Reacția opoziției la ”dezinformările” transmise de Dăncilă în Parlamentul European. PNL: A mințit și a promovat discursuri ale infractorilor / USR: A avut un discurs pentru apărarea corupției / PMP: S-a comportat ca o persoană isterică, deformând realitatea
Reacții dure din partea opoziției parlamentare de la București la discursul premierului Viorica Dăncilă susținut în plenul legislativului european de la Strasbourg.
Liberalii o acuză pe șefa guvernului că s-a comportat la Strasbourg ca un apărător al infractorilor și că discursul său a fost cap coadă mincinos.
Cei de la USR subliniază că Dăncilă a avut un discurs anti-european şi sfidător la adresa instituţiilor europene pentru a apăra corupţia din România, arătând că a fost aplaudată la scenă deschisă de extremiştii anti-europeni.
La rândul lor, cei de la PMP spun că prin discursul ținut în Parlamentul European, Viorica Dăncilă s-a făcut încă o dată de râs, comportându-se ca o persoană isterică, deformând realitatea și prezentând cu bună știință informații false doar pentru a-l salva pe Liviu Dragnea.
Turcan: Premierul Dăncilă a minţit în mod repetat în PE – demers de o gravitate fără precedent; solicităm demisia
„Doamna Dăncilă s-a comportat la Strasbourg ca un apărător al infractorilor, a minţit în mod repetat, a plasat România nu numai în afara Constituţiei, aşa cum procedează în ţară, ci şi în afara cadrului de integrare în UE. Pentru a stopa acest dezastru, singura soluţie ar fi demisia doamnei Dăncilă. Dacă nu se va întâmpla lucrul acesta, pentru că domnia sa este o simplă marionetă a domnului Liviu Dragnea, atunci ar trebui să se formeze o majoritate care să oprească acest Guvern în Parlament. Aceste minciuni repetate în faţa partenerilor internaţionali dăunează României, ne pun în pericolul de a deveni statul problemă al UE şi, în acelaşi timp, pun cetăţenii României în situaţia de a suporta consecinţe financiare din partea UE. E nevoie de un gest de maximă responsabilitate şi solicităm public premierului Dăncilă acest gest de responsabilitate – demisia”, a spus Turcan, la Parlament.
În opinia sa, discursul premierului a fost „cap coadă mincinos”.
„Mă tem de ce este mai rău dacă această guvernare va rămâne în continuare să reprezinte interesele României în plan intern şi internaţional. Astăzi, la Bruxelles, prim-ministrul acestei ţări a minţit în mod repetat, a promovat discursuri ale infractorilor în PE, este un demers de o gravitate fără precedent. Eu nu am mai auzit în PE discursuri care să nu aibă nicio legătură cu realitatea, care să defăimeze cetăţenii liberi şi să pună în pericol securitatea individuală a propriilor cetăţeni. Să minţi în legătură cu aşa-zisele reforme în Justiţie, să minţi în legătură cu reprimarea vizibilă a protestului paşnic din august, să minţi în legătură cu demersurile Jandarmeriei, să minţi în legătură cu tot ceea ce faci în ţara ta, dar nu ai puterea să recunoşti, înseamnă de fapt că îţi dezonorezi ţara şi îţi pui în pericol cetăţenii. (…) A fost o înşiruire de afirmaţii mincinoase. Rar mi-a fost dat să văd un prim-ministru cu un discurs care să fie cap coadă mincinos”, a mai spus Turcan.
USR: Viorica Dăncilă a mers la Strasbourg „cu mesajele primite” de la Dragnea „ca să tragă la răspundere” Uniunea Europeană.
„Premierul a avut un discurs anti-UE şi sfidător la adresa instituţiilor europene pentru a apăra corupţia din România şi a fost aplaudată la scenă deschisă de extremiştii anti-europeni. Dimensiunea manipulării încercate astăzi de reprezentanţii de PSD-ALDE a atins cote care au determinat inclusiv o distanţare evidentă din partea grupului social-democrat din PE faţă de PSD”, a subliniat senatorul USR Radu Mihail.
USR subliniază că UE îşi doreşte o Românie în sânul familiei europene, însă „în joc sunt valorile europene, democraţia, statul de drept şi chiar viitorul edificiului european”.
„Am văzut astăzi o adunare de fanatici ai PSD şi ALDE care au atacat Uniunea Europeană, care şi-au etalat maşinăria de propagandă şi i-au certat pe oficialii europeni pentru că le pasă de România. Mă tem că astăzi le-a fost acordată ultima şansă celor de la PSD şi ALDE să se oprească din distrugerea României. Degeaba a cerşit doamna prim-ministru încredere în ce face Guvernul actual. Românii suferă sub dictatura Dragnea şi urmează sancţiunile în plan european! Schimbaţi direcţia până nu devine prea târziu”, a declarat și preşedintele USR, Dan Barna.
PMP: Dăncilă s-a comportat ca o persoană isterică, deformând realitatea, prezentând cu bună știință informații false doar pentru a-l salva pe Liviu Dragnea
”A mințit cu nerușinare că milioane de români s-au aflat sub ascultare. Mai avea puțin și susținea că serviciile i-au ascultat și pe Manfred Weber și Frank Timmermans, la un loc cu întreaga Europă. Viorica Dăncilă și-a dovedit ticăloșia prin afirmația că Jandarmeria a procedat corect în intervenția de la protestul din 10 august, uitând să pomenească de cele peste 500 de plângeri penale ale persoanelor gazate și bătute la ordinul politic al PSD. Este încă o minciună care arată cât de mic poate fi un Prim-ministru de carton, păpușat individ fără scrupule și disperat că va plăti pentru toate fărădelegile comise”, a scris liderul PMP, Eugen Tomac, pe Facebook.
El a subliniat că PSD a distrus orice șansă a României de a scăpa de MCV și de a intra în Schengen încă de la suspendarea Președintelui Băsescu în 2012.
Cioloș: România are un Guvern nedemn și ilegitim
”Dezbaterile din Parlamentul European, care au avut loc în prezența prim-ministrului Viorica Dăncilă, demonstrează că România a ajuns să aibă un guvern nedemn și ilegitim. Simplul fapt de a câștiga alegerile nu dă dreptul nimănui să își ignore și să își mintă propriul popor. Guvernul PSD-ALDE a reușit și performanța rușinoasă de a deveni un guvern ilegitim în momentul în care ignoră din motive personale interesul statului român și al cetățenilor României. Protestăm vehement față de acest guvern, care ar fi trebuit să respecte voința poporului român de a fi parte a familiei europene și care face tot posibilul să facă de râs această țară atât la București, cât și în organismele europene din care România face parte”, se arată într-un comunicat de presă al Mișcării România Împreună (RO+).
„Când vorbește despre poporul român, Viorica Dăncilă se referă strict la acoliții domnului Dragnea. Pe ei îi reprezintă, pentru ei lucrează, pentru ei minte. Din această perspectivă, o înțeleg pe doamna Dăncilă când crede că Jandarmeria are dreptul să bată cetățenii nevinovați, o înțeleg și când minte fără pic de rușine că apără statul de drept, dar nu îi găsesc niciun fel de scuze care să îi justifice comportamentul nedemn de un prim-ministru al României. O demisie de urgență ar fi un minim act de bun-simț, dacă partidul din care face parte ar mai fi capabil să înțeleagă ce înseamnă demnitatea de a fi român. Avem o țară condusă de impostori care își instalează în cele mai înalte funcții marionete politice dispuse să se compromită și să ne umilească pe toți. Este o rușine națională să ți se ceară să nu mai minți în plenul Parlamentului European și să ți se recomande să îți asculți propriul popor înainte de a încerca să ascunzi adevărul care nu mai poate fi ascuns“, a declarat Dacian Cioloș, președintele fondator al Mișcării România Împreună (RO+).
”Mișcarea România Împreună ține să îi reamintească premierului Viorica Dăncilă că funcția pe care o ocupă are în fișa postului datoria de a da socoteală ori de câte ori i se cere. Doamna Dăncilă trebuie să dea socoteală atât Parlamentului României, cât și celui European, în virtutea mandatului de premier și ca urmare a normelor democrației și tratatelor europene în care România este parte. „A da socoteală“ este o rușine doar pentru cei incompetenți și rău intenționați. Știm cu toții că Viorica Dăncilă încearcă să ascundă ilegalitățile care au loc în România și că încercările sale de a minți fac parte din planul PSD de a destructura democrația. Îi recomandăm la modul cel mai serios să încerce să dea socoteală în fața instituțiilor care sunt abilitate să îi ceară acest lucru. Și, pentru că PSD nu va putea abroga toate legile din lume, doamna Dăncilă va da socoteală pentru faptele domniei sale inclusiv la Parchet”, se mai arată în sursa citată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii