G4Media.ro

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: Nu vom lua parte la greva generală a…

Foto: Facebook.com/Remus Pricopie

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: Nu vom lua parte la greva generală a sindicatelor din învățământ. Toate activitățile SNSPA rămân în conformitate cu planificarea inițială. Revendicările sindicatelor trebuie să fie tratate cu seriozitate, dar nu prin grevă se rezolvă problemele

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) nu va lua parte la parte la greva generală programată pentru 22 mai, rectorul Remus Pricopie făcând apel la calm, responsabilitate şi respect pentru binele comun al tuturor celor implicaţi, relatează Agerpres.

„În contextul declaraţiilor exprimate în ultimele zile în mas-media legate de greva generală, programată pentru luni, 22 mai 2023, şi mai ales al afirmaţiilor privind intrarea universităţilor în grevă, vă informăm că Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) nu va lua parte la această acţiune de protest. SNSPA nu va intra în grevă. Toate activităţile didactice se vor desfăşura în conformitate cu planificarea iniţială”, a transmis SNSPA.

Potrivit unui comunicat al SNSPA, Pricopie, fost ministru al Educaţiei, a făcut apel la calm, responsabilitate şi respect pentru binele comun al tuturor celor implicaţi: cadre didactice, părinţi, elevi şi studenţi.

„Revendicările sindicatelor din învăţământ trebuie să fie tratate cu seriozitate, dar nu prin grevă se rezolvă problemele semnalate. Elevii şi studenţii trebuie să fie prioritatea noastră. Se apropie examenele naţionale, Bacalaureatul, sesiunea din vară, examenele de finalizare a studiilor de licenţă şi de masterat. Trebuie să dăm dovadă de calm, responsabilitate şi respect faţă de viitorul acestor tineri. Îi cunosc foarte bine pe liderii tuturor sindicatelor din educaţie. Ştiu că sunt oameni responsabili şi sunt convins că vor da curs dialogului social, nu confruntării”, a afirmat Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a informat, marţi, că a semnat ordinul privind componenţa echipei de negociere a contractului colectiv de muncă din învăţământ, precizând că îi va invita pe reprezentanţii federaţiilor sindicale pentru a demara discuţiile.

„Astăzi am semnat Ordinul de ministru privind componenţa echipei de negociere a contractului colectiv de muncă. Federaţiile sindicale au solicitat, conform legii, demararea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă în învăţământ. (…) Vom invita, în zilele următoare, reprezentanţii federaţiilor sindicale pentru a demara discuţiile pe această componentă. (…) Suntem convinşi că, prin dialog cu reprezentanţii federaţiilor sindicale, vom găsi cele mai bune formule. De altfel, aceasta era şi principala revendicare pe care federaţiile o aveau faţă de Ministerul Educaţiei – să demarăm această discuţie. Mai sunt şi alte chestiuni care ţin de sporuri, de măriri punctuale, de ore suplimentare, numai că aceste chestiuni sunt stabilite prin acte normative la nivelul Guvernului, hotărâri de Guvern, şi trebuie iniţiate eventuale modificări de către Ministerul Finanţelor. Suntem în dialog (…) pentru a identifica soluţii la revendicări”, a declarat Deca, la Palatul Parlamentului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Altă slugă politică…

  2. Prin vot inteligent se rezolvă problemele. Dar explică-le asta celor 12 milioane de români care nu au destulă minte să voteze.

  3. La noi problemele nu se rezolvă nici prin greva dinaintea Bacalaureatului, când s-ar putea rezolva altfel, dle Rector SNSPA ?

  4. SNSPA adica fostul „Stefan Gheorghiu” (fabrica de diplome si atunci si acum). Da, nu prin greva se rezolva. Daca vrei salariu mare si munca putina, intri intr-un partid (PSD sau PNL) faci SNSPA sau Colegiul National de Aparare si apoi te duci in administratie sau oriunde la stat. Bine ar fi ca familia ta sa ctiveze deja in domeniu.