Reacția Opoziției după OUG-ul pe Justiție: PNL – Toader e ministrul infractorilor din partidul de guvernământ / USR – Au fost blocate dosarele Revoluției, Jandarmeriei și TelDrum / RO+: Justiția a devenit captivă unui grup infracțional
Partidele de Opoziție au sancționat luni gestul Guvernului de a adopta ordonanța de urgență de modificare a legilor justiției abia intrate în vigoare.
Liberalii consideră că Executivul îşi bate joc de conlucrarea loială cu Comisia Europeană prin adoptarea OUG, despre care spun că este una „parşivă” şi „mincinoasă”, şi atrag atenţia că actul normativ va genera „efecte negative incalculabile” asupra percepţiei României.
La rândul lor, cei de la USR atrag atenția că Guvernul Dăncilă tocmai a reușit să își îndeplinească obligațiile față de Partidul Social Democrat, blocând cele mai importante dosare ale momentului. De la deja istoricul dosar al Revoluției până la dosarul TelDrum-Dragnea, incluzând dosarul abuzurilor Jandarmeriei din 10 august, OUG pentru modificarea legilor Justiției sfidează nu doar cetățenii României, ci și Constituția.
Nu în ultimul rând, Mișcarea România Împreună (RO+) consideră că Justiția din România a devenit captivă unui grup infracțional care, folosindu-se de puterea politică, a mutilat legile și a acaparat complet actul de justiție. România iese din zona democrației și intră în sfera cleptocrației, în care conducerea politică își subordonează justiția ca să se asigure că nu va răspunde pentru ilegalitățile pe care le face.
Ludovic Orban: PNL condamnă modul în care Guvernul îşi bate joc de conlucrarea cu CE
„PNL condamnă modul în care Guvernul îşi bate joc în continuare de conlucrarea loială cu Comisia Europeană şi cu celelalte instituţii de la nivel european (…) Imaginea României în Europa va fi afectată de această OUG. Acest ministru nu este unul care să colaboreze loial cu instituţiile europene, ci Tudorel Toader e ministrul infractorilor din partidul de guvernământ, care doar generează o presiune permanentă asupra magistraţilor, care funcţionează ca un instrument politic al lui Dragnea şi Tăriceanu”, a declarat liderul PNL.
El a susţinut că această OUG „mincinoasă” nu îi va păcăli pe partenerii internaţionali.
„Punctele de vedere exprimate de Comisia de la Veneţia, care urmează să fie adoptate în plenul Comisiei de la Veneţia spre finalul acestei săptămâni, constituie o bază pentru evaluarea progreselor făcute de justiţia românească, în special în cadrul MCV. A nu ţine cont de punctele de vedere şi de recomandările Comisiei de la Veneţia înseamnă a ignora punctul de vedere exprimat sistematic de instituţiile europene. Atragem atenţia că această OUG mincinoasă nu numai că nu îi va păcăli pe partenerii noştri, ci dimpotrivă va genera efecte negative incalculabile asupra percepţiei României. Această minciună pe care o serveşte opiniei publice interne actualul Guvern că OUG este făcută pentru a include în legile Justiţiei punctele de vedere ale Comisiei de la Veneţia este o minciună cu picioare scurte, care nu va ţine nici în faţa cetăţenilor români şi nici în faţa Comisiei Europene”, a declarat Ludovic Orban.
USR: Guvernul PSD tocmai a blocat dosarele Revoluției, Jandarmeriei și TelDrum
”Ordonanța de Urgență privind Legile Justiției reprezintă cel mai periculos contraatac pesedist al momentului. Schimbând regulile referitoare la vechimea și gradul profesional al procurorilor, OUG încalcă art. 15 alin. 2 din Constituția României care stabilește aplicabilitatea legii doar pentru viitor, și îi elimină din dosarele instrumentate pe mulți dintre procurorii delegați perfect legal la Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiției, de exemplu”, a explicat deputatul USR, Silviu Dehelean, membru în Comisia Juridică.
Parlamentarul a atras atenția că unul dintre cele mai afectate dosare va fi cel al Revoluției din decembrie 1989.
”Nefinalizat de 30 de ani, dosarul Revoluției va rămâne o poveste fără sfârșit: 3 din cei 6 procurori delegați vor fi îndepărtați din dosar. Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, poate sta liniștit. Vom mai vorbi despre Revoluție doar pe 21 și 22 decembrie, în fiecare an, și, evident, doar la televizor”, a spus el.
Un alt dosar care va fi afectat de OUG-ul adoptat luni de Guvern va fi, a mai explicat Silviu Dehelean, mai recentul dosar al abuzurilor Jandarmeriei din 10 august, care nu va putea fi instrumentat prea ușor, pentru că Guvernul a decis că 2 din cei 3 procurori care îi anchetează pe jandarmi să părăsească fie Secția Parchetelor Militare, fie dosarul la care lucrează.
”Nicio OUG fără cel puțin o dedicație pentru Liviu Dragnea. Acum, cu gândul la patronul politic al Coaliției PSD+ALDE, Guvernul României a decis că niciun procuror fără 10 ani vechime să nu poate funcționa în DNA sau DIICOT. Proiectul inițial al OUG stabilea o vechime minimă de 8 ani, însă, după ce au refăcut calculele, PSD și ALDE au crescut acest prag cu încă 2 ani. De ce? Simplu, pentru că procurorul care instrumentează dosarul TelDrum are o vechime de 8 ani”, a conchis Dehelean.
Mișcarea România Împreună (RO+): Justiția din România a devenit captivă unui grup infracțional
”Justiția din România este capturată de către politic. Prin instrumentele aflate la dispoziția lor, cei din majoritatea parlamentară, împreună cu Guvernul României, au distrus mecanismul justiției, pentru a se asigura că nu vor mai răspunde în fața legii. Au făcut acest lucru în disprețul societății civile, al organizațiilor de magistrați și al recomandărilor instituțiilor europene. Este o acțiune premeditată și ne este cât se poate de clar că aceasta este singura agendă a acestei puteri politice. Actuala putere duce România într-o zonă în care politicul va dicta cine este vinovat și va da dispense de bună purtare celor care vor răspunde la comenzile politice”, atrage atenția formațiunea fondată de Dacian Cioloș.
Partidul avertizează că toate modificările nocive aduse de PSD și ALDE legilor justiției trebuie să fie anulate de urgență de către o nouă clasă politică.
”Ne vom dedica întreaga energie în această direcție și vom pune în aplicare schimbarea rapidă a tuturor modificărilor făcute de actuala coaliție majoritară imediat ce ea va fi schimbată (…) Mișcarea România Împreună se angajează să facă o prioritate politică din corectarea consecințelor acestor atacuri la justiție“, se mai arată în comunicatul RO+.
Formațiunea subliniază că adoptarea în grabă a unei OUG pentru „corectarea” legilor justiției evidențiază încă o dată maniera autoritară și incoerentă de legiferare a coaliției PSD-ALDE, în disprețul ideii de dezbatere parlamentară și cu încălcarea principiului transparenței și a consultării publice.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii