G4Media.ro

Recomandare de călătorie MAE pentru Untold Dubai: Reguli stricte privind consumul de…

Recomandare de călătorie MAE pentru Untold Dubai: Reguli stricte privind consumul de alcool, comportament, ţinută

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetăţenilor români care intenţionează să participe, în perioada 15-18 februarie, la festivalul Untold din Dubai, Emiratele Arabe Unite (EAU), să consulte condiţiile de călătorie în acest stat şi recomandările specifice în acest context, disponibile pe site-ul oficial MAE, transmite Agerpres.

Astfel, în EAU consumul de alcool este strict reglementat, fiind permis doar în spaţiile cu această destinaţie (inclusiv în incinta festivalului), iar starea de ebrietate în spaţiile publice este considerată a fi o infracţiune.

De asemenea, infracţiunile legate de droguri sunt aspru pedepsite, toleranţa pentru traficul de droguri fiind zero, iar regimul de sancţiuni prevede inclusiv pedeapsa capitală.

Astfel, importul, consumul, producerea şi deţinerea de stupefiante (de exemplu heroină, cocaină, răşină de canabis, haşiş, marijuana, inclusiv etnobotanice) sunt interzise. Cetăţenii sunt sfătuiţi să nu accepte să transporte în Dubai pachete sau colete destinate unor persoane necunoscute.

Unele medicamente pe care EAU le clasifică în categoria narcoticelor, psihotrope, controlate sau semicontrolate sunt interzise, deşi sunt permise în Uniunea Europeană. Lista cu medicamentele interzise poate fi consultată pe site-ul oficial u.ae/en/information-and-services/health-and-fitness/drugs-and-controlled-medicines.

De asemenea, în cazul transportului unor medicamente, este necesar ca turiştii să aibă prescripţia medicală semnată de medic şi tradusă în limba engleză, pentru a demonstra că acele medicamente sunt pentru uz propriu.

În EAU este interzis fotografiatul accidentelor auto, clădirilor guvernamentale, obiectivelor cu indicatorul „Fotografiatul interzis!” sau chiar a altor persoane fără consimţământul lor. Postarea acestor fotografii pe reţelele de socializare poate constitui o circumstanţă agravantă.

Potrivit informaţiilor transmise de MAE, în EAU sunt interzise manifestarea în public a afecţiunii între adulţi, ţinutele indecente în locuri publice, gesturile ofensatoare, remarcile depreciative la adresa Islamului sau a familiei conducătoare.

De asemenea, cei care doresc să călătorească în Dubai sunt informaţi că paşaportul lor trebuie să aibă termenul de valabilitate de cel puţin şase luni la data intrării în EAU, iar paşaportul temporar nu este recunoscut.

Turiştii pot conduce folosind permisul românesc, dar sunt preveniţi că amenzile rutiere sunt mult mai mari faţă de UE, putând ajunge şi la 12.500 euro în unele cazuri extreme.

Toate informaţiile pot fi accesate pe pagina de Internet www.mae.ro/travel-conditions/3693#793 .

Cetăţenii români care călătoresc sau se află în Dubai pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Consulatului General al României la Dubai: + 971 4 3492970; + 971 4 3492972; + 971 4 3492973; + 971 4 3492974; + 971 4 3856771, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului General al României la Dubai +971 50 937 4516.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Luati-l pe Geboasa sa le cante niste muzica de dans din buric.