RECHIZITORIU Victor Micula a fost trimis în judecată pentru instigare la fals în declarații / Procurorii îl acuză că și-ar fi pus un amic să îi arunce mașina în prăpastie ca să încaseze asigurarea de 275.000 de euro
Victor Micula, fiul unuia dintre patronii de la European Drinks, a fost trimis în judecată într-un nou dosar. El este acuzat de procurori de instigare la fals în declarații, potrivit rechizitoriului pus la dispoziția G4media.ro de Parchetul Judecătoriei Oradea, în format anonimizat.
Procurorii susțin că Micula junior l-ar fi pus pe un amic să mintă la poliție și să susțină că a avut un accident, deși, în realitate, Micula l-ar fi instigat pe prietenul lui să îi arunce autoturismul Mercedes G 500 într-o prăpastie ca să poată încasa o asigurare de 275.000 de euro.
Potrivit rechizitoriului, pe 30 martie 2018, Raul Ionuț Goina, un amic al lui Victor Micula, ar fi dat declarații mincinoase la Poliția Beiuș potrivit cărora ”s-a răsturnat în prăpastie pe DJ 764/A Stâna de Vale – Budureasa, județul Bihor, din cauza că a intenționat să evite niște pietre aflate pe carosabil, pierzând astfel controlul volanului, în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv a încasării primei de asigurare de către inculpatul Victor Micula”.
Mercedesul fusese asigurat pe 28 feburarie 2018 pentru suma de 275.000 de euro. Inițial, Micula avea o asigurare de doar 80.000 de euro.
Raul Ionuț Goina și Victor Micula au fost trimiși în judecată pentru fals în declarații și, respectiv, instigare la fals în declarații. Procurorii au dispus clasarea dosarului pentru infracțiunile de tentativă la infracțiunea de înșelăciune privind asigurările și, respectiv, instigare la această infracțiune întrucât compania de asigurări și-a retras plângerea după o înțelegere amiabilă cu Victor Micula.
În aprilie 2021, Victor Micula a fost trimis în judecată de Parchetul Judecătoriei Oradea într-un alt dosar pentru 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii îl acuză pe Micula jr. că, în 2019, ar fi cumpărat, deţinut şi folosit, fără autorizaţie, mai multe arme letale de vânătoare. Micula ar fi determinat o persoană care deţinea autorizaţie să cumpere mai multe arme care, în realitate, erau pentru Victor Micula. Potrivit rechizitoriului, Victor Micula ar fi tras cu o armă letală de vânătoare pe centura Oradei și s-a plimbat cu pușca pe umăr prin centrul orașului. Vezi rechizitoriul aici. Potrivit unor surse judiciare, în 2019, şeful IPJ Bihor, chestorul Alin Haniş, ar fi participat la o percheziție a poliției la domiciliul lui Micula junior în căutare de arme deținute nelegal, dar nu a fost găsit nimic. Câteva luni mai târziu, la o percheziție similară a DGA, au fost găsite în casa lui Micula junior mai multe arme deținute ilegal.
Într-un al treilea dosar, Micula jr. este acuzat că ar fi participat ilegal la o percheziție a poliției și ar fi accesat baza de date a MAI. Vezi rechizitoriul aici. Potrivit procurorilor, Victor Micula l-ar fi sunat pe șeful IPJ Bihor, Alin Haniș, fiind deranjat că a fost oprit și legitimat de un echipaj de poliție al ”mascaților” după ce a intrat cu mașina într-o zonă pietonală din Oradea.
Cine e Victor Micula. Este fiul lui Viorel Micula, unul dintre patronii de la European Drinks. Este și finul liderului PSD Bihor, Ioan Mang.
În luna mai 2020, Victor Micula, a fost amendat după ce a fost prins circulând cu maşina fără justificare legală în zona comunei Paleu, atât el, cât şi trei persoane care îl însoţeau fiind sancţionaţi cu câte 5.000 lei pentru încălcarea ordonanţelor militare, potrivit Bihoreanul.
Cine e șeful IPJ Bihor, Alin Haniș. Potrivit unor surse locale, cumnatul şefului IPJ Bihor, Alin Haniş, ar fi de peste 20 de ani şoferul lui Viorel Micula, tatăl lui Victor Micula.
Haniș ar fi fost un apropiat al lui Liviu Popa, fostul șef al IGP, fost coleg de dosar cu judecătorul mason Ovidiu Galea, ambii achitați după ce Secția specială nu a mai formulat apel la Înalta Curte.
Irina Galea, soția judecătorului Ovidiu Galea, este avocatul firmelor din grupul European Drinks, iar avocatul lui Victoraș Micula este Răzvan Doseanu, apărătorul lui Remus Indrei, fostul șef al Poliției Beiuș și apropiat al fostului șef al Poliției Române, Liviu Popa. În plus, copilul lui Victoraș Micula ar fi fost botezat de Ioan Mang, șeful PSD Bihor.
Frații Micula au executat statul. La sfârșitul lui 2019, Guvernul PNL Ludovic Orban le-a plătit fraților Ioan și Viorel Micula aproape 400 de milioane de euro după ce au pus sechestru pe conturile Romatsa și Nuclearelectrica. Frații Micula au blocat conturile pentru a-și recupera o presupusă datorie din partea statului român după ce au câștigat un proces la Curtea de arbitraj internațional și apoi un litigiu la Tribunalul UE cu Comisia Europeană.
La începutul acestui an, Curtea de Justiție a UE a dispus rejudecarea procesului de la Tribunalul UE. Detalii aici.
Foto: Victor Micula jr. / Instagram
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii