G4Media.ro

Reacția lui Ion Geolgău, directorul de Scouting al FRF, în scandalul de…

Sursa foto: frf.ro

Reacția lui Ion Geolgău, directorul de Scouting al FRF, în scandalul de corupție de la naționalele de juniori: “Nu am primit un euro din partea vreunui părinte şi mereu mi-am făcut meseria în mod corect”/ Unii fotbaliști spun că oficiali și antrenori FRF au cerut șpagă

Ion Geolgău (foto), directorul de scouting al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a declarat, vineri, că nu a primit niciodată “un euro din partea vreunui părinte” şi că mereu şi-a făcut meseria în mod corect. Reacţia lui Geolgău vine după acuzaţii apărute într-un material pe site-ul Prosport. Dreptul său la replică a fost publicat pe site-ul FRF.

„Am citit cu mâhnire și o profundă dezamăgire declarațiile domnului Marius Iurea pe care vă mărturisesc că nu îl cunosc personal. Totuși, îmi aduc aminte de acțiunea respectivă, a fost în toamna anului 2018, însă eu nu m-am întâlnit cu domnul Iurea, așa cum acesta menționează. Nu m-am ocupat de organizarea niciunei acțiuni de selecție, în sensul de a organiza transportul jucătorilor sau al părinților. Singurul loc în care aș fi putut să discut cu domnul Iurea ar fi fost la terenul de joc, unde nu îmi aduc aminte cu cine am discutat exact. Dezmint categoric afirmațiile făcute de domnul Iurea în Prosport, afirmații care mi se par demne de un scenariu de film negru, cu încăperi insalubre, podea umedă și mizerie. Credeți că eu, Ion Geolgău, sunt responsabil cu preluarea părinților de la aeroport și cazarea acestora? Este absurd!

Am ajuns la vârsta de 62 de ani și niciodată în viața mea nu am fost mai mâhnit din cauza fotbalului decât sunt acum. Sunt 50 de ani de când mă aflu în fenomen, m-am pus în slujba acestui sport și consider că merit mai mult respect. Nu am luat nici măcar o cafea de la un părinte. Ba din contră, dacă situația a făcut ca eu să mă aflu la masă cu un părinte, eu am fost cel care am achitat cafeaua respectivă. Nu am primit un euro din partea vreunui părinte și mereu mi-am făcut meseria în mod corect, obiectiv, fără a avantaja sau a dezavantaja pe cineva.

Funcția mea în cadrul FRF, aceea de Director al Departamentului de Scouting, nu îmi oferă dreptul de a face selecția la loturile naționale. De exemplu, la prima acțiune a unui nou lot, la Under 15, sunt 66 de jucători, câte 6 pe post. Suntem 10-12 persoane care votăm, membrii în Comisia Tehnică a FRF, plus antrenorii de la toate loturile de juniori. Fiecare copil primește un punctaj, însă se ține cont și de parametrii fizici ai jucătorilor, ei fiind monitorizați pe toată durata acțiunii de selecție. Așa se aleg cei ce participă la prima acțiune a naționalei U15. De aici încolo, selecționerul este cel ce se ocupă de selecție. Nu am intervenit niciodată la niciun selecționer pentru un anume jucător și de-a lungul timpului au fost mulți selecționeri la loturile de juniori. Unii au plecat la mai bine, la alții s-a renunțat pentru că nu și-au atins obiectivele. Niciunul dintre aceștia nu poate spune că selecția i-a fost influențată de Ion Geolgău!

Pot înțelege că un tată își dorește binele pentru copilul lui și e normal să creadă în el și să aibă impresia că ar merita să fie la lotul național. Însă nu trebuie să lase frustrarea să îl facă să arunce cu noroi în cei ce l-au evaluat altfel pe acesta.

Nu pot rămâne pasiv la aceste acuzații. Mă consider calomniat de către domnul Marius Iurea și îl voi da în judecată pentru a îmi dovedi nevinovăția. Am discutat deja cu avocatul meu și ne vom adresa justiției pentru a face dreptate.

În încheiere, doresc să transmit un mesaj. Observ că există o campanie de denigrare în ceea ce privește departamentul tehnic din cadrul Federației Române de Fotbal. Știu bine cine o orchestrează și știu și de ce. Îl rog să își vadă de treabă în ceea ce mă privește, să nu mă mai folosească pe mine sau pe alți colegi din FRF ca pe niște ținte pentru a-și promova propriile interese.

Cu multă tristețe în suflet, Ion Geolgău”, este mesajul oficialului.

Joi, într-un articol publicat pe site-ul Prosport, un părinte al unui copil selecţionat la loturile de juniori ale României în anul 2018 afirma că Ion Geolgău i-ar fi cerut mită pentru a interveni în favoarea fiului său, pentru ca acesta să fie chemat în mod regulat la acţiunile lotului respectiv.

Pe de altă parte, mai mulți jucători români de fotbal și familiile acestora au denunțat în ultimele zile presupuse cazuri de corupție la loturile naționale de juniori. Gazeta Sporturilor și Prosport au prezentat mărturiile jucătorilor care au declarat că antrenori și oficiali din Federaţia Română de Fotbal (FRF) le-au cerut șpagă ca să îi cheme la lot sau să îi introducă în echipele reprezentative.

Acuzată de tolerarea și încurajarea practicilor corupte, FRF a anunţat vineri că a sesizat propriu Departament de integritate și antifraudă al FRF în legătură cu selecţiile făcute la loturile naţionale de juniori.

”Deoarece Federația Română de Fotbal consideră că selecțiile pentru loturile naționale trebuie să se desfășoare în condiții de corectitudine absolută, toate informațiile au fost transmise deja Departamentului de Integritate și Antifraudă al FRF”, arată un comunicat al instituției.

Iată câteva dintre cazurile prezentate de presa sportivă în ultimele săptămâni:

Prosport: Marius Iurea, antrenor timp de 11 ani la juniorii celor de la Dinamo Berlin, a declarat că Gheghe Geolgău, oficial FRF, i-ar fi cerut bani pentru a-l proteja pe fiul său la lotul de juniori în 2018

GSP: Cătălin Cîrjan, junior la Arsenal Londra, a acuzat că selecția e făcută de Mihai Stoichiță pe interese

GSP: Marcel Răducanu (68 de ani), fostul mare fotbalist al Stelei, a dezvăluit că un alt jucător cu origini românești, aflat în afara granițelor, refuză să se mai prezinte la loturile de juniori ale României: Leone Hîrtopeanu (15 ani), fotbalist legitimat la Rot-Weiss Essen, formație din liga a treia germană

GSP: Fostul stelist Aurel Joe Panait, stabilit în Germania, susține că fiul său, despre care spune că a fost ignorat de oamenii din FRF fiindcă „nu a dat șpagă”. Băiatul lui Panait, trecut de vârsta adolescenței, evoluează în diviziile regionale din Germania.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Mie nu mi-a cerut Geolgau spaga, dar stiu sigur ca in 2021 la trialul regional de la Hunedoara a participat si baiatul meu. La nationala de juniori a ajuns un baiat care nici n-a participat la trial.
    Iar tot procesul a fost foarte netransparent. N-ai stiut pe cine au invitat, ce calendar aveau, nimic.
    Ca pe vremea comunismului.
    Tot procesul era coordonat de Geolgau. Si mai multi parinti mi-au spus lucruri nu tocmai onorante despre reputatia acestui domn.