G4Media.ro

Reacția lui Daniel Constantin la problemele juridice ale ALDE: Abuzurile lui Tăriceanu…

Reacția lui Daniel Constantin la problemele juridice ale ALDE: Abuzurile lui Tăriceanu au dus partidul în situația asta / Spre deosebire de ce s-a întâmplat la USR, eu nu mă pot întoarce în ALDE

Fostul copreședinte al ALDE, Daniel Constantin, a reacționat sâmbătă la problemele juridice cu care se confruntă partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu și care l-ar putea împiedica să candideze la alegerile europarlamentare din luna mai.

Constantin, în prezent prim-vicepreședinte al Pro România, a declarat pentru G4Media.ro că ALDE se află în situația de a nu putea candida din cauza abuzurilor comise de Tăriceanu și a precizat că el nu poate proceda precum Nicușor Dan, adică să se reînscrie în ALDE pentru a putea semna listele, deoarece este membru în conducerea unui nou partid.

”Sunt mirat, că un partid care și-a fixat ca obiectiv politic în ultimii lupta pentru drepturi și libertăți, a uitat toate acțiunile nedemocratice care l-au adus în situația în care se află astăzi. Nu știu dacă ALDE poate candida la alegerile europarlamentare și nici nu mă privește. Mă privește însă viața de partid nedemocratică și abuzurile care s-au întâmplat și continuă să se întâmple în interiorul unui partid pe care l-am fondat cu bună credință. Deci tocmai acele abuzuri au adus ALDE în situația în care se află astăzi, pentru că și alții, ca și mine, au considerat că modul în care Tăriceanu a orchestrat alegerile interne în ALDE a fost nedemocratic și fără acoperire statutară”, a explicat Daniel Constantin pentru G4Media.ro.

El a mai precizat că este un om care a luptat întotdeauna pentru oameni și pentru principii sănătoase și democratice, iar miza lui nu este ca ALDE să nu candideze.

”Spre deosebire de ce s-a întâmplat la USR eu nu mă voi putea întoarce niciodată în ALDE pentru că ocup funcții politice în PRO ROMÂNIA. Mi-aș dori ca ALDE să poată candida la europarlamentare și să avem o dezbatere de idei și pe alte teme decât justiția, tema principală a lui Tăriceanu. Și sunt increzător că la europarlamentare, PRO ROMÂNIA va avea un scor mai mare decât ALDE pentru că oamenii nu mai au încredere în cei care conduc astăzi partidul, nici în Tăriceanu și nici în modul lui de a face politică. Din păcate pentru ALDE, situația candidaturii acestui partid la europarlamentare cred că este incertă și, mai grav, dacă se va confirma, pentru Tăriceanu nu mai există soluții salvatoare care să fie și legale sau democratice”, a mai subliniat Daniel Constantin.

Reacția acestuia vine după ce G4Media.ro a scris vineri că ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, se află într-o situație similară cu cea a USR și PLUS în ceea ce privește participarea la alegerile europarlamentare din luna mai.

În Registrul partidelor politice, partidul figurează că este condus de doi copreședinți: Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin. Acest lucru înseamnă că lista de candidați a ALDE va trebui semnată de cei doi pentru a putea fi acceptată de Biroul Electoral Central (BEC), numai că Daniel Constantin nu mai este de doi ani membru ALDE, după ce a fost eliminat de Tăriceanu din conducerea partidului. Constantin este membru fondator al Pro România, partidul condus de Victor Ponta, și este în imposibilitatea să semneze alături de Tăriceanu lista de candidați.

În caz contrar, dacă lista va fi semnată doar de Tăriceanu sau dacă până pe 28 martie – termenul limită de depunere a candidaturilor – situația nu se rezolvă, în sensul de înscriere în registrul partidelor a lui Călin Popescu Tăriceanu ca unic președinte al ALDE, sunt mari șanse ca partidul să nu poată participa la alegerile europarlamentare (detalii aici).

ALDE a transmis ulterior o serie de precizări prin care confirmă că se confruntă cu probleme juridice. ”Referitor la modificarea conducerii ALDE în registrul partidelor politice, precizăm că ALDE așteaptă pronunțarea instanței în ceea ce privește hotărârea Congresului din luna aprilie 2017 prin care s-a ales noua conducere a partidului, respectiv în calitate de președinte domnul Călin Popescu-Tăriceanu”, a precizat ALDE într-un comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Esti prost Daniel Constantin? De ce sa-ti doresti ca ALDE sa participe la alegeri ca sa aveti dezbateri pe idei? Care idei? Numai ciolanul ii intereseaza.

  2. Dacă greșeala înregistrată de USR , ca urmare a lipsei de experiență politică și entuziasm, s-a rezolvat prin acțiunea excepțională a democratului Nicușor Dan, nu același lucru se poate spune despre ,, fetița veselă de pe centură ,, care de 30 de ani face politică, adevărat fiind faptul că, multe fetițe se prezintă ingenue o perioadă de timp, dar până la urmă, tot își dau arama pe față, așa că tura viitoare.

    • @Rodica

      Doresc sa corectez un aspect. La USR + nu este vorba despre lipsa de experienta, ci despre lentoare si tergiversare din partea justitiei, care trebuia sa opereze la timp schimbarile. NB Barna si Ciolos au facut demersurile mai demult.

    • @ Sonia
      Nu este vorba nici despre o vina a sistemului de justitie. Este chiar vina lui tariceanu, chiar daca indirecta. Sprijinindu-l pe dragnea in operatiunea de demolare a justitiei, s-a ajuns in situatia disparitiei din sistem a judecatorilor si supra-aglomerarea celor ramasi. De aici si (cel putin partial) lentoarea proceselor.

  3. acum n-ar trebui sa fim ipocriti si sa nu recunoastem ca ne-ar face o mare bucurie sa nu participe
    acest partid pseudo-liberal,sa nu-i vad fata norica-i sincer m-as bucura nespus uitati-va ce adunatura-i in acest partid (varujan file de poveste,etc)

    • Să nu fim, deci! 😉

      Poate încep plățile karmice. Noi câtă răbdare să avem, cât să mai așteptăm? Oricum, numai ALDE nu e, fac de râs partidul mare european. Norica să meargă și ea să muncească ceva, după ani de zile în care a mâncat bani buni ca să contribuie la distrugerea României. Iar Weber s-a discreditat singură prin migrarea la Tăriceanu.

      Pagubă -n ciuperci deci!

  4. Nu vă faceți probleme pt ALDE! Rezolva Tăricel imediat!

  5. se pare ca parazitii din alde aflati la „Briusel” se vor intoarce acasa! La munca bay!