”, a declarat acesta pentru Știrile PRO TV.

UPDATE 22:20 Marcel Ciolacu a scris pe Facebook că este atac în campanie care s-a transformat ”într-un atac continuu la mine și familia mea!”:

  • ”Și nu pot să nu mă gândesc cât rău am făcut familiei mele, cu toată această presiune continuă pusă pe fiecare membru al familiei!
    Ca să fie clar: nu am făcut niciodată ceva ilegal! I-am făcut un cadou fiului meu, plătit din banii mei, cu facturi și chitanțe care dovedesc acest lucru. Și mi-am plătit tot timpul vacanțele! Într-adevăr, cel care-mi cere retragerea acum, dl. Ciucă, a dat 4 milioane de euro pe propria carte, din bani publici! Și a „uitat‟ să-i ceară socoteală protectorului său, dl. Iohannis, care – timp de 10 ani de zile – s-a plimbat nestingherit și la secret cu avioane private, plătite din bani publici, prin vacanțe de lux în țări exotice (…)”, a scris Ciolacu pe Facebook.

știrea inițială

Întrebat dacă a fost sau nu cu Sorin Grindeanu în avionul despre care G4Media a scris, Ciolacu a spus că nu își mai amintește pentru că ”a fost acum trei ani” și că ”toată lumea îi caută extrasele de cont”, ca să le pună la dispoziție.

G4Media.ro a publicat, luni, în exclusivitate un document de zbor (cunoscut în industria aviatică drept ”gendec”) din care rezultă fără echivoc că liderii PSD, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol au zburat în anul 2022 cu jetul privat închiriat de la Țiriac Air de compania Nordis, care a intrat la începutul lunii octombrie în insolvență.

Deși aceștia au negat cu toții că ar fi zburat vreodată cu jet privat închiriat de Nordis, cu toții figurează împreună cu copiii lor în așa numita”declarația generală” (gendec) a zborului din data de 30 Mai 2022 pe ruta Nisa – București, de unde liderii PSD împreună cu copiii lor se întoarceau de la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco.

  • G4Media.ro a documentat în total 5 zboruri dus-întors cu destinația Nisa efectuate în perioada martie – octombrie 2022, dar nu în toate au fost prezenți și liderii PSD. Costurile pentru cele cinci curse se ridică la câteve zeci de mii de euro fiecare (în jur de 30.000). Sumele se dublează aproape dacă avionul face escală sau execută alte curse. G4Media.ro a realizat o parte din documentare în Franța (Nisa, Monaco) la începutul lunii septembrie, cu ajutorul unei echipe de jurnaliști francezi.
  • Specialiști în aviație au declarat pentru G4Media.ro că documentul de față este cunoscut în industrie ca ”gendec”, o confirmare oficială a tuturor pasagerilor care urcă efectiv la bordul avionului, inclusiv echipajul.
  • Altfel spus, numele lui CiolacuGrindeanu sau Simonis nu puteau să apară în documentul de zbor dacă nu se aflau deja la bordul avionului. Documentul însoțește obligatoriu orice zbor privat. G4Media.ro a eliminat datele personale din document, mai puțin data nașterii în cazul persoanelor publice care au deja această informație trecută în CV.
  • În câteva din cele cinci zboruri dus-întors figurează doar numele familiei Vicol – Ciorbă. În altele apar liderii PSD Marcel CiolacuSorin Grindeanu sau Alfred Simonis, împreună cu alte persoane din anturajul lor, ca Sorina Docuz sau Monica Hunyadi, numită de ministrul Grindeanu în februarie 2022 administrator provizoriu la Compania CFR Electrificare.
  • Liderii PSD au negat că ar fi zburat cu jetul privat plătit de Nordis. Marcel Ciolacu și Alfred Simonis au declarat explicit pentru G4Media.ro că nu au fost niciodată în jetul privat închiriat de Nordis. Grindeanu s-a rezumat să spună că sunt informații false și că a respectat mereu legea.
  • Vezi aici și aici articolele în care liderii PSD neagă vehement orice zbor cu jet privat închiriat de Nordis.

Citește investigația G4Media aici.

Jurnalistul Dan Tăpălagă a arătat cum liderii PSD Marcel CiolacuSorin Grindeanu și Alfred Simonis au mințit atunci când au negat vehement în cursul săptămânii trecute, după primele dezvăluiri G4Media.ro, că au zburat la Nisa în anul 2022 cu jet privat închiriat de Nordis, companie aflată azi în procedură de insolvență.

Citește editorialul lui Dan Tăpălagă aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

26 comentarii

  1. Marcelino astazi gangster maine premier ? Si vrei si presedinte . DEMISIA!!!

  2. Pentru declarați mincinoase se poate pedepsi ……

  3. Ce cocalar … !!!

  4. parca nu ai fost .. bugetari saraci de la PEEESEEDEEE .. si a fost o coincidenta ca era cu aia de la NORDIS ..

    • mai usor ca macane

  5. De ce a fost în jet privat, era întuneric în toaletă?

  6. Pai bai barbate, ai fost sau n-ai fost cu jet privat? E asa o banalitate sa zbori cu avion d-ala mic si cochet incât sa uiti sau sa-l confunzi cu autobuzele zburatoare de linie?
    Câtă vrăjeală are in el sacul ăsta de făină imbracat in costum!

  7. Hai siktir, CIOLACULE!

  8. De unde are scaietul bani de Jet privat? din covrigi de la Buzau? Serios?

  9. Tu nu ai „bani” mizerabilule. Ai avere nejustificata din furt

  10. Las-o baltă ca macane, nea Marcele. Ba ca nu ai zburat deloc, ba ca ai luat avion de linie, acum fie și un jet dar plătit din banii matale privați. Ce e aia bani privați, nene? Ai bani privați și bani publici? Ah, e din cauză de analfabetism… nu prea știi să te egzprimi. La fel cum te-ai vânturat și azi la Bruxelles fără să legi două boabe de engleză. Înapoi la tarabă, ajunge cat te-ai lăfăit pe jilțuri în care nu ai ce căuta.

    • Gresesti
      E din cauza de perversitate si mârsāvie asociate cu Hotie
      Excursia asta e parte din darul aferent numirii cucoanei blonde la sefia comisiei juridice.

  11. E greu sa tii minte atatea lucruri cand nici bac-ul nu stii daca l-ai dat.

  12. Prima dată spune că n=a călătorit, a doua oară ca da, a călătorit doar cu avion de linie, a treia oară ca ,,daca a călătorit,, cu jet privat a facut=o cu banii domniei lui, fără sa=și aducă aminte daca a facut acest lucru și cu ceilalți demnitari PSD referiți. Si aceștia au negat călătoria. De ce atatea oscilații?.Da, are dreptate intr=un fel , înscrisul in sine face doar dovada pasagerilor aflați la bord.Nu rezultă cine l=a închiriat și cine a efectuat plata.Dar pot fi aduse documente lămuritoare, chiar de la Țiriac Air.Grupul Nordis nu a reacționat în niciun fel după dezvăluirile din spațiul public.

  13. PSD și PNL, marea coaliție a stabilității, Ciolacu și Ciucă, s-au făcut praf. Dovadă și lipsa lor de la confruntarea candidaților de la Digi24.
    Nu mai pot ei de Roohooomania!

  14. e suficient sa arate un extras de cont cu plata calatoriei. presupun ca exista ca si diploma de bac

  15. Problema e ca ai mințit cu nerușinare mai vagabondule, nu interesează prea mult din banii cui a fost plătit zborul – lumea știe ca sunteți hoți și îmbuibați, dar din păcate sunt mult prea mulți prosti care vor continuă să va voteze. România e o cauza pierduta, opoziția este inexistenta și presa – cea reala- nu reușește să se organizeze și să oglindească adevaratele probleme!

  16. A fost pe banii lui nu pe banii nostri ca Johannis

  17. Doar mie îmi pare negru de supărare că a fost deconspirată și această minciună?

  18. Nu am fost la Monaco, sau poate am fost cu copilul dar sigur cu Wizzair, sau poate cu avion privat, oricum nu știu dacă am fost, nu știu dacă am fost cu avion privat dar dacă cumva am fost cu avion privat atunci sigur am achitat costurile.

  19. PUIEEEE PESEDEEE….PUIEEE BĂIATULE….PUIEEE CIOLAULEEE

  20. CUIE MIOLACU

  21. Cât? Și până când? Mincinos la revoluție, mincinos și acum. Nu avem legi care să îl elimine din viața publică?