Rebelii houthi revendică două atacuri în Marea Roșie și spre Israel
Rebelii houthi, un grup yemenit susţinut de Iran, au afirmat marţi că au lansat o rachetă asupra unei nave în Marea Roşie şi un atac cu dronă către Israel, relatează AFP conform Agerpres.
Rebelii, care se declară solidari cu Hamas în războiul mişcării palestiniene împotriva Israelului în Fâşia Gaza, au indicat într-un comunicat că „au lansat o operaţiune ţintită împotriva unei nave comerciale”, identificată MSC UNITED, şi „drone împotriva unor ţinte militare” în sudul Israelului.
Armata israeliană a indicat că a interceptat „o ţintă aeriană ostilă” care se îndrepta către teritoriul său.
De la începutul războiului, la 7 octombrie, între Hamas şi Israel în Gaza, rebelii houthi au intensificat atacurile în Marea Roşie împotriva unor nave care navighează în largul coastelor Yemenului şi care ar avea legături Israelul.
În ultimele săptămâni, mai multe rachete şi drone au fost doborâte de nave de război americane, franceze şi britanice care patrulau în zonă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank