Recorder: În plină pandemie, singura fabrică din România care producea ventilatoare pulmonare se închide din lipsă de comenzi

În plină pandemie de coronavirus, singura fabrică din România care producea ventilatoare pulmonare, esențiale pentru supraviețuirea bolnavilor aflați în stare gravă din cauza noului virus, se închide, după o sută de ani de activitate, din lipsă de comenzi. Înființată în anul 1920, când gripa spaniolă făcea ultimele victime în România Mare, ajunsă la 2.000 de angajați în timpul regimului comunist, privatizată în anul 2000 pentru o sumă derizorie, către un fost membru al conducerii comuniste de până în 1989, lăsată fără mare parte din active, relansată în 2004-2005, când avea statut de furnizor agreat NATO și primea comenzi de la Armată, Întreprinderea de Tehnică Medicală din cartierul bucureștean Berceni, la care mai lucrau doar 11 angajați, se închide chiar în perioada în care ventilatoarele mecanice sunt atât de necesare, potrivit unei anchete publicată de Recorder.

În 1920, la doi ani după terminarea Primului Război Mondial și în anul în care gripa spaniolă făcea ultimele victime în România Mare, autoritățile de la București înființau o întreprindere capabilă să producă echipamente pentru spitalele din toată țara. Așa a ajuns să se construiască, în sudul Capitalei, o fabrică strategică, aflată sub directa coordonare a statului: „Atelierele Ministerului Sănătății”.

Utilitatea ei avea să fie înțeleasă și de regimul comunist instaurat după Al Doilea Război Mondial. I se schimbă doar numele, nu și menirea: I.T.M.- Întreprinderea Industrială Tehnico-Medicală.

De atunci, fabrica s-a tot dezvoltat așa că, spre finalul anilor ‘80, în ea lucrau 2.000 de oameni, în trei schimburi. „Era gândită de așa manieră, că aveam totul integrat: turnătorie, prese, mase plastice, lăcătușerie, totul-totul era în fabrică. Intra pe poartă materia primă – plastic, inox – și ieșeau echipamente medicale”, povestește Aneta Hașegan, inginer la secția de cercetare și proiectare a întreprinderii unde inginerii lucrau umăr la umăr cu medicii pentru a crea aparatura din toate spitalele țării. „Se lucra mult, se omologau foarte multe produse, nu exista lună în care să nu mai apară câte ceva, că era aparat sau că era instrumentar”.

Fabrica s-a dezvoltat mai degrabă în ciuda conducerii comuniste și nu datorită ei. Asta reiese și dintr-o stenogramă a unei ședințe a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R, scoasă la lumină de istoricul Petre Opriș. La acea ședință, când Ministrul Sănătății îi prezintă lui Nicolae Ceaușescu planurile de dezvoltare a producției de aparatură medicală, acesta din urmă răbufnește:

„Apucaţi-vă mai bine şi instruiţi personalul, nu aparatură. Nu pe aparatură trebuie să punem accentul în îngrijirea oamenilor. Aparatura este un auxiliar. Nu aparatura trebuie să vegheze noii născuţi, ci personalul medical, aşa cum s-a făcut întotdeauna şi cum se face în toată lumea. Este o concepţie greşită care se dezvoltă în Ministerul Sănătăţii, care face din medic un om lipsit de spirit uman, îl dezumanizează. Nu mai văd decât aparatură… Noi am avut o medicină bună când medicul nu lucra cu aparatul, ci cu urechea, cu simţul lui de om”.

Iar ministrul Sănătății îl aprobă pe Ceaușescu fără crâcnire: „Este adevărat”.

După 1990, fabrica a continuat să producă, dar pentru o piață din ce în ce mai mică. Exporturile s-au oprit, tehnologia și echipamentele au început să se învechească fără ca cineva să le mai înlocuiască, iar muncitorii își vedeau de treabă mai mult din inerție. „Produceam și așteptam. Nici noi nu știam ce așteptam”, oftează inginera Hașegan.

Și în timp ce angajații produceau și așteptau, din fabrică au început să dispară active. Ba o clădire, ba un teren. În zece ani, statul român a vândut din ea cam jumătate: peste 20 de active, spații de producție, clădiri și echipamente laolaltă.

Abia în anul 2000 e scoasă la privatizare și cumpărată de un fost membru al conducerii comuniste de până în 1989: Mihail Vasiliu, fost adjunct de ministru în Guvernul Dăscălescu, ultimul guvern comunist. Astăzi, Vasiliu povestește că a participat la privatizarea ITM-ului pentru că „nu aveam ce face, mă plictiseam”. Apoi continuă: „După Revoluție, am lucrat în administrația generală în Guvernul Văcăroiu. Când a venit CDR la putere, mi-am dat demisia și am ieșit din sistem. Eu toată viața am făcut doar industrie, nu știu să fac altceva, așa că m-am apucat să cumpăr o făbricuță din asta”.

În 2001, Mihai Vasiliu a plătit o sumă derizorie pentru o fabrică atât de importantă și atât de bine poziționată: 200.000 de euro. Astăzi, chiar Vasiliu spune că privatizarea fabricii a fost o mare eroare a statului. „A fost o greșeală, cum s-a greșit cu toate întreprinderile care au fost privatizate. În România existau, în 1990, cam o sută de întreprinderi strategice care ar fi trebuit sprijinite să se retehnologizeze. Printre acestea se numără și Întreprinderea de Tehnică Medicală”.

După vânzarea acestor active, noii acționari au reorganizat fabrica, au retehnologizat-o pe ici, pe colo și, cu de zece ori mai puțini angajați decât în 1990, lucrurile au început să meargă, cererea de echipamente medicale fiind una ridicată.

Fabrica a trecut pe profit în anii următori. Potrivit Termene.ro, întreprinderea a vândut echipamente de câteva milioane de euro către spitale sau direct la Ministerul Sănătății. Armata Română a cumpărat și ea de la ITM după ce societatea a obținut statut de furnizor agreat NATO. „Am făcut și un spital de campanie de la A la Z, folosit de NATO în Angola și în Somalia”, spune Mihail Vasiliu.

Dar după câțiva ani de venituri uriașe, creșterea întreprinderii s-a oprit brusc și a intrat într-un picaj liber. De la profituri de milioane de lei s-a trecut, după 2011, la pierderi de milioane.

Fără retehnologizare, fabrica a avut din ce în ce mai puține contracte. A început să renunțe la o parte din angajați și la producția anumitor tipuri de echipamente. Ultimele ventilatoare pulmonare fabricate de Întreprinderea de Tehnică Medcală din Berceni au fost în anul 2012. În 2018, fabrica ajunsese să primească comenzi de genul – o garnitură de 100 de euro pentru un aparat al Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani, județul Neamț.

Anul 2020 și izbucnirea pandemiei de COVID-19 a găsit Întreprinderea de Tehnică Medicală cu 11 angajați și o producție aproape inexistentă. Chiar dacă statul român ar vrea să repornească activitatea în criza globală de echipamentele medicale pe care o traversăm, nu o mai poate face.

Citește integral pe Recorder