G4Media.ro

Record de infracţiuni imputate extremei drepte, înregistrat anul trecut în Germania

sursa foto: Napocanews.ro

Record de infracţiuni imputate extremei drepte, înregistrat anul trecut în Germania

Germania a înregistrat anul trecut un număr record de infracţiuni imputate extremei drepte, care rămâne „cea mai mare ameninţare pentru securitatea ţării”, a anunţat marţi ministrul de interne german Horst Seehofer, informează AFP.

Aceste infracţiuni diverse includ începând de la saluturi hitleriste sau incitare la ură rasială până la asasinate, precum cele de la Hanau (centru), din februarie 2020, în care au fost ucişi nouă tineri străini, printre care un român.

Numărul acestor infracţiuni s-a ridicat anul trecut la 23.604, o creştere de 5,7% faţă de anul precedent, potrivit ministrului conservator, şi reprezintă mai mult de jumătate din infracţiunile cu motivaţie politică (44.692) ce au fost comise în Germania.

Acesta este cel mai ridicat nivel atins vreodată după ce au început să fie făcute statistici pe această temă, în 2001.

„Există în mod clar tendinţe spre brutalitate în ţara noastră”, a deplâns Horst Seehofer, denunţând de asemenea o creştere a numărului de crime comise de extrema stângă şi de islamişti. „Aceste cifre sunt foarte îngrijorătoare. Tendinţa observată în ultimii ani se consolidează”, în timp ce pandemia a dus la „o polarizare tot mai mare” a societăţii, a subliniat el.

Autorităţile germane, precum şi organizaţii ale societăţii civile nu au încetat să tragă alarma cu privire la pericolele pe care le prezintă resurgenţa mişcării de extremă dreaptă într-o ţară bântuită de trecutul său nazist.

Această ameninţare a rămas multă vreme subestimată de către serviciile de informaţii interne care, timp de mai mulţi ani, s-au concentrat în special asupra luptei împotriva islamismului şi ameninţării jihadiste.

După asasinarea în 2019 a unui responsabil conservator, apărător fervent al politicii de primire a migranţilor promovată de cancelarul federal Angela Merkel, Germania a fost şocată de un atentat eşuat împotriva unei sinagogi în Halle (est). Atacatorul, condamnat de atunci, era un simpatizant al extremei drepte care, frustrat că nu a putut intra în sinagogă, a ucis două persoane la întâmplare.

În februarie 2020, nouă tineri, toţi de origine străină, au fost ucişi la Hanau, lângă Frankfurt, într-un atentat rasist comis de un bărbat implicat într-o mişcare de extremă dreapta.

Doisprezece membri ai unui grupuscul neonazist sunt judecaţi de la mijlocul lui aprilie la Stuttgart (sud-vest), acuzaţi că au pus la cale atacuri împotriva unor moschei şi unor responsabili politici.

Sursa: Agerpres

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Avem si noi extrema dreapta in Romania si e plina de colorati care se dau daci :))))

    • Cameleonismul si oportunismul feroce e tipic românesc .. caractere si cultura .. nu gluma :))