Rechizitoriu DNA: Liviu Dragnea se comporta ca un posesor al insulei Belina. Și-a făcut chiar heliport pe insulă. Ponta, Grindeanu și Dâncu au relatat procurorilor despre invitațiile lui Dragnea la pescuit la Belina
Liderul PSD, Liviu Dragnea se comportă ”cel puţin ca un adevărat posesor” al insulei Belina. Informația este scrisă negru pe alb în rechizitoriul neanonimizat al procurorilor din dosarul în care fostul vicepremier Sevil Shaidehh a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, consultat de G4media.
Shaidehh, în prezent consilier al premierului Viorica Dăncilă, și secretarul de stat la Ministerul Dezvoltării, Adrian Gâdea, fost președinte al CJ Teleorman, sunt acuzați pentru trecerea insulei Belina și a brațului Pavel din proprietatea publică a statului în proprietatea județului Teleorman și, apoi, în chirie la compania Tel Drum și la o firmă în acționariatul căreia a intrat ulterior și fiul lui Dragnea, Valentin.
Mai mult, potrivit rechizitoriului, Victor Ponta, Sorin Grindeanu, Vasile Dâncu, dar și pilotul elicopterului cu care Dragnea ajungea la Belina, Constantin Apăvăloaie, au relatat procurorilor despre invitațiile liderului PSD la pescuit, la Belina. La cererea pilotului care nu mai dorea să aterizeze printre bălării, la Belina, s-a amenajat chiar un heliport fără autorizație.
„Mijloacele de probă administrate în prezentul dosar au relevat o legătură apropiată între S.C. TEL DRUM S.A. şi numitul LIVIU DRAGNEA, a cărui prezenţă în repetate rânduri, pe Insula Belina, închiriată de S.C. TEL DRUM, a fost dovedită.
Acesta nu a fost prezent singur, ci, în general era însoţit de apropiaţi din anturajul politic, după cum rezultă din declaraţiile martorilor Vasile Dâncu, Victor Viorel Ponta, Sorin Grindeanu, care au dat curs invitaţiei formulate personal de către numitul LIVIU DRAGNEA, sau de persoane rămase neidentificate, care îl însoţeau pe insulă, aşa cum reiese din declaraţia martorului Constantin Apăvăloaie şi înscrisurile denumite foi de zbor, care atestă numărul de persoane însoţitoare.
Rezultă astfel că numitul LIVIU DRAGNEA îşi invita personal apropiaţii pentru partide de pescuit sau doar pentru a se relaxa împreună într-un cadru natural, beneficiind de toate îmbunătăţirile aduse locurilor prin construcţii şi amenajări ilegale.
Prin urmare, relaţia apropiată cu S.C. TEL DRUM S.A. este demonstrată tocmai de faptul că fără a fi titularul unui contract de închiriere a imobilului insula Belina, numitul LIVIU DRAGNEA îşi permitea să facă invitaţii, să descindă într-un cadru restrâns cu prieteni apropiaţi pentru activităţi recreative, să folosească bunurile mobile şi imobile din areal, comportându-se cel puţin ca un adevărat posesor.
Nu în ultimul rând, arătăm că o parte din deplasările efectuate de către numitul LIVIU DRAGNEA pe Insula Belina s-au realizat cu elicopterul, astfel cum rezultă din procesul verbal din data de 20.10.2017, iar în anul 2016, pe insulă, s-a realizat un heliport, funcţional, dar neautorizat de către organele abilitate.
Din declaraţia de martor a numitului Constantin Apăvăloaie, pilotul de la S.C. Cobrex Trans S.R.L., firma deţinătoare a elicopterului cu care se realizau zborurile, rezultă că heliportul a fost realizat după ce martorul şi-a făcut cunoscută intenţia, în faţa aghiotantului numitului LIVIU DRAGNEA, de a nu mai ateriza în zona Belina din cauza terenului accidentat şi plin de bălării.
Din cele expuse, reiese încă o dată faptul că numitul LIVIU DRAGNEA se comporta cel puţin ca un adevărat posesor al imobilelor, din moment ce el era principalul beneficiar al zborurilor cu elicopterul în zona insulei Belina, iar apariţia heliportului vine practic să deservească descinderilor sale în zonă”, se arată în rechizitoriul prin care Sevil Shhaideh și Adrian Gâdea au fost trimiși în judecată în dosarul Belina.
Procurorii prezintă în rechizitoriu relațiile lui Liviu Dragnea cu Sevil Shaidehh și Adrian Gâdea.
„În ceea ce o priveşte pe inculpata SEVIL SHHAIDEH, este de notorietate faptul că aceasta este o apropiată a numitului DRAGNEA NICOLAE-LIVIU (….)
Între numitul LIVIU DRAGNEA și inculpata SEVIL SHHAIDEH există însă o colaborare mult mai veche decât perioada de timp comună din cadrul M.D.R.A.P.
Astfel, conform curriculum vitae, inculpata SHHAIDEH SEVIL a ocupat în perioada mai 2007- decembrie 2012 funcția de coordonator în cadrul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România cu sediul în Alexandria, str. Dunării, nr. 178, jud. Teleorman, în timp ce numitul DRAGNEA NICOLAE-LIVIU a ocupat funcția de președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, în perioada 2004-2012 (….)
Inculpații au creat un folos S.C. TEL DRUM S.A., societate ai cărei administratori, după cum s-a arătat, sunt cel puţin cunoştinţe cu numitul LIVIU NICOLAE DRAGNEA, care, în calitate de fost președinte al C.J. TELEORMAN și, la data faptelor, vicepremier şi ministru al D.R.A.P., a fost, în diferite intervale de timp, superiorul funcționarilor publici implicați, iar prin relația apropiată faţă de S.C. TEL DRUM S.A. ar fi putut fi direct interesat de folosința celor două imobile, insula Belina şi braţul Pavel, de unde şi vizitele întreprinse”, arată procurorii în rechizitoriu.
Context. Procurorii DNA o acuză pe Sevil Shhaideh că în 2013, pe când era secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, a inițiat o hotărâre de Guvern prin care insula Belina și braţul Pavel au fost scoase scriptic din albia Dunării. Printr-o altă hotărâre de Guvern, Belina a fost dată în administrare Consiliului Județean Teleorman, care ulterior a închiriat insula către compania Tel Drum, despre care procurorii susțin că este controlată de liderul PSD, Liviu Dragnea. Tel Drum a concesionat insula mai departe firmei Trident 51 SRL. O investigaţie a jurnaliştilor de la Hotnews a arătat că firma Trident a renunțat la folosința insulei Belina în februarie 2017 după izbucnirea protestelor legate de OUG 13. În martie anul trecut, fiul lui Liviu Dragnea a devenit acţionar al firmei Trident. Prejudiciul se ridică la peste 5,6 milioane de lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii