G4Media.ro

Reacţii pe plan internaţional după decesul preşedintelui iranian într-un accident de elicopter

sursa foto: ATTA KENARE / AFP

Reacţii pe plan internaţional după decesul preşedintelui iranian într-un accident de elicopter

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, ultraconservator considerat un potenţial succesor al liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, şi-a pierdut viaţa într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din apropierea graniţei cu Azerbaidjanul, au anunţat luni oficiali şi media de stat. Reuters consemnează primele reacţii la acest anunţ, transmite Agerpres.

Organizaţia palestiniană islamistă Hamas a difuzat un comunicat în care transmite „cele mai profunde condoleanţe şi solidaritatea” sa ayatollahului Khamenei, guvernului iranian şi poporului iranian pentru „această uriaşă pierdere”. Hamas salută totodată sprijinul acordat de liderii iranieni decedaţi cauzei palestiniene şi rezistenţei împotriva Israelului, exprimându-şi de asemenea încrederea că „instituţiile adânc înrădăcinate” ale Iranului vor reuşi să depăşească „repercusiunile acestei imense pierderi”.

Mohammed Ali Al-Houthi, şeful Comitetului revoluţionar suprem al rebelilor houthi din Yemen, a transmis la rândul său pe reţeaua X „cele mai profunde condoleanţe poporului iranian, conducerii iraniene şi familiilor preşedintelui Raisi şi ale delegaţiei însoţitoare pentru martiriul anunţat”. „Ne rugăm Domnului să le dea familiilor răbdare şi alinare. Cu adevărat ai lui Allah suntem şi la El ne vom întoarce. Poporul iranian va rămâne alături de liderii săi loiali, prin voia Domnului”, a mai scris liderul houthi.

Premierul indian Narendra Modi s-a declarat tot pe reţeaua X „profund întristat şi şocat de moartea tragică a dr. Seyed Ebrahim Raisi, preşedintele Republicii Islamice Iran”. Premierul indian transmite „sincere condoleanţe familiei şi poporului iranian” şi asigură de asemenea că nu va fi niciodată uitată „contribuţia (lui Raisi) la întărirea relaţiei bilaterale India-Iran”, precum şi că „India este alături de Iran în aceste momente de tristeţe”.

Şi premierul irakian Mohammed Shia Al-Sudani a transmis într-un comunicat „sincere condoleanţe liderului suprem iranian Ali Khamenei, poporului şi guvernului iranian” după aflarea „cu profundă tristeţe a veştii tragice a decesului preşedintelui Raisi, ministrului de externe Hossein Amir Abdollahian şi însoţitorilor lor într-un accident aviatic nefericit în nordul Iranului”. „Ne exprimăm solidaritatea cu poporul iranian frate şi cu oficialii Republicii islamice în această dureroasă tragedie”, se mai adaugă în comunicatul de la Bagdad.

Pakistanul va decreta o zi de doliu şi va coborî drapelele în bernă, în semn de respect faţă de preşedintele iranian şi însoţitorii săi, care au pierit într-un accident de elicopter.

Într-o postare făcută luni pe platforma X, premierul pakistanez Shehbaz Sharif a transmis cele mai profunde condoleanţe „Iranului frăţesc” din partea sa şi a poporului şi guvernului pakistaneze.

„Marea naţiune iraniană va depăşi această tragedie cu obişnuitul curaj”, a scris Sharif.

Şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a reacţionat la aflarea morţii preşedintelui şi ministrului de externe iranieni, transmiţând cele mai sincere condoleanţe din partea Uniunii Europene.

În fine, ambasada Rusiei la Teheran a transmis la rândul său condoleanţe, potrivit agenţiei de presă ruse Tass, citată de Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. S-a trezit si Michel sa se alature unui grup select.