Recomandare de lectură: „Sonderkommando Auschwitz. În iadul camerelor de gazare”, de Shlomo Venezia

„Sonderkommando Auschwitz. În iadul camerelor de gazare”, de Shlomo Venezia, este una dintre cele mai apăsătoare cărți despre Holocaust și despre lagărul de concentrare și exterminare de la Auschwitz.

Autorul a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai unităților Sonderkommando, iar relatarea sa sa ca martor ocular al vieții de zi cu zi chiar în inima mașinii de exterminare naziste este unică și incită la reflecție. Mărturia lui Shlomo Venezia este exactă și lipsită de sentimentalisme, șocantă și profundă.

Cartea, publicată mai întâi la Editura Albin Michel (Paris, 2007) și tradusă acum în România de Felicia Mardale pentru Editura Omnium, a marcat un punct de cotitură și este în continuare considerată o piatră de hotar în memorialistica Holocaustului.

Sonderkommando (în limba germană „unități speciale”) a fost o invenție a naziștilor din lagărul Auschwitz-Birkenau, care au format din prizonieri, în principal evrei, aceste unități ce trebuiau să asigure funcționarea mașinăriei de ucidere în masă cu mijloace industriale.

Membrii Sonderkommando aveau sarcina de a direcționa victimele către camerele de gazare, de a îndepărta orice obiecte de valoare vor mai fi rămas asupra cadavrelor și de a elimina apoi rămășițele în crematoriu.

Istoria Sonderkommando este, fără îndoială, una dintre cele mai întunecate și sinistre povești din istoria umanității. Dintre cei aproximativ 2 000 de evrei care au făcut parte din așa-numitele „unități speciale” – termen eufemistic folosit de naziști pentru a atenua rolul propriu-zis pe care erau siliți să-l îndeplinească cei din Sonderkommando – doar 80 au supraviețuit. Și doar foarte puțini au vorbit despre experiența lor din lagărele naziste. Mărturia lor este însă șocantă.

Până în 1942, „unitățile speciale“ erau grupuri formate ad-hoc din evrei de origine slovacă, aleși pe criterii de forță fizică și vârstă. Plasarea într-o astfel de unitate era o mișcare sinucigașă, întrucât cei care făceau parte din ea erau uciși imediat după îndeplinirea sarcinilor date (arderea sau îngroparea cadavrelor atunci când cuptoarele nu funcționau), fiind evitată astfel răspândirea poveștilor din camerele de gazare, ce trebuiau să rămână pentru evrei „dușuri”.

Sonderkommando – mașinăria nazistă a infernului

În primăvara anului 1942, începutul exterminării sistematice a evreilor la Auschwitz-Birkenau a impus constituirea unui nou grup de evrei, aleși în general din rândul deportaților tineri și încă sănătoși la momentul intrării în lagăr.

Acești bărbați au fost forțați să îndeplinească oribila muncă de a extrage cadavrele persoanelor abia asasinate, uneori chiar membri ai propriilor familii, de a le târî până la gropile săpate în apropiere și, în fine, de a curăța camerele de gazare în ideea pregătirii următoarelor „tratamente speciale”.

Deși situația era diferită de la un lagăr la altul, scopul și viața de zi cu zi în Sonderkommando-uri erau similare. Putem distinge, pe lângă dimensiunea fizică a dramei evreilor din aceste așa-numite „unități speciale“ – reprezentată de macabrul vizual al existenței petrecute într-un continuu sepulcru – și o dimensiune morală, ce se traduce ca o luptă continuă între salvarea proprie sau sacrificiul pentru ceilalți.

Această luptă intrinsecă se manifestă în special în cazul Sonderkommando din „camera de dezbrăcare”, o anticameră a infernului nazist.

Înainte de a intra în camerele de gazare, evreii erau ținuți în această cameră de așteptare, păzită de unitățile speciale, ce se aflau în poziția ingrată de a eluda adevărul și de a perpetua varianta nazistă (prizonierilor le era spus că sunt duși la dușuri). Existau însă și cazuri în care membrii Sonderkommando alegeau să le spună adevărul, plătind pentru asta cu propria viață.

Redăm mai jos câteva pagini din carte:

Rutina Sonderkommando

După 1943, Sonderkommando-urile au început să capete o formă mai bine definită, membrii fiind văzuți ca pioni valoroși în aplicarea „soluției finale”, nu doar ca o forță de muncă temporară, ucisă imediat după îndeplinirea sarcinilor. Pentru a preveni totuși răspândirea atrocităților din camerele de gazare printre prizonierii de rând, evreii din unitățile speciale erau izolați, fiind plasați în blocul 2 din Birkenau I și în blocul 12 din Auschwitz II.

Rutina Sonderkommando-ului din centrul de exterminare de la Auschwitz II este un exemplu reprezentativ pentru fenomenul mult mai amplu. Sarcinile evreilor din această brigadă de lucru începeau chiar de la sosirea victimelor. Erau prezenți în zona așa-numitelor „camere de dezbrăcare“, instruind victimele care soseau să se dezbrace și cum să își aranjeze hainele, care mai târziu urmau să fie confiscate de SS.

După ce gazarea era efectuată de către personalul lagărului, bărbații din Sonderkommando intrau în camera de gazare, desprindeau cadavrele contorsionate și încleștate în zbaterea morții și curățau încăperea care era deja ventilată.

Toate urmele de sânge și de excremente trebuiau spălate, iar spațiul era văruit din nou, pentru a prezenta un mediu curat, steril și care să nu stârnească îngrijorarea următorului lot de victime. Un lift ridica apoi trupurile fără viață până la crematoriu. Acolo, bărbații din Sonderkommando se deplasau printre morți, rădeau părul victimelor și cercetau cadavrele pentru a găsi obiecte de valoare ascunse, inclusiv dinți de aur, care erau îndepărtați și predați SS-ului. În cele din urmă, evreii din Sonderkommando se ocupau de arderea cadavrelor în cuptoare industriale și de eliminarea cenușii.

O mărturie sinceră, șocantă și necesară

Shlomo Venezia, evreu, cetățean italian, vorbitor nu doar de limbă greacă, ci și de ladino, dialectul evreilor din Salonicul unde trăia, a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai Sonderkommando. După eliberarea sa din lagăr, Venezia a scris despre experiențele sale depunând personal mărturie despre Holocaust.

Relatarea sa ca martor ocular este îngrozitor de exactă, sinceră și șocantă. Nucleul extraordinar al acestui volum este format dintr-o serie de interviuri pe care Béatrice Prasquier, istoric specializat în Holocaust, le-a realizat cu Shlomo Venezia și se concentrează pe amintirile înfiorătoare ale acestuia despre viața sa în lagărul de exterminare nazist.

Pentru că s-a aflat în centrul acestei mașinării de nimicit vieți omenești, Shlomo Venezia face parte din acea rară categorie a puținilor supraviețuitori în măsură să dea mărturie despre victimele „absolute”, cele estompate în mulțimea de chipuri uitate care n-au fost salvate de hazard ori excepție.

Mărturia sa este mai mult decât un simplu memorial; este un document istoric care aruncă lumină asupra celei mai întunecate perioade din istoria omenirii.

• Cumpără cartea de pe site-ul editurii Omnium