G4Media.ro

Reacții de revoltă în lanț din partea liderilor internaționali cu privire la…

sursa foto: captură Youtube

Reacții de revoltă în lanț din partea liderilor internaționali cu privire la tentativa de asasinare a opozantului rus Alexeï Navalnîi

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, reprezentanții NATO, ai Casei Albe, miniștrii de Externe din Franța, România dar și din alte state democratice, au transmis mesaje prin care condamnă tentativa de asasinare a opozantului rus Aleksei Navalnîi.

„Este vorba despre un act laş şi demn de dispreţ, încă o dată. Autorii (acestei otrăviri) trebuie să fie trași la răspundere în justiţie”, a postat pe Twitter Ursula von der Leyen, referindu-se la utilizarea aceleiași metode și împotriva fostului spion Serghei Skripal, în 2018, pe teritoriul Marii Britanii.

Casa Albă s-a declarat, de asemenea, „foarte tulburată” de rezultatele testelor efectuate în Germania care confirmă că Aleksei Navalnîi, opozant fervent al lui Vladimir Putin, a fost otrăvit în Rusia, relatează AFP, conform Agerpres.

„Otrăvirea lui Aleksei Navalnîi este un act absolut condamnabil. Rusia a mai utilizat în trecut agentul neurotoxic Noviciok”, a precizat Washingtonul într-un comunicat de presă, în care se mai menționează că „responsabilii din Rusia trebuie să dea socoteală”.

Șeful NATO Jens Stoltenberg cere și el ca autoritățile din Rusia să investigheze circumstanțele prin care s-a încercat asasinarea lui Navalnîi, relatează AFP.

„Vreau să condamn în termeni cei mai duri utilizarea șocantă și iresponsabilă a unui astfel de agent neurotoxic. Luând în considerare statutul politic al domnului Navalnîi în Rusia, agresiunea comisă împotriva sa ridică întrebări puternice. Este responsabilitatea autorităților ruse să răspundă”, a declarat și ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian.

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi este „complet inacceptabilă” şi condamnă acest fapt, vorbind de nevoia unei anchete minuţioase şi imparţiale în acest caz.

„Condamn cu fermitate otrăvirea liderului opoziţiei ruse, Navalnîi, cu neurotoxina de tipul Noviciok, după cum arată informaţiile transmise azi de guvernul german. Acest fapt complet inacceptabil trebuie să fie obiectul unei anchete minuţioase şi imparţiale, iar cei vinovaţi trebuie să răspundă în faţa Justiţiei”, a scris, miercuri, pe contul său de Twitter, şeful diplomaţiei române.

Ministerul Rus de Externe se apără susținând că afirmațiile Germaniei cum că Navalnîi ar fi fost otrăvit cu agent neurotoxic din familia Noviciok nu sunt susținute de dovezi, relatează Ria, citată de Reuters. Kremlinul mai arată că Germania nu a informat în mod oficial Moscova despre rezultatul raportului privind otrăvirea lui Navalnîi.

Sursa Foto: Captură Youtube/ aleksei navalnii./ Berlin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Da, da, latrati putin mai tare apoi mai construiti un gazoduc cu Rusia!
    M**** Merkel!

  2. Responsabilii din Rusia este la singular, responsabilul, „the one and only” Putin, dictatorul piticul și frustrat !
    Cât timp occidentul se ascunde după cireș și nu îl acuză direct pe noul Stalin, Rusia va rămâne o dictatură

    • Sii Stalin a murit tot otrăvit.

    • @Emil: nope. A murit ca un câine, cu zile, de la un AVC minor, căruia i-a supraviețuit, dar care i-a cauzat o hemipareză. Paralizia nu i-a permis să se miște, regulile instituite chiar de el nu permitea nimănui să intre în apartamentul lui din dacha, menajera a văzut că mâncarea de pe tava ”room service” a rămas neatinstă, după vreo 36 de ore colaboratorii lui au încălcat regula și au intrat și l-au găsit prăbușit lângă pat, dar viu. Când să cheme un doctor, ce să vezi, tocmai săptămâna respectivă se terminase marea epurare medicală, în care 90% dintre doctorii din Moscova fuseseră trimiși în gulag. Adaugă la asta că proprii lui colaboratori erau îngroziți, știau cu certitudine că le vine și lor rândul, dar nu știau când. În cele din urmă nu au făcut absolut nimic, l-au ținut în vârful patului până a murit. Ultimul lui gest a fost să-i amenințe cu pumnul pe cei din jurul patului (Stalin știa că a fost lăsat să moară). Chestiunile acestea se știu cam de la toți cei prezenți, inclusiv fiul lui Stalin, care i-a acuzat cu subiect și predicat pe mahării din comitetul central că l-au lăsat pe taică-su să moară.

  3. Cum adica, sa intelegem ca liderii europeni se amesteca in afacerile murdare ale lui Putin? Hm! Nici Putin nu va intarzia sa-si trimita un nou contingent de spioni si asasini cu noi treburi prin Europa. Rusia este stat politienesc opresiv si represiv, de aceea pentru Putin asasinarea oponentilor personali este legitima. Putin isi va apara puterea personala cu orice pret.

  4. Putin este mafiot.
    M**e PSD.

  5. Rămâne valabil „Putin, bea un ceai!!!”

  6. …si cu lantu de gat raman. nu ar indrazni vreunul sa il izoleze complet pe Putin. totul se invarte in jurul banilor si intereselor de stat

  7. Tentativa de omor a fost facuta la intimidare. Daca ati vazut filmul cu artileristii afgani sau ceceni (numi mai amintesc)gazati de rusi la invazie, ati sti ca nu ai cum sa supravietuiesti novicohkului. Propriii muschi iti rup oasele, omul vomita si este incoerent, totul se termina in cateva minute. Daca intelegi ce se intampla si daca ai saculetul ala langa tine poate in primele 2 minute… La rusi in cantitati mici este folosit si ca si drog de baietii din trupele spetznaz inca din anii ’80. Dar in cazul asta este otravire. De catre cine nu o sa aflam niciodata. Statul rus daca dorea o facea la un moment in care era acoperit de multe alte evenimente. Kolya are probleme in Belarus iar incidentul asta doar arunca gaz pe foc. Mai e si Nord stream 2 inca neterminat. Qui bono?

  8. Cam mulți pe aici care scuză inpardonabilul. E jalnic.

    Nemții au ”dovezi fără echivoc” ale otrăvirii. Declarații din cea mai inaltă sursă.
    https://youtu.be/ztsjdrwFkmw

  9. Prietenii lui Navalnii i-au servit un ceai cu rom si acum Putin trebuie sa dreaga busuiocul.