G4Media.ro

Reacţie dură a companiei americane Black Sea Oil & Gas după ce…

Reacţie dură a companiei americane Black Sea Oil & Gas după ce PSD amână proiectul vital pentru gazele din Marea Neagră: „Obţinerea deciziei finale de investiţie devine o preocupare majoră”

Compania americană Black Sea Oil & Gas, care are un acord petrolier în perimetrele Midia şi Pelican din Marea Neagră, a reacţionat marţi extrem de dur la amânarea până în septembrie a legii offshore. Mark Beacom, CEO-ul companiei, a declarat pentru G4Media.ro că decizia finală de investiţii „devine o preocupare majoră”, fiind pentru prima oară când pune în discuţie realizarea investiţiei din Marea Neagră.

„Din păcate, aceste întârzieri prelungite în adoptarea Legii offshore au un impact nefavorabil asupra tuturor celorlalte eforturi pe care le întreprindem”, a declarat Mark Beacom, adaăugând că „astfel de întârzieri și cu diminuarea încrederii în adoptarea Legii offshore, obţinerea vreodată a deciziei finale de investiţie devine o preocupare majoră”.

Compania Black Sea Oil & Gas este controlată de grupul american Carlyle, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume.

Reamintim că G4Media.ro a scris astăzi că deputaţii amână de trei luni o decizie finală pe legea aşteptată de marile companii petroliere care vor să înceapă extracţia gazelor naturale din Marea Neagră. Proiectul, votat deja de Senat, nu a fost discutat niciodată de Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor, condusă de Iulian Iancu (PSD). Comisia de Industrii a cerut o amânare până în 27 septembrie, adică în viitoarea sesiune parlamentară, iar conducerea Camerei a aprobat-o. Companiile au investit deja în lucrări de explorare în ultimii zece ani suma totală de circa 2 miliarde de dolari, iar viitoarele cheltuieli de dezvoltare sunt cifrate şi ele la alte câteva miliarde de dolari, potrivit datelor făcute publice de ExxonMobil, OMV Petrom, Black Sea Oil and Gas (deţinută de gigantul american Carlyle), Lukoil şi Romgaz.

Declaraţia integrală a lui Mark Beacom, CEO Black Sea Oil & Gas SRL, pentru G4Media.ro:

„BSOG a lucrat timp de trei ani pentru obţinerea deciziei finale de a investi în proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia, însă rămân o serie de blocaje cu privire la modul de parcurgere a procesului de avizare pentru obţinerea cu succes a autorizaţiilor necesare. Legea offshore oferea claritatea necesară asupra anumitor aspecte ale procesului de avizare și era considerată esențială de BSOG pentru obţinerea deciziei finale de investiție.

Din păcate, aceste întârzieri prelungite în adoptarea Legii offshore au un impact nefavorabil asupra tuturor celorlalte eforturi pe care le întreprindem în prezent şi care sunt activități importante pentru obţinerea deciziei finale de investiţie, respectiv procesul de sezon deschis administrat de Transgaz pentru conectarea la SNT, finanțarea proiectului, capacitatea de a încheia acordul de vânzare a gazelor extrase și licitațiile pentru echipamentele aferente fazei de construcţie a proiectului Dezvoltare Gaze Naturale Midia. BSOG a întreprins toate aceste eforturi presupunând o rezolvare în timp util a acestor aspecte critice.

Cu astfel de întârzieri și cu diminuarea încrederii în adoptarea Legii offshore, obţinerea vreodată a deciziei finale de investiţie devine o preocupare majoră.

Aşa cum spuneam, în privinţa proiectului Dezvoltare Gaze Naturale Midia situat la 120 de kilometri în largul mării, în ape cu adâncimea de 70 de metri, am realizat progrese semnificative. Am finalizat activitățile offshore necesare, respectiv forajul sondelor de evaluare, activitățile de cercetare a traseului conductei şi a platformei de producţie, activităţile onshore, inclusiv studii arheologice și de cercetare a traseului conductei pe uscat, precum și studiile de inginerie, inclusiv inginerie conceptuală, inginerie de bază și proiectare. De asemenea, suntem în discuții cu Transgaz pentru conectarea la SNT și suntem aproape de a avea un acord cu un cumpărător pentru vânzarea gazelor.

Suntem gata să implementăm proiectul, dar așteptăm clarificări cu privire la modul de obținere a tuturor avizelor necesare și confirmarea stabilității regimului de taxe și redevențe. Obţinerea deciziei finale de investiție ar genera o investiție de 400 de milioane de dolari, mare parte cheltuită în România, şi am avea nevoie de doi ani pentru construirea platformei de producţie offshore, săparea sondelor de dezvoltare, instalarea conductelor offshore şi de uscat şi construirea terminalului de procesare a gazelor”.

Foto: Mark Beacom, CEO Black Sea Oil & Gas (sursa: BSOC)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Înțeleg ca securitatea energetica pălește în fata securității persoanelor prinse ca au încălcat legea, pentru ăștia legile încălcate se modifica imediat, pentru cealaltă se amână la toamna sau la paste(-le cailor)

  2. Bai americanilor, fraieri mai sunteti. Puneti-va si voi consilieri sa va invete ce sa faceti. Suspendati pe Kovesi cu statul paralel si dati liber la furat, pardon contracte de armament, contracte de petrol. Dar la petrol e o problema, trebuie sa impartiti si cu cleptocratii din Rusia ca astia garanteaza statul de nedrept in Romania.

  3. Probabil ca se asteapta vreo condamnare (sau nu) a iluminatului teleormanean.

  4. Mai platim la americani taxa, ca asa se face, da poate lom si noi un pic labele jos de pe justitie, no, domnu Hans?