G4Media.ro

Reacția PNL la decizia CCR pe buget: Respingerea sesizării de neconstituţionalitate a…

Reacția PNL la decizia CCR pe buget: Respingerea sesizării de neconstituţionalitate a legii bugetului, iresponsabilă

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a calificat, miercuri, drept „iresponsabilă” respingerea sesizării de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat de către CCR.

„Respingerea sesizării de neconstituţionalitate a legii bugetului este la fel de iresponsabilă precum lipsa de asumare pe propria răspundere a prim-ministrului Viorica Dancilă şi a ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a datelor incluse în buget, aşa cum cere Legea finanţelor publice. Pur şi simplu, nu există o astfel de declaraţie pe propria răspundere a premierului sau a ministrului Finanţelor prin care se certifică veridicitatea informaţiilor prezentate în buget. Decizia CCR privitoare la Legea bugetului nu schimbă faptul că bugetul de stat pentru 2019 este un buget construit cu date şi informaţii false, pe care nu şi le asumă nimeni, prin încălcarea legilor în vigoare, a tratatelor europene la care România este parte şi prin ignorarea prevederilor constituţionale fundamentale”, a scris Dancă, pe Facebook.

El a adăugat că bugetul trebuie corectat „de urgenţă”.

„Bugetul de stat pentru 2019 nu poate intra în vigoare aşa cum a fost construit de hoţii din PSD şi ALDE, pentru că este un buget cu bani falşi care bagă economia României în faliment. Acest buget trebuie corectat în regim de urgenţă pentru a salva economia de la dezastru”, a afirmat liberalul.

Curtea Constituțională a respins miercuri obiecția de neconstituționalitate ridicată de președintele Klaus Iohannis împotriva legii bugetului. În schimb, CCR a admis obiecția șefului statului privind legea plafoanelor bugetare, au declarat surse din cadrul curții pentru G4Media.ro.

Decizia de constituționalitatea privind legea bugetului a fost luată cu 6 voturi ”pentru” respingerea sesizării președintelui și 3 voturi ”împotrivă” (Liviu Stanciu, Ștefan Minea și Daniel Morar), au mai explicat sursele citate.

În ceea ce privește legea privind plafoanele bugetare, aceasta a fost declarată neconstituțională în unanimitate.

Foto: Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. te pui cu securistii de la prm ?

  2. Credeam ca dl Danca e mai destept…

  3. Dacă ajungem la faliment vom știi cine trebuie tras la răspundere. Dorneanu și gașca lui de politruci.

  4. Cum se zice corect: Dancu sau Danca. Multumesc.

    • Corect se spune Veorica blonda si Dady cancerul blondelor.