Reacția USR după ce Dragnea a spus că este un partid de extremă dreapta. Dan Barna: Acest dictator de factură comunistă și-ar dori ca USR să nu mai existe
”Liviu Dragnea, acest dictator de factură comunistă care s-a înconjurat de infractori și incompetenți își dorește ca USR să nu existe”, scrie Dan Barna, președintele partidului, într-o postare pe Facebook, după ce liderul PSD a susținut că Uniunea Salvați România este un partid de extremă dreapta.
Postarea integrală:
”USR este principalul adversar al lui Liviu Dragnea și al PSD. De aceea suntem atacați, fizic și verbal. Am fost agresați de primari PSD și de bătăușii lor în campania #FărăPenali. Am fost agresați fizic și verbal de argații lui Dragnea în Parlament și în studiorile TV.
Liviu Dragnea, acest dictator de factură comunistă care s-a înconjurat de infractori și incompetenți își dorește ca USR să nu existe pentru că suntem un partid de oameni care nu fac compromisuri, transmitem revolta cetățenilor cinstiți din această țară împotriva abuzurilor și corupției puterii.
USR a mobilizat un milion de cetățeni în campania #FărăPenali, inclusiv votanți PSD și lui Liviu Dragnea îi e pur și simplu frică că până la urmă va trebui să dea socoteală în fața legii.”
Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că USR este un partid de extremă dreapta, care vrea să conducă dictatorial România, transmite Digi24.ro.
Întrebat cum comentează faptul că opoziția îi cere demisia din fruntea Camerei Deputaților, după decizia de ieri a CCR privind Codul penal, Liviu Dragnea a răspuns: „Până când acest partid de extremă dreaptă, acest partid radical, USR, va rămâne singur în România și să aibă o conducere dictatorială – pentru că asta este esența atitudinii lor: o activitate de conducere fără niciun pic de dialog, doar prin forță și prin duritate – , până atunci parlamentarismul există, pentru că este esența democrației”.
Președintele PSD, a mai spus că liderii USR „trebuie să dea răspunsuri la faptul că au avut finanțare ilegală a partidului în anumite campanii”. „Sigur că acum au protecție din partea organelor statului, dar, la un moment dat, trebuie să dea răspuns și la întrebarea asta cineva. S-o găsi vreun procuror în România vreodată care să lămurească și aceste lucruri, pentru că vorbim de ilegalități”, a adăugat Liviu Dragnea.
Sursa Foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
46 comentarii