
Reacţii după ce Putin anunţă încetarea focului între 8 şi 10 mai: Ucraina doreşte un armistiţiu imediat, Casa Albă vrea ca armele să tacă permanent
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni o încetare a focului de trei zile în războiul cu Ucraina, pentru a marca 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice şi a aliaţilor săi în cel de-al Doilea Război Mondial. Anunţul a fost întâmpinat cu scepticism la Kiev şi cu uşoară iritare la Washington, care doreşte o încetare a focului permanentă, nu temporară, transmite News.ro.
Kremlinul a declarat că încetarea focului de 72 de ore va fi în vigoare pe 8 mai, 9 mai – când Putin va găzdui lideri internaţionali, inclusiv pe preşedintele chinez Xi Jinping, pentru sărbători fastuoase care comemorează victoria asupra Germaniei naziste – şi 10 mai.
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, a răspuns: „Dacă Rusia doreşte cu adevărat pacea, trebuie să înceteze imediat focul. De ce să aştepte până pe 8 mai?” O încetare a focului ar trebui să fie „reală, nu doar pentru o paradă”, a scris el pe X.
La rândul său, Casa Albă a declarat că preşedintele Donald Trump doreşte o încetare permanentă a focului între Rusia şi Ucraina, relatează Reuters.
Pe fondul unei nerăbdări crescânde din partea SUA, mişcarea lui Putin pare să semnaleze că Rusia este încă interesată de pace – lucru pus la îndoială de Ucraina şi de aliaţii săi europeni.
„Toate acţiunile militare sunt suspendate în această perioadă. Rusia consideră că partea ucraineană ar trebui să urmeze acest exemplu”, a declarat Kremlinul într-un comunicat privind încetarea focului în perioada 8-10 mai. „În cazul încălcării acordului de către partea ucraineană, forţele armate ruse vor răspunde în mod adecvat şi eficient”, a avertizat însă Kremlinul.
Este a doua declaraţie unilaterală de încetare a focului făcută de Putin într-un interval scurt, după un armistiţiu de 30 de ore de Paşte, pe care fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă că l-a încălcat de nenumărate ori.
Anunţul a venit după ce Trump l-a criticat pe Putin pentru un atac rus mortal asupra Kievului săptămâna trecută şi şi-a exprimat îngrijorarea în weekend că Putin „doar îl duce cu vorba”. Washingtonul a ameninţat în repetate rânduri că va renunţa la eforturile de pace dacă nu se înregistrează progrese reale.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a întâlnit cu Trump în marja funeraliilor Papei Francisc, sâmbătă, la Vatican, a declarat că Kievul ar fi gata să poarte discuţii cu Moscova odată ce un acord de încetare a focului va opri luptele.
Ministrul ucrainean de externe Sîbiha a reamintit că Kievul a „propus în mod constant” un armistiţiu de cel puţin 30 de zile.
Rusia a declarat că doreşte o soluţionare completă, nu o pauză.
„DISCUŢII FĂRĂ CONDIŢII PREALABILE”
„Partea rusă îşi declară încă o dată disponibilitatea pentru discuţii de pace fără condiţii prealabile, menite să elimine cauzele profunde ale crizei ucrainene, şi pentru o interacţiune constructivă cu partenerii internaţionali”, se spune în comunicatul de luni al Kremlinului.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, declarase anterior reporterilor că semnalul pentru discuţii directe ar trebui să vină din partea Ucrainei, întrucât aceasta are în prezent o „interdicţie legală” de a negocia cu Putin.
El s-a referit la un decret din 2022 în care Zelenski a exclus astfel de negocieri cu Vladimir Putin, după ce Rusia a revendicat patru regiuni ucrainene ca fiind ale sale, într-o acţiune condamnată ca ilegală de majoritatea ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Ucraina acuză Rusia că trage de timp pentru a încerca să acapareze mai mult din teritoriul său şi a solicitat o presiune internaţională mai mare pentru a determina Moscova să înceteze luptele.
Rusia acuză, la rândul său, Ucraina că nu este dispusă să facă concesii şi că doreşte un armistiţiu numai în condiţiile sale.
Duminică, Trump a îndemnat Rusia să înceteze atacurile în Ucraina şi a sugerat că Zelenski ar fi dispus să renunţe la Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014. Zelenski a declarat la începutul acestei luni că acest lucru ar încălca Constituţia Ucrainei. Kievul nu a comentat declaraţiile lui Trump de duminică referitoare la Crimeea.
CASA ALBĂ: TRUMP ESTE DIN CE ÎN CE MAI DEZAMĂGIT DE AMBII LIDERI
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a fost întrebată luni de jurnalişti despre întâlnirea dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski din weekend, iar Levitt a declarat că Trump „este din ce în ce mai dezamăgit de liderii ambelor ţări”, potrivit Ukrainskaia Pravda.
Ea a adăugat că şeful Casei Albe „doreşte încetarea permanentă a focului” şi a menţionat anunţul de luni a lui Putin privind armistiţiul. „El (Trump) vrea să vadă o încetare permanentă a focului. Înţeleg că azi dimineaţă Putin a propus o încetare temporară a focului. Preşedintele a dat clar de înţeles că doreşte o încetare permanentă a focului – în primul rând, pentru a opri uciderile, pentru a opri vărsarea de sânge”, a punctat ea.
Potrivit purtătoarei de cuvânt, deşi Trump „rămâne optimist” cu privire la posibilitatea încheierii unui acord, el „păstrează o abordare realistă: ambii lideri trebuie să se aşeze la masa negocierilor pentru a găsi o ieşire din această situaţie”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.