G4Media.ro

Recuperarea medicală după fractura coloanei vertebrale se face la Spitalul Sfântul Sava…

Recuperarea medicală după fractura coloanei vertebrale se face la Spitalul Sfântul Sava (P)

Intervențiile chirurgicale la coloana vertebrală sunt printre cele mai complexe, iar reușita unei operații nu se observă imediat după ce pacientul iese din convalescență, ci mult timp după aceea, ca urmare a recuperării medicale.

Reluarea activităților obișnuite se  face gradual, cu răbdare, perseverență și suport, inclusiv pishic, atât din partea familiei, cât și din partea echipei medicale.

Cei mai mulți dintre pacienți sunt speriați de ideea de a face mișcare, teama de durere fiind principala cauză, însă lipsa de mișcare sau sedentarismul pot dăuna grav aparatului osteoarticular. 

Tocmai de aceea, medicii chirurgi recomandă ca, la 10 – 15 zile după operație, pacienții să înceapă efectuarea unor exerciții fizice în limita gradului de toleranță, pentru a crește tonusul musculaturii paravertebrale și a celorlalți mușchi. Alegerea tipului de activitate fizică este deosebit de important și modul în care este efectuat trebuie atent supravegheat.

Terapia durerii joacă un rol foarte important în procesul de recuperare medicală. Exercițiile fizice pot provoca dureri, ce pot demoraliza pacientul, în unele situații, ajungându-se chiar la abandon. 

Din toate aceste motive este recomandat ca recuperarea medicală post-operatorie să fie realizată într-un centru specializat, cu supraveghere 24 de ore din 24 și 7 zile din 7.

Spitalul Sfantul Sava are un astfel de program specializat în recuperarea medicală post-operatorie, care include proceduri de kinetoterapie și fizioterapie, precum și masaj terapeutic. Pacienții sunt internați, pe durata recuperării medicale, în saloane cu 2 sau 3 paturi, în condiții asemănătoare unui hotel de 4*.

La internarea în Spitalul Sfântul Sava, pacientul este examinat de medicii de specialitate, care stabilesc obiectivele de recuperare, în funcție și de recomandările primite la ieșirea din spitalul unde au efectuat intervenția chirurgicală. Terapeuții încep, apoi, procedurile de mobilizare, care pot fi pasive, realizate atât de kinetoterapeut, cât și de Kinetec, un echipament extrem de performant aflat în dotarea Spitalului Sfântul Sava, rar întâlnit în clinici de recuperare. 

Eugenia Petrache, pacientă a Spitalului Sfântul Sava:Am ajuns la spitalul acesta în urma unei operații la coloană, o fractură cu semipareză pe partea dreaptă. Atunci când am ajuns aici nu mă puteam mișca, nu mă puteam da jos din pat, nu puteam mânca la marginea patului din cauza durerilor. Evoluția mea a fost cam lentă, dar acum după cum vedeți a mers bine. Mă ridic, merg, e foarte bine. 

Pot să spun că e o echipă de profesioniști. Îi felicit cu ocazia asta! Sunt răbdători, înțelegători și asta ajută foarte mult pacientul. Acum pot să mă ridic din pat, să mă așez la masă. Acum plimb eu căruțul, nu mă plimbă el pe mine. Am început chiar și cadrul să-l plimb și să merg și fără, bineînțeles cu puțină supraveghere din partea kinetoterapeutului, ca să nu mă dezechilibrez să cad.”

Spitalul Sfântul Sava acordă servicii de recuperare medicală neurologică, după AVC, postoperatorie, ortopedică, post COVID etc. cu internare, în cele mai bune condiții. Cei 40 de specialiști în kinetoterapie și fizioterapie, masaj terapeutic, lucrează cu pacienții din prima zi de internare, fără pauze în weekend sau în sărbătorile legale, astfel încât exercițiile să aibă continuitate și eficiență, iar recuperarea să fie cât mai rapidă posibil, în funcție de tipologie. Datorită faptului că sunt atât de numeroși, specialiștii acordă atenție deosebită fiecărui pacient, ceea ce explică și rezultatele excelente pe care le obțin.

Spitalul Sfântul Sava deține peste 70 de echipamente medicale de ultimă generație, precum și o ambulanță tip C, dotată cu aparatură de resuscitare și deservită de un echipaj medical specializat în medicina de urgență și, în curând, va deschide și o secție de terapie intensivă cu 18 paturi.

Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative din Pantelimon (Ilfov) asigură asistență medicală și monitorizare 24/7 bolnavilor oncologici sau cu alte afecțiuni grave, în faze terminale. Îngrijirile paliative se desfășoară în saloane cu 2 sau 3 paturi. 

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro  

https://spitalulsfantulsava.ro/ 

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/ 

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

http://relansare.spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/ 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...