G4Media.ro

Rebelii houthi au doborât o dronă americană în largul Yemenului

Sursa foto: General Atomics Aeronautical (ga-asi.com)

Rebelii houthi au doborât o dronă americană în largul Yemenului

Rebelii houthi au doborât o dronă americană în largul Yemenului, a declarat o sursă din cadrul Departamentului Apărării din SUA, confirmând anunţul făcut anterior de această mişcare rebelă apropiată de Iran, relatează joi AFP, citată de Agerpres.

„Un aparat militar american pilotat de la distanţă MQ-9 a fost doborât în largul Yemenului de către houthi”, a declarat un înalt oficial al Pentagonului.

Rebelii houthi, apropiaţi de Iran, au anunţat miercuri că au doborât o dronă americană în largul Yemenului, care ar fi fost desfăşurată, potrivit lor, ca parte a sprijinului militar al SUA pentru Israel.

„Apărarea noastră aeriană a reuşit să doboare un aparat american MQ-9 care desfăşura activităţi ostile, de supraveghere şi de spionaj în spaţiul aerian în apele teritoriale yemenite, în cadrul sprijinului militar american pentru entitatea israeliană”, au declarat rebelii houthi într-un comunicat.

Houthi fac parte din aşa-numită „axă a rezistenţei”, un apelativ desemnând forţele inamice Israelului. Ei au revendicat mai multe atacuri cu drone şi cu rachete împotriva Israelului, aflat în război cu gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rebelii houthi, care luptă împotriva forţelor guvernamentale yemenite, au preluat controlul capitalei ţării Sanaa în 2014, aminteşte AFP.

Marina SUA a interceptat mai multe rachete lansate de houthi de la izbucnirea războiului în Gaza.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...