Recunoașterea Crimeei ca parte a Rusiei ar fi un cutremur pentru ordinea internațională: ”O revenire la dreptul de cucerire”

Anexarea legală a acestei peninsule ucrainene, anexată în 2014, la Rusia este prezentă, conform relatărilor din presă, în propunerea americană de soluționare a conflictului dintre Moscova și Kiev. Pentru președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, acest lucru este exclus, arată o analiză La Libre Belgique.

1. Ce ar însemna recunoașterea suveranității Rusiei asupra Crimeii?

O recunoaștere „de jure” (în drept) ar contraveni principiilor care stau la baza ordinii internaționale stabilite odată cu crearea Națiunilor Unite, sunt de acord acești experți.

Dreptul internațional se bazează, din anul 1945, pe interzicerea războiului de agresiune și pe autodeterminarea popoarelor. Modificările de frontieră pot fi doar liber consimţite.

Datorită acestui lucru, „nu a existat niciun caz în care o țară să se extindă prin ocuparea militară a teritoriului altei țări în ultimii 80 de ani”, notează Phillips O’Brien, profesor la Universitatea St Andrews din Scoția.

Obligarea Ucrainei să recunoască suveranitatea Rusiei asupra Crimeei „este o revenire la dreptul de cucerire”, consideră Elie Tenenbaum de la Institutul Francez de Relații Internaționale (Ifri).

„Mesajul transmis este că poate fi profitabil, cel puțin pentru marile puteri, să încalce această interdicție privind utilizarea forței”, subliniază Lauri Mälksoo, profesor la Universitatea din Tartu, Estonia.

Potrivit acestuia, recunoașterea de către Washington a suveranității ruse asupra Crimeii ar constitui, de asemenea, o „schimbare majoră” pentru Statele Unite, care au fost, în 1932, la originea doctrinei ce stabilește obligația de nerecunoaștere a anexărilor prin forță.

În 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, această țară „s-a angajat să mențină” această poziție de respingere a anexării Crimeii de către Rusia.

Un astfel de precedent ar putea avea „consecințe extrem de destabilizatoare, chiar catastrofale, pentru pacea mondială”, estimează Michel Eperling, profesor la Institutul Max-Plack din Frankfurt, Germania. Și ar duce la reapariţia problemei minorităților.

„Este suficient să ne uităm doar la granițele trasate cu linii drepte din Africa și Orientul Mijlociu și la persistența disputelor transfrontaliere din Europa, unde Ungaria încă mai contestă granițele definite de Tratatul de la Trianon din 1920”, notează el.

Pentru Lauri Mälksoo, Donald Trump a întredeschis deja cutia Pandorei recunoscând suveranitatea israeliană asupra Înălțimilor Golan siriene și suveranitatea marocană asupra Saharei Occidentale.

Poziția similară a Franței adoptată de vara trecută privind acest teritoriu african disputat este, de asemenea, „extrem de periculoasă”, potrivit lui Michel Eperling.

2. Este posibil din punct de vedere legal?

„În principiu, toate tratatele obținute sub constrângere sunt nule”, explică Lauri Mälksoo. Prin urmare, totul va fi o chestiune de interpretare.

Ucraina ar putea „folosi acest argument pentru a reclama nulitatea oricărui acord pe care ar putea fi deterinată să-l încheie”, consideră Michel Eperling.

Dacă Kievul semnează cu Moscova, va fi necesară o revizuire a Constituției sale, iar cedarea Crimeii va trebui validată prin referendum.

Dacă poporul ucrainean o aprobă, va depinde apoi de fiecare stat să evalueze dacă a existat o constrângere pentru a recunoaște sau nu suveranitatea rusă asupra acestei peninsule.

Deși Statele Unite par pregătite să facă pasul decisiv, majoritatea comunității internaționale nu recunoaște anexările teritoriale rusești.

„În trecut, unele anexări teritoriale ilicite au fost acceptate și ratificate prin tratate de pace”, notează Marie Lemey, profesoară la Universitatea din Bretania Occidentală.

În practică, considerațiile politice și economice „au dus întotdeauna la acceptarea validității tratatelor încheiate sub constrângere”, a spus ea.

3. Dar celelalte teritorii ucrainene ocupate?

În septembrie 2022, Rusia a anexat încă patru regiuni ucrainene, pe care le ocupă parțial: regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporijia. O anexare „de facto”, pe care planul american nu intenționează nici să o recunoască legal, nici să o pună sub semnul întrebării.

Dar acceptând să cedeze Crimeea, Ucraina ar crea un precedent.

Pentru Marie Lemey, „aceasta ar da un semnal periculos Rusiei, care ar putea solicita recunoașterea ocupației sale asupra altor teritorii ucrainene, dar și celorlalte state”.

China, de exemplu, are pretenții asupra unor teritorii rusești din Siberia.

Pentru Phillips O’Brien, lucrurile sunt clare: renunțarea de către Kiev la suveranitatea sa asupra Crimeei „este începutul sfârșitului în planul Rusiei de a-şi atinge scopul în privinţa Ucrainei”.

Sursa: LA LIBRE BELGIQUE / Rador Radio România / Traducerea: Gabriela Sîrbu