G4Media.ro

Reacția unui japonez care a venit să se plimbe prin România cu…

sursa foto: g4media

Reacția unui japonez care a venit să se plimbe prin România cu trenul, în contextul în care mai multe trenuri care se îndreaptă spre litoral înregistrează, sâmbătă, întârzieri imense

Sunt întârzieri uriașe pe calea ferată, sâmbătă, în special la trenurile care se îndreaptă spre litoral. Un tren care trebuia să ajungă de la Arad în Constanța, sâmbătă dimineață, avea deja întârziere în Gara de Nord de 360 de minute, relatează digi24.ro. Un tânăr a relatat că are oaspeți din Japonia și Peru, pe care s-a gândit să-i ducă la plimbare cu trenul.

„Mergem în vacanță. Am pe cineva din Japonia și Peru și vreau să le arăt puțin din România. Pentru japonez va fi dificil. Să vină de la 300 km/oră la 50 km/ oră nu cred că e prea comod, dar ne descurcăm”, a povestit amuzat un tânăr pentru digi24.ro. Călătorul japonez nu s-a plâns de întârzieri: „Îmi place și dacă mergi mai încet, poți să vezi munți, poți vedea priveliștea așa cum trebuie. Este mai încet, dar poți să te bucuri de călătorie.”

Canicula i-a făcut pe mulți călători să vină pregătiți în Gara de Nord cu evantaie și apă plată, dat fiind că multe trenuri nu au aer condiționat. Încă de la primele ore ale dimineții, Gara de Nord din Capitală era plină ochi. Sute de oameni așteptau pe peroane trenurile care aveau destinația finală litoralul românesc.

O femeie a relatat că n-a mai mers la mare de 10 ani cu trenul și că și-ar fi dorit să achiziționeze un bilet, chiar și în picioare, dat fiind că n-a mai găsit locuri. „Nu m-am așteptat să nu mai găsesc bilete. Am întrebat de ce nu mai dau locuri în picioare și au zis că e prea cald și nu sunt condiții”, a spus femeia.

Un tren care a pleca din București la 8:20 și care trebuia să ajungă la Constanța la 10:40 a rămas blocat în apropiere de Dragoș Vodă, după ce locomotiva s-a defectat. Trenul a plecat din Dragoș Vodă cu o întârziere de peste o oră.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. pt japonez trebuie sa fie atractie turistica mersul cu cfr. Multi platesc scump pt mersul cu mocanita

  2. O fi venit pentru intirzieri, ca la ei nu au parte de recorduri ca la CFR.

  3. Ministrul (!?) Grindeanu cunoaște, nu?

  4. La fel s-a întâmplat acum 3 zile cu trenurile CFR care urmau să ajungă din Brașov – Sinaia în Bucuresti. Întârzieri de 80 minute. Trenurile private au venit la timp, de ce?

    • Oare cat ar costa achizitionarea a 50 de locomiotive Siemens de la una din firmele oroducatoare ( cele mai ieftine produse in India , oe piata europeana cam 4 mil eur ) si asa s-ar reimprospata parcul de licomotive ultraimbatrinit al CFR.

  5. ma ingrozeste naivitatea si superficialitatea cu care este inteleasa exprimarea turistului japonez.
    cultura lor le interzice sa fie mojici si sa critice o gazda sau sa se exprime in orice fel care ar putea fi considerat ofensator…
    probabil ca in mintea lui e ingrozit de ce vede aici, dar bunul-simt / educatia il impiedica sa le-o tranteasca in fata.
    dar, deh….