G4Media.ro

Reacția PSD la violențele fără precedent de la miting: Iohannis să își…

Reacția PSD la violențele fără precedent de la miting: Iohannis să își ceară scuze pentru afirmațiile iresponsabile

PSD a reacționat sâmbătă după-amiază, printr-un comunicat de presă, la violențele fără precedent care au avut loc la mitingul de vineri din Piața Victoriei, arătând cu degetul spre președintele Klaus Iohannis, căruia îi solicită să ”își ceară scuze imediat pentru afirmațiile sale iresponsabile împotriva Jandarmeriei, care a acționat legitim și legal pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în Palatul Victoria”.

”Este inacceptabil ca președintele României să facă o astfel de declarație prin care subminează autoritatea statului și îndeamnă la reluarea agresiunilor împotriva ordinii și instituțiilor publice”, se arată în comunicatul partidului condus de Liviu Dragnea.

PSD susține că dezaprobă categoric actele de violență care au deturnat demonstrația din 10 august 2018 și solicită autorităților statului să-i ancheteze de urgență pe cei care au incitat la violență și pe cei care au comis actele de agresiune

”Autoritățile statului trebuie să stabilească în ce măsură actele de violență din Piața Victoriei, care s-au soldat cu răniți și pagube materiale, au fost determinate de declarațiile, îndemnurile sau chiar implicarea directă a unor partide și lideri politici din opoziție”, se mai precizează în comunicatul PSD.

Nu în ultimul rând, partidul aflat la guvernare pretinde că ”respectă libera exprimare și dreptul cetățenilor de a demonstra în mod pașnic, dar respinge categoric intervențiile politice prin care se încearcă deturnarea manifestațiilor în acțiuni violente, cu scopul răsturnării Guvernului și pentru înlăturarea puterii politice stabilită în mod legitim, prin alegeri libere și corecte”.

(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

14 comentarii

  1. Muie psd Muie jandarmeria ! Tic tac tic tac….

  2. PSD trebuie scos in afara legii.

  3. UE PSD, UE DRAGNEA, UE CARMEN DAN! Infractorule, ai uitat să le spui și jandarmilor să-și ceară scuze!

  4. Greva nationala totala! Greva fiscala! Muie psd! Anticipate, fara nomenclaturisti si securisti, fara penali si fara imunitate la furat!

  5. Ba carpelor și jegoșilor corupți și hoți cât să vă spună lumea cu frumosul și în mod pașnic să vă dați demisia? La protest au fost inclusiv oameni care au votat fmmpsd și acum vă cer să plecați și totuși tot pe ei îi acuzați? Unde trebuie să se ajungă să realizați că trebuie să demisionați și să vă duceți la pușcărie pt tot ce ați furat?

  6. Rușine jandarmeriei! JOS psd! Afara din parlament liviu dragnea.

  7. Pesedmuistilor, ziceti merci ca Neamtul e un domn si s-a limitt doar la atat, pt ca daca ar fi fost Marinarul, ala in final o baga si in ma-sa pe Papusha !

    PS. Si cu deplin temei !

    PPS. Acum sunt convins ca si Mircea Cartarescu, vede si intelegede ce trebuiesc lasate pudibonderiile de o parte.

    PPPS. Totusi il menajez asa ca inchei cu :
    #placutesuedezepsd” ! 😉

  8. Presedintele a dat intr-un tarziu un mesaj timid si astia-i si sar in cap! Auzi, sa-si ceara scuze!
    Tupeul PSD e la cata maxima.

  9. Nesimtirea PSD continua.

  10. Imediat iese la rampa ministresa de la MAI! Sa vedeti acum mizerie!

  11. PSD este un partid al infractorilor, al analfabetilor, al intereselor personale sau mafiote, in slujba altor state. trebuiesc scosi in afara legii acum si facuti responsabili ptr agresiune impotriva poporului suveran si incalcarea constitutie si a legii de functionare a partidelor.

  12. jigodiii nenorocite!!! V-ati folosit de democratie pentru a pune labele voastre mari si murdare pe putere, si pentru a jefui si ingenunchea o natiune, si a o trimite cu 500 de ani in urma. Nu va iert, romanii nu va iarta, si Dumnezeu nu va iarta , LEPRELOR!!!

  13. Va veți rupe cursul in pușcărie – unul la altul – jandarmi împuțiți și criminali.

  14. PSD ALDE scoase în afara legii.