G4Media.ro

Reacția președintelui Donald Trump la scurgerea de informații de la ambasada britanică…

Sursa Foto: Captura BBC

Reacția președintelui Donald Trump la scurgerea de informații de la ambasada britanică din Washington: Ambasadorul nu și-a servit bine țara

Președintele Donald Trump l-a criticat pe ambasadorul britanic care, în schimbul de email-uri care au ajuns la presă, a criticat administrația americană, numind-o „ineptă”.

„Ambasadorul britanic nu și-a servit bine țara, vă pot spune asta”, a declarat președintele Trump. „Așa că pot înțelege asta și aș putea spune și eu câteva lucruri, dar nu îmi voi bate capul”, a adăugat el, transmite BBC.

Potrivit Mail on Sunday, ambasadorul Kim Darroch a afirmat că preşedinţia lui Trump, pe care îl consideră „instabil” şi „incompetent”, este susceptibilă „să se prăbuşească în flăcări” şi „să se încheie în dizgraţie” în memoriile şi rapoartele sale transmise Londrei.

Secretarul de stat responsabil de comerț, Liam Fox, a declarat pentru BBC că scăparea ambasadei britanice a fost „neprofesionistă”, „lipsită de etică” și „nepatriotică”.

Cine este Sir Kim Darroch?

Sir Kim este ambasadorul britanic al Statelor Unite, ceea ce înseamnă că el reprezintă Regina și interesele guvernului britanic în SUA.

Născut în South Stanley, County Durham în 1954, a urmat cursurile Universității Durham, unde s-a specializat în zoologie.

În cei 42 de ani de carieră diplomatică, el s-a specializat în securitate și politica Uniunii Europene. În 2007, Sir Kim a îndeplinit funcția de reprezentant permanent al Marii Britanii la Bruxelles.

Între 2012 și 2015 a fost consultant pe probleme de securitate al prim-ministrului britanic, având de gestionat probleme ca răspândirea Statului Islamic în Irac și Siria, anexarea Crimeei de Rusia, amenințarea nucleară a Iranului și colapsul autorității guvernului din Libia.

A devenit ambasador al Statelor Unite în ianuarie 2016, la câteva luni după ce Donald Trump a devenit președinte.

Potrivit Mail on Sunday, telegramele intrate în posesia presei acoperă o perioadă care începe în 2017.

Într-un mesaj mai recent, datat 22 iunie, Kim Darroch critică politica preşedintelui american privind Iranul, care a suscitat temeri privind un conflict armat. Potrivit diplomatului, Trump a avut pe acest subiect poziţii „incoerente”, „haotice”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Daca au inceput si britanicii sa-si injure principalii aliati, e de rau!
    Putin si Xi desfac mai multe sampăni, dar asta era previzibil, Cgina&Russia rules!

  2. Cam moale reacția lui trumpuliță.
    Poate dacă bagă vreo 2 pastile de furazolidon, își mai revine un pic.

  3. ambasadorul l-a facut pe trump prost. cine e prost acuma, mai ambasadorule, ca ai cariera incheiata in scandal. hehehe