
Rechizitoriu BlackCube: Cercetările procurorilor DIICOT continuă pentru a-i identifica pe finanțatorii operațiunii ”Tornado”, de compromitere a Laurei Codruța Kovesi
După 4 ani de anchetă, timp în care nu au reușit identificarea persoanelor care, împreună cu Daniel Dragomir, au finanțat operațiunea de filare și compromitere a Laurei Codruța Kovesi, denumită ”proiectul Tornado”, procurorii DIICOT au format un dosar nou și continuă cercetările pentru a da de urma acestora.
”Disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar distinct, faţă de persoanele necunoscute care, alături de inculpatul D.D. , au fost interesate şi/sau implicate, după caz, în finanţarea şi sprijinirea în orice mod a operaţiunilor şi activităţilor derulate în România de către compania Israeliană BlackCube, în cadrul proiectului „Tornado”.” se menționează în rechizitoriul Direcției de Combatere a Crimei Organizate.
Procurorii DIICOT recunosc, în comunicatul oficial de presă, că Dragomir a fost în realitate doar un intermediar, o interfață între compania israeliană și adevărații finanțatori ai afacerii: ”În urma anchetei s-a stabilit faptul că, fiind conștient de amploarea şi implicit de impactul pe care ar trebui să îl aibă o astfel de campanie denigratoare, inculpatul D.D. a acceptat ideea cooptării alte persoane interesate de organizarea unei astfel de campanii, persoane care să-i sprijine demersurile atât din punct de vedere financiar, cât şi din punctul de vedere al modalităţii efective de valorificare optimă a eventualului rezultat negativ al campaniei în mass – media naţională”.
În 2016, jurnalistul Dan Tăpălagă a scris că proiectul ar fi costat 900 de mii de lire și că pentru strângerea banilor s-ar fi realizat o ”chetă”, mai multe figuri importante anchetate de procurorii anticoruptie contribuind la operatiune cu bani. Pentru semnarea acestui contract cu Blac Cube s-ar fi alaturat mai multe persoane importante in acheta la DNA, moguli si politicieni, interesati de compromiterea sefei DNA.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii