G4Media.ro

Record: Gimnasta Simone Biles a câştigat al nouălea titlu la individual compus,…

Sursa foto: Simone Biles Twitter

Record: Gimnasta Simone Biles a câştigat al nouălea titlu la individual compus, la Campionatele SUA

Superstarul gimnasticii Simone Biles a câştigat, duminică, al nouălea titlu la individual compus, la Campionatele SUA de la Fort Worth (Texas), şi continuă să se pregătească pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august), pentru care încă nu a obţinut calificarea, transmite News.ro.

„Obiectivul de astăzi a fost pur şi simplu să mă simt confortabil şi încrezătoare, pentru ca apoi să pot merge la selecţii şi să fac următorul pas spre Paris”, a declarat Biles pentru NBC după competiţie.

Pentru a se califica la Jocurile Olimpice, cvadrupla campioană olimpică va trebui să treacă de probele din perioada 27-30 iunie, la Minneapolis. Duminică, a doua zi de concurs după cea de vineri, ea a obţinut 59,300 puncte pentru un total de 119,750 puncte, cu mult înaintea celei de-a doua clasate, Skye Blakely (113,850). „Nu aş putea fi mai mândră de modul în care concurez în această perioadă a anului, de faptul că îmi construiesc încrederea încetul cu încetul şi de faptul că ies în faţa publicului pentru a face ceea ce fac la antrenamente”, a adăugat ea.

Biles a revenit în competiţie în august 2023, după o pauză de doi ani, în urma prăbuşirii sale la Jocurile de la Tokyo, unde s-a retras din mai multe probe în 2021, suferind de „twisties” (pierderea orientării în spaţiu).

Campioana olimpică en-titre, compatrioata sa Suni Lee, a ocupat un încurajator loc 4, în timp ce îşi continuă revenirea după ce a suferit o boală gravă de rinichi care aproape i-a pus capăt carierei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează