Reacții dure față de justificările procurorului general Alex Florența pentru eșecul în lupta contra extremismului. ”Cerere penibilă de modificare a legislației, o încercare menită să justifice neaplicarea legilor timp de 22 de ani”
UPDATE: Institutul „Elie Wiesel” a reacționat, de asemenea, precizând că declarația procurorului general este mai degrabă un exercițiu de imagine pentru a „justifica” o problemă structurală despre a cărei existență avea cunoștință de mai multă vreme, fără a întreprinde măsuri și acțiuni concrete. Institutul menționează că sesizările pe acest subiect către parchet sun nesoluționată, după ani de zile.
Comunicatul Institutului „Elie Wiesel”:
La declarația procurorului general cu privire la „recrudescența în spațiul public a unor manifestări caracterizate prin discurs instigator la violență, ură sau discriminare” Institutul „Elie Wiesel” face următoarele precizări:
1. Media anuală a numărului de sesizări nu reprezintă un indicator semnificativ. Mult mai importante sunt două aspecte: Perioada de soluționare a unui dosar și motivarea soluției. Din experiența Institutului „Elie Wiesel”, menționăm că o sesizare privind manifestarea anuală de la Tâncăbești întâmplată în anul 2020 a rămas până în ziua de astăzi fără soluționare. Mai multe astfel de sesizări din aprilie 2022, iunie 2022, februarie 2023 sunt astăzi nesoluționate de către parchetele aflate în subordinea Ministerului Public. Conform unui document statistic al Ministerului Public în anul 2023 au existat 82 de cauze de soluționat privind OUG 31/2002, iar la sfârșitul anului au rămas nesoluționate 59 dintre ele.
2. ”Necesitatea urgentă de adaptare a legislației existente, pentru a corespunde realităților faptice și noilor forme de manifestare a acestor infracțiuni”, arătată în declarație, omite să menționeze că în cadrul Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură 2024-2027 există o acțiune, coordonată de Ministerul Public, care monitorizează „aplicarea cadrului legal în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare și a infracțiunilor ce cad sub incidența O.U.G nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2006, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului”. Această acțiune are drept scop avansarea unor eventuale propuneri de modificare a legislație. La această acțiune strategică iau parte și Agenția Națională pentru Romi, Departamentul pentru Relații Interetnice, Avocatul Poporului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și INSHR-EW.
În 2021, Raportul Inspecției Judiciare privind modul de investigare și soluționare a cauzelor având ca obiect infracțiunea prevăzută de art.369 din Codul penal și infracțiunile care cad sub incidența OUG nr.31/2002 arăta că modalitatea de aplicare a legii este deficitară.
Prin urmare, declarația procurorului general este mai degrabă un exercițiu de imagine pentru a „justifica” o problemă structurală despre a cărei existență avea cunoștință de mai multă vreme, fără a întreprinde măsuri și acțiuni concrete.
Știrea inițială: Marco Maximilian Katz, directorul fondator al organizației Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (MCA Romania), a criticat vineri explicațiile date de procurorul general Alex Florența pentru eșecul în lupta contra extremismului. El le-a calificat drept ”o cerere penibilă de modificare a legislației, o încercare menită să justifice neaplicarea legilor timp de 22 de ani”.
Și șeful Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a pus la îndoială propunerea lui Florența de creare a unui grup de lucru: ”nu pot să nu mă întreb dacă magistrații și reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne care vor face parte din grupul de lucru anunțat de dl Alex Florența au competență solidă în ceea ce privește trecutul recent și istoria totalitarismului în România”.
Reacțiile celor doi vin după ce Procurorul general Alex Florența și-a justificat vineri eșecul în combaterea extremismului prin critici la legislație. Într-o declarație oficială, el a susținut faptul că instituția pe care o conduce monitorizează cu atenție aceste manifestări și desfășoară acțiuni pentru a trage la răspundere penală pe cei care săvârșesc astfel de infracțiuni.
G4Media a scris despre eșecul total al Parchetului General condus de Alex Florența în fața extremismului: zero autosesizări și nicio persoană trimisă în judecată pentru legionarism sau apologia criminalilor.
Comunicatul lui Marco Maximilian Katz:
Au trecut 22 de ani de la adoptarea OUG 31/2002. In acesti ani au fost adoptate si alte legi si masuri aditionale care interzic promovarea si distribuirea insemnelor fasciste, a ideologiei si a memoriei legionare, a memoriei celor care au infaptuit si care au participat la comiterea crimelor impotriva umanitatii si a crimelor de razboi, a celor care au promovat si au ridicat antisemitismul la rang de politica de stat.
In acesti 22 de ani, MCA Romania a inaintat in atentia autoritatilor, in special in atentia Parchetului General al Romaniei, sute de sesizari generate de incalcarea flagranta si nerusinata a legilor mentionate mai sus.
Toate sesizarile respective au fost sau ignorate sau respinse. Timp de 22 de ani, in ciuda legislatiei care a fost prezentata comunitatii internationale ca un o mare realizare in combaterea antisemitismului din Romania, antisemitii si negationistii au fost lasati liberi, si astfel incurajati sa transmita mii de mesaje cu caracter criminal, mesaje antisemite care au avut ca efect mentinerea si amplificarea urii fata de evrei si mai curand fata de Statul Israel.
In acest context, eu sunt consternat sa aflu din presa, ca Procurorul General al Romaniei cere modificarea legislatiei si pedepse mai aspre pentru antisemiti si negationisti.
Pentru ca trebuie evidentiat in mod clar, ca cei care ii considera pe legionari, pe Maresalul Ion Antonescu si pe cei care au participat activ la promovarea si aplicarea politicilor antisemite promovate de guvernele Romaniei, ca fiind eroi nationali, neaga de fapt crimele comise de acestia impotriva evreilor si a romilor.
In acest context, eu sunt consternat de aceasta cererea penibila de modificare a legislatiei existente, si o consider ca o incercare menita sa justifice neaplicarea legilor timp de 22 de ani.
In paralel, aceasta cerere stupefianta creaza o situatie care va permite neaplicarea legii, pentru inca multi alti ani de acum inainte.
De la primul tur al alegerilor prezidentiale 2024, in contextul generat de rezultatele „neasteptate”, pe baza legislatiei care face obiectul cererii surprinzatoare emisa de Procurorul General, un numar de persoane au fost aduse in fata procurorilor.
Aduse in fata procurorilor nu inseamna nici anchetarea cazurilor in care sunt implicati in mod serios, nici trimiterea lor in fata instantelor si nici condamnarea lor, daca si cand este cazul.
Cert este insa faptul ca printre aceste persoane nu se afla antisemitii si negationistii notorii, cei cu o prezenta publica larg raspandita, cei care au creat si difuzat zeci de video clipuri cu mesaje antisemite si negationiste, care incita in mod necontenit la ura si la hartuirea evreilor.
Formatori de opinie, persoane publice, politicieni, educatori, aparatori ai Miscarii Legionare, oameni eruditi care cu buna stiinta falsifica istoria si elimina din ea crimele comise de eroii lor, sunt nederanjati si liberi sa isi continue campaniile lor de denigrare si de ura viscerala.
In ciuda valtorii mediatice creata de rezultatele primului tur ale alegerilor prezidentiale, sesizarile inaintate impotriva lor continua sa ramana sub un gros strat de praf.
Asadar, in opinia mea, mesajul Procurorului General trebuie sa ceara instruirea si mobilizarea procurorilor si a judecatorilor in jurul legislatiei existente care, inainte de modificarea ei, trebuie aplicatam pur si simplu! M M KATZ Director Fondator MCA Romania
Comunicatul lui Daniel Șandru, președinte executiv IICCMER:
„Apreciez intenția, dar nu pot să nu mă întreb, ca Președinte al IICCMER, dacă magistrații și reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne care vor face parte din grupul de lucru anunțat de dl Alex Florența, șeful Parchetului General, au competență solidă în ceea ce privește trecutul recent și istoria totalitarismului în România, date fiind situațiile precum cel din cazul Gheorghe Ursu și, respectiv, din cel al sesizărilor penale pe care Institutul nostru le-a depus cu privire la copiii uciși in cele 26 de cămine-spital functionale în timpul regimului ilegitim și criminal al lui Nicolae Ceaușescu.
Prin urmare, îi solicit public domnului Procuror General să includă reprezentanții IICCMER, ca și pe cei ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în România „Ellie Wiesel” în acest grup de lucru.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.