Reacție rapidă a PSD la respingerea de către președintele Iohannis a bugetului / Iordache: Nu modificăm nimic, o să-i retrimitem legea înapoi urgent
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Florin Iordache, a anunţat, miercuri, că Parlamentul se va reuni în cel mai scurt timp după ce preşedintele va retrimite bugetul şi îl va trimite apoi şefului statului tot în această formă, acesta fiind obligat să îl promulge în 10 zile.
„Este un mod clar de tergiversare, ne aşteptam la acest lucru. Aşteptăm în perioada următoare, sper cât mai repede să îl retrimită, astfel încât într-un plen reunit să-l trimitem în această formă. Nu m-am consultat cu colegii mei, dar din datele şi din calculele pe care noi le-am văzut, toate acele alegaţii pe care le-a prezentat preşedintele, toate acele motivări, că de fapt sunt diferenţe între sumele prevăzute la anumite capitole, nu se susţin şi, în consecinţă, Parlamentul, cu un vot majoritar, aşa cum ştiţi, noi cu 272 (…) am adoptat bugetul, cred că cu un scor sau cu un vot masiv, peste 270, i-l vom retrimite, astfel încât a doua oară în 10 zile să fie obligat să îl promulge”, a afirmat Iordache la Parlament.
El a spus că preşedintele nu a fost „foarte bine pregătit” când a vorbit despre buget.
„Aţi văzut, nici nu era foarte bine pregătit preşedintele, căuta tot felul de scuze că de fapt nu doreşte să promulge bugetul, dar tocmai ca să arătăm forţa şi capacitatea majorităţii, în cel mai scurt timp când vom primi vom face şedinţe reunite şi la Comisiile de buget, apoi un vot în Camerele reunite, astfel încât, aşa cum ştiţi, constituţional, poate află şi dumnealui, a doua oară va fi obligat să-l promulge”, a adăugat Florin Iordache.
Întrebat în legătură cu criticile preşedintelui la adresa bugetului şi a PSD, Iordache a spus: „A primit cred că textul de undeva, nu s-a documentat, consilierii dumnealui cred că nu sunt suficient de pregătiţi pe date şi pe calculul şi pe modul în care a fost constituit bugetul”.
„Dacă discuta cu asociaţiile, fie că discutăm de primar de comună, fie că discutăm cu cei de la oraşe, toţi cei care au prezentat susţin în continuare, ca să nu mai discutăm, fie că discutăm de Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii sau toate celelalte ministere, este un buget cu o creştere economică suficientă, care asigură, pe de o parte, finanţarea acelor cheltuieli şi a celor investiţii pe care noi ni le-am asumat în programul de guvernare, împreună cu colegii din ALDE şi, în acelaşi timp, chiar şi pentru aceea criticată creştere a alocaţiilor pentru copii avem sursa odată cu adoptarea bugetului”, a mai spus Iordache.
”IOHANNIS MINTE DIN NOU: Spune că bugetul propus de PSD e cel mai prost. Dar Iohannis a aprobat bugetul lui Cioloș în 2016 care prevedea mai puțin cu 16 miliarde lei la Sănătate și mai puțin cu 10 miliarde lei la Educație. Spune că în 2019 e cu 1 miliard mai puțin la comunitățile locale. În realitate, autoritățile locale au primit cu 4,6 miliarde în plus. Deci e cu plus, nu cu minus, domnule Iohannis! Spune că s-au dat prea mulți bani la partide, dar nici PNL-ul lui Iohannis, nici USR-ul lui Cioloș nu au venit să dea surplusul înapoi la bugetul de stat! Și nu spune că PNL-ul său a cerut în 2018, în Parlament majorarea bugetelor partidelor. Spune că s-a alocat mai puțin pentru investiții. Dar în realitate, bugetul pe 2019 prevede cu peste 15 miliarde în plus la investiții. Bugetul blocat de Iohannis prevede cele mai mari alocări din istoria României pentru Sănătate. Adevărul este însă unul singur: copiii nu și-au putut primi alocațiile marite de la 1 martie, iar comunitățile locale nu au putut începe investițiile pentru că Iohannis a contestat degeaba bugetul la Curtea Constituțională. Primul președinte din istoria României și probabil din lume care a blocat bugetul propriei țări!”, se arată și într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a PSD.
Reacția PSD a venit la scurt timp după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni, că nu promulgă bugetul pe anul în curs și că îl va retrimite Parlamentului pentru corectură. Șeful statului a cerut PSD să facă ”un buget sănătos pentru România” (detalii aici).
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii