Recipient de ”Hellas”, găsit în Munții Bucegi după 35 de ani de când se găsea în magazine / ”Asta e problema cu plasticul, poluează la nesfârșit!”
Un recipient din plastic, de la sucul concentrat de lămâie ”Hellas”, care se găsea în magazinele alimentare la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 a fost găsit de voluntarii de la Garda Civică de Mediu în timpul unei acțiuni de ecologizare a zonei, precizează organizația pe pagina de Facebook.
”O parte din recipientul din plastic s-a fragmentat în microplastic, poluând apa, solul și aerul din zonă, restul va continua să elibereze substanțe toxice și microplastic pentru mult timp de acum înainte. Plasticul nu se poate recicla de prea multe ori, majoritatea ambalajelor de plastic din comerț NU se reciclează chiar deloc, dar se adună și se tot adună. Chiar și atunci când e aruncat la gunoi sau incinerat, tot afectează mediul înconjurător”, se precizează în postare.
Voluntarii pledează pentru reducerea folosirii obiectelor de plastic, singura soluție considerată de ei viabilă pentru reducerea poluării.
”Soluția REALĂ împotriva poluării cu plastic este una singură: redus, redus și iar redus, până când plasticul de unică folosință din comerț dispare complet. Orice alte „soluții” sunt povești de marketing sau propaganda poluatorilor”, transmite Garda Civică pentru Mediu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
30 comentarii