G4Media.ro

REACȚIE RAPIDĂ Un dezastru extern pentru PSD. Dăncilă, ignorată în SUA. Plumb,…

REACȚIE RAPIDĂ Un dezastru extern pentru PSD. Dăncilă, ignorată în SUA. Plumb, respinsă la Bruxelles

Guvernul Dăncilă și PSD încasează una după alta cele mai crunte lovituri în plan extern din istoria partidului, de la cei doi mari parteneri strategici ai României, Statele Unite și Uniunea Europeană.

Vizita în Statele Unite a Vioricăi Dăncilă, începută duminică, se dovedește după trei zile un eșec total, un dezastru de proporții cosmice. Nici o întâlnire relevantă, anunțata întrevedere cu vice-președintele Mike Pence n-a mai avut loc, iar unele surse susțin că nici nu va mai avea loc.

S-a semnat un memorandum important, cu secretarul american al Energiei, Rick Perry, care ar putea deschide drumul construcției reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

Dar și acest document strategic reprezinta operaționalizarea acordului politic încheiat în august între președinții Trump și Iohannis, și NU o inițiativă a guvernului Dăncilă. Inițiativa guvernului Dăncilă a fost, să ne amintim, un memorandum cu China pentru centrala nucleară de la Cernavodă.

În treacăt fie spus, dacă mai adăugăm la toate acestea observația devastatoare făcută de Sorin Ioniță, tabloul vizitei arată dezolant: Maia Sandu, premierul Moldovei, țară mică, fără baze militare americane, petrol sau alte interese strategice, s-a văzut cu vicepreședintele Pence. Viorica Dăncilă nu, dar a făcut tot ce-a putut să se bage într-o poză cu secretarul pentru energie.

În timp ce premierul Dăncilă pierde vremea într-o vizită de lucru în Statele Unite, sperând să prindă o fotografie de campanie electorală cu care să defileze în țară, propunerea României de comisar european a picat, joi, la Bruxelles cu un vot covârșitor împotriva Rovanei Plumb.

Dăncilă și-a desemnat prietena, pe Rovana Plumb, pentru postul de comisar european, în ciuda tuturor avertismentelor și semnalelor că riscă să fie respinsă din cauza serioaselor probleme de integritate. Acest lucru s-a întâmplat joi, în cadrul unei audieri extraordinare în comisia juridică din Parlamentul European.

Plumb n-a reușit să convingă comisia în legătură cu un împrumut de 800 de mii de lei luat de la o persoană fizică pentru a finanța campania PSD la europarlamentare.

Deși cel puțin șase candidați din echipa Ursulei von der Leyen ridică semne de întrebare majore, până acum doar candidații României și Ungariei au fost convocați la o audiere extraordinară pentru explicații în Parlamentul European, iar Plumb a fost prima care a picat acest prim test, urmată de candidatul Ungariei.

Penibilă companie, trist moment pentru România.

Plumb a înregistrat chiar o premieră în PE: este primul candidat respins de comisia juridică, adică nu s-a calificat măcar pentru audierile din comisiile de specialitate programate pentru începutul lunii noiembrie.

Aceste două eșecuri majore de politică externă pun România în genunchi în fața partenerilor occidentali. Guvernul și PSD ar trebui să renunțe la pretenția de a mai propune comisar pentru a nu face și mai mult rău țării.

PSD vorbește de câte ori are prilejul despre demnitate în raport cu marile puteri și despre mândria de a fi român, cere cu insistență ca România să fie tratată cu respect, de la egal la egal, însă un premier de o incompetență strigătoare la cer a reușit să provoace cele mai ridicole și stânjenitoare episoade din istoria diplomației românești de după 89.

Acest dezastru extern poartă semnătura Viorica Dăncilă, primul politician care reușește să facă România de rușine simultan pe două continente.

Citește și

BREAKING Un nou vot în cazul Rovana Plumb: Comisia Juridică a decis, în unanimitate, să transmită Comisiei Europene că nu poate ocupa postul de comisar

Culisele audierii Rovanei Plumb. Momentul decisiv: a pretins că nu cunoaște decizia de ieri a Autorității Electorale de a nu rambursa cheltuielile electorale ale PSD

BREAKING Candidatul Ungariei pentru postul de comisar european pentru Extindere a picat la vot în Comisia Juridică, la fel ca Rovana Plumb

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

55 comentarii

  1. Poporul roman trebuie sa dea de pamint cu secaturile si lichelele .
    Si o va face .

    • Sunt sigur ca poporul rôman va da de pamant cu PSD, ALDE, UDMR si Pro Romania.

    • de adaugat : pemepe, iudelemereu ( reprezentate prin Kerestoy Gaterszag SRL)

      Avem Obligata Morala sa Cerem Parlamentarilor ce vor fi alesi in 2020 sa insereze in Constitutie Legea Ticu Dumitrescu + Proclamatia de la Timisoara in Ambele Editii

      Confiscarea prin Nationalizare a MINIM 40 Miliarde Euro de la Politicienii care au furat Romania de la 20.05.1990 (Duminica Orbului) Pana in 2019

    • Poporul roman o lauda vartos pe analfabeta pe contul ei de Facebook. Intra si citeste acolo ce destept e poporul roman.

    • Lovitura aplicată PSD de către AEP (respectiv decizia privind nelegalitatea cererii PSD de rambursare a cheltuielilor electorale) a fost finalizată de AEP exact la momentul cel mai potrivit, pentru a ricoşa şi în candidatura Rovanei Plumb pentru postul de comisar european.

      Tot la momentul oportun, a venit şi mişcarea făcută de Ramona Mănescu, cu un cinism de-a dreptul mafiot, aceea de a părăsi tabăra Veoricăi (împreună cu care venise la New York!) şi a trece intempestiv în tabăra lui Iohannis (taman acolo, la New York!). În limba Română, se spune că Ramona Mănescu a lăsat-o pe Veorica cu curu-n baltă. Iar o asemenea trădare (la cel mai înalt nivel!) nici n-ar fi putut fi pusă în practică, decât printr-o planificare din timp. Altfel nu se poate!

      Mai aduceţi-vă aminte şi că, aceeaşi hahaleră Ramona Mănescu (cu un formidabil miros al sângelui politic) apare şi în defecţiunea care a prins PSD-ul pe picior greşit tocmai la votarea Laurei Codruţa Kovesi, de către delegatul României, pentru postul de procuror general al UE.

      Aceste „defecţiuni perfecte” amintesc de un alt moment de răscruce electorală, atunci când fostul PDSR, cu guvernul condus de Nicolae Vacăroiu, au căzut victimă a unui torent de „întâmplări nefericite”, cărora le-a pus capac publicarea în presă a listei (uriaşei liste!!!) de potentaţi români împrumutaţi deocheat de către defuncta (devalizata) Bancorex. Ăla a fost semnalul prăbuşirii certe a PDSR.

      PSD va încasa puternice şuturi în gură!

      Aşa să te ajute Dumnezeu, analfabeto!

    • de ce sa nu zicem si de PNL? ati uitat de martea neagra a USL-ului? credeti ca s-au schimbat? PNL si PSD fac afaceri de 30 de ani pe spatele nostru. PNL e la fel de vinovat de tot rahatul in care ne aflam acum.
      S-a uitat de primarii intr-un singur tur? PNL e vinovat de acest mare rahat.
      Am uitat ca Orban e in functii de 30 de ani si nu a facut nimic? Sa zicem ca a fost impotriva USL. Dar restul? S-au schimbat intre timp? Nu prea cred.

    • Veorico, ai uitat ca pe Ramona ati inghitit-o cu noduri, ca nu e din aceeasi stofa. Ministrul de externe are o pozitie mai delicata, fiindca responsabil pentru politica externa este presedintele (ales cu mai multe voturi decat aduna psd in trei legislaturi – adica o larga reprezentativitate, nu doar o majoritate de conjunctura) asa ca, daca licheaua comunista melescanu avea tupeul sa promoveze politica externa a psdragnea, incontradictie cu Presedintele, nu trebuie sa crezi ca asta e regula.
      Ramona Manescu face fata onorabil, avand in vedere cine-i este sponsorul, dar pe termen mediu si lung, oricum nu conteaza. Din haznaua puturoasa in care va fi aruncat curand, psd nu va putea decat sa-i faca un bine injurand-o asa cum a reusit si cu Codruta.

  2. Cei 800.000 de lei donație către PSD sunt șpagă încasată de Rovana. Cum nu poate demonstra venituri ridicate, a trebuit să inventeze un împrumut de la o persoană fizica de încredere care sa nu profite si sa ii ceara banii. Un împrumut fictiv.

    Intrebarea către procurori este cum naiba au intrat banii in circuitul bancar? Cum au fost spălați si băgați în legalitate? Cu siguranta este o banca la mijloc care a permis acest lucru.

    In mod normal este un caz penal. Dar nu vad plângeri / anchete.

    • Aveti dreptate. Hoasca asta a incercat sa transforme niste bani negrii in bani albi. In ceeace priveste demararea vreunei anchete, cred ca aveti/avem pretentii prea mari de la Bogdan Licu.

    • Mafia tiganeasca Psd primeste palma dupa palma…adio analfabetilor !!

  3. PSD va câștiga din nou alegerile, indiferent cât vă dați voi cu curul de pământ.

    • loooooooooool
      ce ai baut? gaz? nici alea de pe scara blocului nu le castiga. NICI DACA FURA NU LE MAI CASTIGA! si sigur fura ceva, ca ei doar atata stiu.

    • Asa e! Am vazut pe 26 mai.
      Ura, ura, am infrant!
      Boule!

    • Pai propun sa le luati pe rand, sunt vreo trei randuri de alegeri in perioada urmatoare. Tu spui ca la prezidentiale doamna Viorica Vasilica castiga? Eu zic ca nu intra in turul doi si cu putin noroc iese pe patru, probabil sub Diaconu.

    • Arcturian baiete, te dai in fapt cu dragostea de psd… acu’ se explica de ce esti atat de redus incat confunzi astronomia cu astrologia

    • Bietul de tine! Imi este mila. Sincer. „Limba nepriceputului intotdeauna este lunga”.

    • Iti simt durerea-n scris, daca psd-ul si-o ia in freza mata ramii asa, ca un orfan. Si-atunci ptiu, piei diavole, psd-ul va invinge, nu se poate altfel.
      Din pacate pentru dumneata si cei ca dumneata, din fericire pentru multi altii, pe psd-isti ii cauta moartea (politica) si cred ca la anul o sa-i si gaseasca.

    • Tarane este imbe?

    • Si marmota… marmota invelea ciocolata in staniol.

  4. Vinovați sunt și șefii și șefuții și muncitoresele. Zici ca i-a lovit depresia și muncesc in nestire pentru satisfacerea foamei de bani a copiilor lor

  5. Asa e, aveti intrutotul dreptate, d-le Tapalaga. Am remarcat ca de un timp incoace nu le mai iese psdeilor jocul prostirii oamenilor, de-altfel prin lume nu le-a iesit niciodata, doar in tara au gasca lor de hoti si latrinisti care-i voteaza, sper ca si-astia sa fie din ce in ce mai putini. Treaba e ca se agata de putere cu ghiarele si cu dintii, o parte vor sa se salveze inghesuindu-se prin pro romania, sau devenind independenti, la votul motiunii. In scurt timp, cred ca vom vedea psdisti votand la vedere motiunea, ca sa treaca drept reformisti ai psd, nu scapam de ei decat prin alegeri, ca tot prin alegeri au ajuns acolo.

  6. Altu-i baiul: incepe sa prinda contur scenariul cu Veorica comisar european. Maine-poimaine se voteaza motiunea de cenzura si_doamne_ajuta, va ramane coana Veorica fara fonctie, si fara o bucata de paine sa duca acasa la copilasi. Asta daca nu cumva vorbele sunt facute deja, model pupat_piata_independentei, politica= compromis, si toata lumea va fi multumita ca o facem pe Veorica comisar, cu 50k EUR/luna, sa manance si gura ei ceva ca sa ne lase si pe noi sa traim.

    • Vrei sa spui „Veorica _propusa_ comisar european”. Ca sa ajunga comisar trebuie sa treaca de niste audieri si, sa fim seriosi, nu are capacitatea sa treaca de o audiere nici daca-i da cineva raspunsurile pe foaie.

    • bine-bine da’ trebuie sa ramana cineva s-o propuie.
      Trageti apa, va rugam! Ce? aluneca lantul? Spalati-va pe maini!

  7. Fara lichele, secaturi , borfasi , smecheri, lacomi , talhari si ticalosii in toate structurile ui adminisrtrative si politice ale statului.. Ne-au jefuit tara si ne-au facut de rusine si batjocura in toata lumea.

  8. doale-n calici. ei sunt branshati la tztzuroaiele de bani aici, la romanik

  9. Tocmai de aceea trebuie sa cautam cat mai putine validari in cancelariile straine. Trebuie sa mergem pe linia noastra. Ionel Bratianu ignora ce venea de la puterile straine, potentale cadouri otravite si nu punea pret pe functionarii Ligii Natiunii. A facut tot posiblul sa impiedice venirea la putere a taranistilor care promovau politica portilor deschise. Trump tocmai a dat semnalul. Trebuie sa renuntam la politica linsului clantelor. Cat despre Plumb, daca ne-au blocat comisarul avem si noi parghii sa blocam proiectele lor cele mai dragi unde este nevoie de unanimitatea statelor membre. Si pe urma, negocieri.

    • @Victor:
      Esti de-a dreptul prost !
      PS. Dovada sta in prostile alea privind pe liberali si taranisti !

    • E retardat, nu din naștere, e de la privitul în gol în LatrinaTV (varani&badieni), ROMtv (ghițălăi), iRealitati TV (gușani), TVR-uri (=TV PSD).

    • Sunt foarte exact cu liberalii si taranstii. Bratianu i-a considerat pericol. De aceea, cand el a cedat puterea a avut grija ca Regele sa-l puna sef al guvernului pe generalul AVerescu de la Partidul Poporului. Temerile lu Bratanu se vor fi adeverit la sfarsitul anilor 20 si inceputul anilor 30 in guvernarea dezastruoasa si corupta a taranistilor. Imprumul etern de stabilizare a fost canalul de import al crizei mondiale, iar anii 31-33 au fost de groaza in Romania cu rechizitii, cu taieri de salarii (curbele de sacrificiu) si cedari economice majore (monopolul alcoolului, monopolul chibriturilor, ultimul reprezentand o paguba chiar la sfarsitul anilor ’90 cand am platit n contul unei datorii pentru Suedia). Bratianu a fost un Orban pe steroizi, insa din pacate PNL de astazi ii reneaga mostenirea barfind tara pe la Bruxelles si asteptand lumina de la Comisia de la Venetia. Bratianu nu ar fi ingadut asta in ruptul capului.

    • Ca sa fiu inteles, Bratianu a fost un Viktor Orban pe steroizi. Sa nu fie confuzii cu alte personaje jalnice.

    • Stimabile,”plumbuita s-a blocat singura prin incompetenta si idiotenie,ca n-are nicio pregatire,asa ca las-o mai moale cu stalinisti vremea lor,a comunistilor,a incultilor,a fripturistilor si a propagandei,a manipularilor se apropie de sfarsit,incearca sa pricepi !

    • pe principiul prostul pana nu e fudul, nu e prost destul, dupa ce vorbesti de Bratianu (!!!) mai faci si reveniri si insisti cu cretinismele! dispari!

    • Victoras, vad ca te stradui din rasputeri sa rastalmecesti tot ce vezi.
      Intorci orice subiect pe dos, ataci persoanele, cu unicul scop de a lovi in orice vine din vest.
      Esti doar un troll trist.
      Vezi ca pe site-uri ca acestea oamenii gadesc singuri si au principii.
      Cu propaganda merge la cititorii sputnik, a3, si altele asemenea.
      Prevad ca vei mai trolla vreo cateva zile si apoi iti vei schimba stilul sau nick-ul.
      Dar tot un troll sovietic ramai.

    • Omule, Bratianu se invarteste in mormant, ca titirezu, de l-ai comparat cu piticul ala obez. Si asa arata ca o noptiera, il mai si inchipui in sterozi ? Ai 10 biti.

    • victoras, baiatule.
      Oricand ramane solutia simpla: ne luam tara in carca si plecam cu ea, unde-om vedea cu ochii ca-n ioropa nu ne gasim locul.
      Faceti nene o tara in desertul Gobi ca acolo puteti sa va faceti de cap. Dar … fara mine. Eu raman aici ineuropa asta care nu a pus botul la alba-neagra plumb .
      Ce are Bratianu cu asta, numai tu poti sa stii. „Prin noi insine” nu are NIMIC a face cu „fara Europa” cum vreti voi

    • @Vicacator: ai invatat istoria de la mihai roller? Istoria aia in care Stefdan cel Mare era Stefi Grosman iar Vlad Tzepes era Bubi Spitzer?
      Ia mergi matoale pe la adrian nastase si recita-i cu patos lozinca voastra: „Proletari din toate tarile uniti-va!” Da’ sa ai si niste vaselina la tine!

  10. Da, dar nu m-as grabi sa laud UE pentru repsingerea celor doi comisari propusi de Ungaria si Romania. Mai sunt inca 6 care ar trebui cel putin audiati in acea comisie juridica din PE. Probabil ca administratia europeana a vrut sa ofere o dovada de integritate si corectitudin, insa ar trebui sa-i respinga si pe ceilalti. In primul rand Ursula nu este in regula. A plagiat teza de doctorat si a facut ravagii prin guvernul lui Merkel.

  11. N-a facut Dancila Romania de rusine nicaieri, s-a facut ea si psd-ul de cacao.
    Ca sa nu mai zic ca treaba asta cu rusinea e preocuparea principala a provincialului complexat.

  12. Vreau reorganizarea si informatizarea ANAF dupa modelul Fiscului American.
    Cand vezi despre ce sume discuta aceste lichele lesini.
    La ei milionul de euro e ca si cum vorbesc eu cu vecinul de o suta de lei cand vine factura la gaze
    Problema este mai grava de atat.
    Aceste lichele ne conduc, acesti derbedei administreaza banii acestei tari.
    Eu nu sunt un om sarac pentru ca am muncit afara zeci de ani , traiesc decent dar modest,imi dramuiesc fiecare banut ca sa stiu ca am si maine si poimaine pentru strictul necesar.
    In America sant oameni extraordinar de bogati, averi fabuloase,dar aceste averi s-au construit in 3-4-5 generatii de munca sau in 15-20 de ani prin inovatii care au schimbat lumea.
    Plumb milionara,Codrin cap de plua milionar,Oprisan milionar,Mazare milionar,Stroe milionar……toti milionari muncind la stat.
    Pentru asta trebuie iesit in strada Reformarea ANAF imediat.

  13. INTREBARE: La Brussels Rovana a fost RESPINSA azi cu VOTUL UNANIM al Comisiei JURI ca incompatibila cu functia de Comisar european, pe motive de BANI!
    In Romania, Rovana e fara pata, ea va ramane bine mersi cu Averea si cu tot ceea ce a declarat in Declaratia de avere, dar NU a reusit sa convinga la Brussels, adica in Romaania NU se sesizeaza ANI, Parchetul general, NIMENI, nici una dintre Institutiile Statului roman PSDizat?????!
    Si aceeasi Rovana va ramane, bine mersi, Europarlamentar la Brussel si va face Milionul de Euro in 5 ANI, Milion din care va pompa Sume uriase la Partidul infractorilor?!
    Colegii aia ai ei din PE cum se vor uita la ea, la ceilalti din delegatia PSDista?!
    Nu cred ca le pasa, de altfel!

  14. Da, domne, aşea ie, ie o conspiraţie la nivel galactic împotriva partidului şi-a ţării, pusă la cale de Soros, de Johannis, de Kovesi, de Cioloş, de agenturili străine şi de statu’ oblico-paralelo-perpendicular.

  15. Poate să vină la guvernare oricine pentru că situația rămâne aceeași. O țară ieșită din socialism și intrată în capitalism fără capitaluri private și fără legi transparente de constituire a acestor capitaluri. Toți cei care s-au perindat și se vor perinda la putere vor urmări același lucru anume acapararea de capital pentru ei și pentru susținătorii apropiați.

    • art 44 alin (8)din Constiutie:” (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii SE PREZUMA. ”
      Jaful tarii a fost premeditat inca de la scrierea Constitutiei.

  16. @user ești bine, nu te doare nimic ?
    Care-i baiul cu alin. 8 din art. 44, nu ai proprietatea cuvintelor ???
    Citește si următorul alin, mai citește si o carte de gramatică din cl. a V-a… Si apoi mai vizitezi G4, HN.

    • Hai sa iti explic: Daca ai o avere uriasa, afisezi un stil de viata opulent desi ai fost bugetar toata viata cu un salariu de 5000 – 10.000 lei, poti trai nederanjat de vreo autoritate in Romania, in baza art 44 alin 8 din Constitutie. Desi este evident ca averea nu a fost obtinuta din munca si nu are alte justificari (mosteniri, etc) procurorii nu te pot ancheta daca nu pot obtine probe ca ai dobandit averea in mod ilicit. La asta serveste art 44 alin 8. Vezi cazul A. Nastase care a fost condamnat pentru niste amarate de termopane, vezi si cazul Dragnea caruia nu ii poate fi investigata averea daca nu exista probe privind caracterul ilicit al acesteia. Normal era ca autoritatile sa te intrebe – in cazul neconcordantei dintre venituri si cheltuieli – despre sursa banilor, vezi cazul Rovana la comisia JURI.

    • @ user, ești simpatic.
      Principiul enunțat de tine stă în mâna unui ANAF+ANI românesc, dar care ar trebui să acționeze ca un IRS american.

  17. Tarane este imbe?

  18. PSD/Vio pentru cine se strofoaca sa faca poza cu americanii? Ca doar votantii lor, cei sincer convinsi, sunt fix cei mari anti-occidentali, fani A3. De ce vor sa-i supere? :))
    Pentru ceilalti votanti PSD oricum nu conteaza ca face Vio poze cu americani, chinezi sau rusi , important e sa fie inclusi la ciolan si sa fure in liniste.

  19. cu hotii si minciuni au ajuns analfabetii la putere cu asta vor si disparea. nu au cumsa scape. oare vor avea bunul simt sa se autodemite??????? nu. ba mai mult dau vina pe altii ptr.nnesimtirea lor.

  20. Respingerea plumbuitei de azi,coroborat cu numirea doamnei Laura-Codruta Kovesi in funcția de procuror al viitorului parchet UE,sunt semne că sfârșitul acestor hiene odioase care au distrus țară,nu doar in ultimii 30 de ani,ci,ca o continuare a crimelor și dezastrelor,cataclismelor aduse țării de hoardele barbare de către divizia „Tudor
    Vladimirescu”,căci ăștia sunt urmașii acelora, este aproape,chiar mai au puțin de stat ca o malarie în fruntea țării,se apropie taifunul care îi vor matura că pe niște gunoaie și hoituri,și duși acolo unde le este locul:groapa de gunoi a istoriei,bineînțeles,răspunzand pentru tot raul făcut țării noastre,care cu sălbăticie demonică,au făcut ca Romania sa arate ca un corp in agonie,dar,care are inima sănătoasă.Sa dea socoteala împreună cu toți complicii lor,din toate instituțiile care le-au favorizat astfel de genocid in totul și toate.Sa se meargă la confiscarea imenselor averi dobândite prin jaf și trădare,anularea tuturor drepturilor nemeritate,până la ultimul cent și picătură.

  21. Povestea cu cei 800000 lei deja are iz penal.Procurorul general ce ar zice de ceva in rem?